În lumea satului românesc, căsătoria reprezintă cel mai complex fenomen folcloric dacă ținem seama de faptul că sunt interferențe cu toate tradițiile și obiceiurile fundamentale ale românilor.Trecerea omului pe pământ se împarte în trei momente foarte importante: botezul, nunta și înmormântarea. Cea de-a doua etapă fiind o taină sfântă care nu era cunoscută chiar de toți locuitorii comunității iar fenomenul s-a accentuat în ultimul secol. La Bălești, pe văile Jiului și Jaleșului, tradițiile erau încă prezente masiv în urmă cu un veac și uneori se mai păstrează și astăzi.
În 1906 vedea lumina tiparului lucrarea ”Monografia Comunei Rurale Bălești”, semnată de un fiu al așezării, părintele profesor Ioan Mălăescu. Multe din informațiile acelei lucrări sunt foarte importante și pentru locuitorul contemporan, mai ales în efortul de a conserva tradițiile și obiceiurile vechi. Ne referim aici la obiceiurile și tradițiile legate de nuntă la Bălești, făcute célèbre în urmă cu mai multe decenii prin filmări ale Televiziunii Române. Poate că deloc întâmplător, mulți dintre soliștii contemporani de muzică populară se trag de pe meleagurile Băleștiului.
”Nunta la Bălești”
Devenită cunoscută la nivel național, ”nunta la Bălești” a rămas un reper pentru tinerii care mai vor să păstreze tradițiile de odinioară, pentru specialiștii care încearcă să le cerceteze și să le păstreze dar și pentru publicul larg. Este practic momentul cel mai fericit din viața unui om orânduit chiar de Sfânta Scriptură, în Facerea la capitolul 2, versetele 18-24, unde se spune:„nu este bine să fie omul singur pe Pământ. Să-i facem ajutor potrivit pentru el ..iar coasta luată din Adam, a făcut-o Dumnezeu femeie și a dus-o lui Adam… De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.”
Preotul Ioan Mălăescu ne lăsa în 1906 descrierea unei nunți la Bălești, în satul cu o așa de frumoasă istorie după cum reiese din Monografia publicată atunci la Tipografia N.D. Miloșescu. Era vorba de o serie de obiceiuri de nuntă pe care o să încercăm să le prezentăm în rândurile următoare, mai ales că multe dintre acestea au dispărut și din memoria bătrânilor. Putem identifica mai multe momente cum ar fi Pețitul, Cununia, Petrecerea ș.a. Iată cum le descria Ioan Mălăescu în 1906, păstrând forma textului valabilă la vremea respectivă: ”Îndată ce un băeat voește să se însoare, părinții lui, în lipsă alte rude de aproape, pleacă în pețit la o anumită fată, pe care o cunosc mai dinainte, sau le a recomandat-o cineva, și după, ce arată dorința lor, cum și posițiunea material, ce avere are băeatul, cere fata în căsătorie; și părinții fetei arată ce avere dau fetei lor. În casuri de nu să învoesc, părinții fetei se duc singuri la casa băeatului spre a se convinge prin ei însuși de situațiunea materială a băeatului, și acest obicei are loc, când părinții fetei și ai băeatului sunt cu depărtare, și să numește în vorbirea popular: Cătători de case. Dacă li se pare părinților fetei de averea băeatului le lasă vorbă, ca într-o zi anumită să vină la casa părinților fetei, ca să facă logodna. În această zi, băeatul, cu părinții lui și alte rude, ori prieteni, luând cu ei rachiu și vin în ploscă, pleacă la casa părinților fetei.Acolo sunt primiți de părinți, și după oarecari glume, ca de exemplu: ce cătați pe aici, la ce ați venit etc. la care ei răspunzând, că sunt călători și că a înserat pe aici, dar să roagă să-i primească și pe ei în casă, ca să-I conăcească, că au merinde cu ei, pe care le și presintă, în care timp intrând în casă, după oarecare glume, încep vorba despre nuntă și facerea logodnei. Un băeat din sat, cu conoștință de carte chemat de părinți face foaie de zester, în care să coprinde tot ce părinții fetei i dau ca zestre. După ce s-a terminat foaia cu scrisul o iscălesc părinții fetei, băeatul și fata și părinții băeatului și alți cunoscuți și această foaie servește ca un început de act dotal. Pe urmă băeatul-scriitor al foaei-o înbetește în patru și o ține în mână. Mireasa i dă un șervet, iar scriitorul i dă foaiea, pe care mireasa o înbetește într-un alt șervet mai frumos, și astfel o dă ginerelui, căruia îi sărută mâna; iar ginerile la rândul său dă miresei un dar, în bani, un pol, sau și mai puțin. Apoi mireasa sărută mâna tuturor celor din casă și fiecare îi dă câte un dar în bani; și după ce le toarnă apă să se spele, să așează cu toți la masă pentru a se ospăta, cu care ocasie regulează și ziua nunței.” (Va urma)
