La felul în care suntem astăzi tratați de mai marii Europei, se pare că fărâmiturile pe care le cerşim la masa bogaţilor sunt prea mari. Tema principală a tuturor discuțiilor la nivel înalt este de ceva timp fenomenul migrației și în acest context, pentru noi românii, zona Schenghen. România nu este încă membru al acestei zone însă acționează ca membru de facto. Atât timp cât ne facem conștincios datoria, totul este bine pentru partenerii noștri „strategici”, în timp ce așteptările noastre continuă să bată pasul pe loc.
Nu curge nici lapte şi nici miere în România, cu toate că Uniunea Europeană ne-a primit de ceva timp cu „braţele deschise”. La nivel teoretic, aceasta sună bine, dar în realitate, România „s-a întors cu ani buni în urmă”. Pentru a gratina complet tortul fondant, să mai spunem că reprezentanţii principalelor instituții europene se declară chiar mulţumiţi: „Avem aşteptări bune pentru că România va pune în practică angajamentele asumate.”
Chiar din exterior, unii dintre aceşti „specialişti” caută să ne liniştească, mai ceva ca în vremea „epocii de aur”. „Economia românească este stabilă şi sănătoasă în acest moment şi este pregătită pentru investiţii profitabile solide, pe termen lung”. Dacă nu am cunoaşte despre ce „stabilitate” (impusă de U.E. şi F.M.I.) vorbim, nici nu am crede că se prezintă situaţia economiei din România. Se adaugă de cele mai multe ori în ultimul timp, epatând în declaraţii exagerat de optimiste ca şi în alte situaţii doar atunci când a fost cazul, că economia românească este pregătită pentru un nou ciclu de creştere economică sustenabilă. „În prezent, economia românească este stabilizată şi este pregătită pentru un nou ciclu de creştere sustenabilă. O creştere pe care o dorim pe termen mai îndelungat bazat pe factori care să nu ducă la apariţia dezechilibrelor din trecut, ci la diminuarea lor”.
Și toate acestea doar pentru a ne liniști, doar pentru a crea un cadru extern favorabil propriilor lor interese și atât. România continuă să fie privită ca o țară insuficient adaptată la standardele Uniunii Europene, iar prezența noastră este utilă doar când interesele generale o cer. Noi am uitat să batem cu pumnul în masă, așa cum în trecut alți conducători ai României știau să o facă, pentru a proteja interesele naționale. Ne-am obișnuit să plecăm umil capul și să ne mulțumim cu fărâmiturile oferite pe tavă, alături de tacâmuri scumpe, dar de care, iată, nu ne putem folosi. Această democrație impusă de Uniunea Europeană, cu un iz pregnant de servilism ne ține încă la ani buni distanța de progresele reale ale unei Europene în plină transformare și în care statele mari au nevoie de țări precum România.
