Foşnet de toamnă la Cloşani

 112 total views

Potecile şerpuiesc îngândurate pe costişele cornetelor, dar drumurile trecătorilor pleacă şi se întorc tot spre vatra satului. Oamenii locului urcă şi coboară spre curăturile din faţa munţilor, să-şi aducă acasă rodul ostenelii din primăvară până-n toamnă. În panere şi desagi prinşi de şeile cailor, fructele aromate vin în răcoarea beciurilor zidite din lespezi de piatră la talpa caselor lipite chiar de trupul muntelui. Sacii de nuci sună în coborâşuri şi urcuşuri de cărărui.

Strugurii pârguiţi sunt gata de cules
Strugurii pârguiţi sunt gata de cules

Prin crânguri, peste culmi şi povârnioare de versant s-au ivit culorile toamnei. Şi-au agăţat pe ram bănuţi de aur salcâmii, s-au înflăcărat apoi cireşii dinspre poalele codrului, sunt plini acum de galben mestecenii din despicăturile stâncoase ale Pietrei Cloşanilor, au îngălbenit şi teii de pe Valea Calului. Vântul suflă cu glas stins prin fiorul văii, dezmierdând peisajul cu fluturi de frunze maronii. Pe poteci găseşti nuci proaspete, căzute din cămăşuţele zdrenţuite de paşii sevelor şi frământări veştede de anotimp. Pădurea este plină de imagini multicolore, unice. Încă nu a fost cuprinsă de tristeţea ramurilor fără frunze, frânte de zănatice dezlănţuiri de vânt şi frig.

Semne de toamnă

Suntem acasă şi ne mângâiem sufletul cu magia frumuseţilor de lângă noi. Uimiţi, uneori, căutăm în taina acestor ţinuturi, să înţelegem câte ceva din ingenuitatea minunăţiilor ce ne încântă ochiul şi reacţionăm câteodată cu naivitatea unui copil prea curios. Priveam până mai deunăzi în verdele teafăr al castanilor. Căldura neobişnuită a verii a veştejit podoaba acestor arbori, a umplut drumul şi vadul râului cu foşnetul desfrunzirii. Prin tufişuri se mai aud şuierând mierlele. Să fie semnalele premergătoare marii călătorii? Stoluri de grauri neliniştiţi înnegresc vârfurile copacilor singuratici. Mai coboară şi-n vii, să încerce strugurii dulci. Nu-i sperie toaca din vârf de bulumac. În curând vor pleca din pădure cu cântecul lor cu tot. Vor rămâne aici, vuietul apelor în cascade, vâjâitul vântului sălbatic. E trist şi limpede Motrul! Peste creştet de munte, albastrul de cer pare mai clar ca niciodată! Toamna s-a întors iarăşi în sat!
Potecile ocolesc peste bolovani şi rădăcini mezdrite de treacătul vitelor. Nu ştim unde se termină, dar ştim că duc până dincolo de curmătura plaiurilor, spre pajişti alpine, ramificându-se la stâne şi ţarcuri de vară, apoi spre răsfirări de zare, sub pălării de nori, pe unde gândul omului este mereu în căutare. Se spune că sfârşitul potecii nu a fost găsit vreodată. S-a aflat însă hotarul dintre codrii seculari, unde răsună ceremonios glasul cerbului în ritual de toamnă. Nu mai este mult şi ploile vor cădea, subţire şi tăios, peste pădurile plumburii, ceaţa va înveli în nepătruns codrul iar frunzele vor putrezi rând pe rând în pământul mohorât şi rece.
Cât de feerică poate fi toamna la Cloşani! În colţul grădinii, rămuros şi încă verde, gutuiul îşi lasă cu mândrie peste umeri de ulucă gutui robuste, aromate şi pline de lumină, gata să le pui în fereastra de la drum, să vadă trecătorii cât de darnică este toamna la tine în sat, cât de prietenos şi grijuliu ai fost cu pomul de lângă pridvorul casei. Mai sunt puţine zile până când gutuile vor încărca rafturile din cămară, în compoturi şi dulceaţă pentru gustul tuturor. Şi strugurii aşteaptă să urce în grinda podului pentru desfătări de iarnă sau să-şi adune aromele în putini din care să curgă mai întâi mustul în ulcele, apoi să se limpezească în povestea nesfârşită a vinului din damigene şi pocaluri.
Se schimbă veşmintele-n grădini, peste ape, peste păduri. Numai brazii îşi păstrează verdele recunoscut, temerar. Şi laricea din preajma lor îşi scutură încet-încet podoaba galbenă. Şi noi ne schimbăm admirând frumuseţea toamnei! În continuă primenire de suflet şi-n în frăgezimea mugurilor de gând vom înţelege mărinimia toamnei!
Am trecut de miezul lui septembrie, după un nou început de şcoală. Din această toamnă, Irina va fi şcolăriţă, cu colegi mai mici şi mai mari, la şcoala din sat, gătită şi modernizată pentru o altă dimensiune a educaţiei. Vrea să înveţe aici pentru a pune temelie trainică ştiinţei de carte, vieţii înseşi. Are încredere în profesori şi crede că şcoala o face deşteaptă şi puternică. Îşi doreşte să înveţe cât mai repede alfabetul, să citească multe cărţi, să vină toţi copiii la şcoală, să fie împreună la lecţii zi de zi, cum îşi aminteşte din spusele unchiului Tudor, învăţătorul mamei, să dăruiască şi mai mult vieţii oamenilor din sat. Pentru că, la Cloşani, în şoapta pădurilor şi-n susur de izvoare cristaline, sătenii ştiu să-şi orânduiască obârşia întru armonioasă convieţuire.
Prin visele Irinei se măsoară viitorul satului. Pentru că, aici, bogăţia se adună permanent, prin stăruinţă şi învăţătură în şcoală, prin seriozitate, măsură, şi trainică făurire de bucurie în viaţa satului!