Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Evoluția comunei Pociovaliștea între cele două războaie mondiale (I)

Evoluția comunei Pociovaliștea între cele două războaie mondiale (I)

Submitted by on 20 June 2017articol citit de 671 ori | No Comment

La începutul anilor ’20 ai secolului trecut existau, la nivelul comunei, următoarele întreprinderi comerciale şi meşteşugăreşti: Popescu I. Dtru (cârciumă); Boloşiu R. Const., Enache Atanasie, Moţa Dtru, Moţa I. Ştefan (cărămizi); Moţoc G. Ispas, Pupăză C. Pintilie (cizmari); Flondor I. Ion, Popescu I. Dtru (mărunţişuri); Bârsan G. Ion, Caragel D. Petre, Cir P. Matei, Moţa D. Ilie, Neaţă Gr. Elisabeta, Surupăceanu Al. Ion (mori pe apă); Caragel D. Petre, Iovan Gh. Ion, Leuştean D. Dtru, Leuştean C. Gheorghe, Leuştean D. Ion, Leuştean D., Moţa D. Ilie, Picioară D. Ion, Surupăceanu M. Ion (piuă de bătut postavul); Bazaoanea I. Marin, Ciungu C. Iulian, Ciorogaru Gh. Ion, Cir P. Matei, Leuştean D. Ion, Leuştean C. Gh., Moldoveanu Marin Alexandru, Popa Ion Gheorghe, Surupăceanu I. Grigore şi Tomescu P. Petre (fabrici de scânduri).

Locuitorii zonei încă mai păstrează costumele populare ale strămoșilor

Locuitorii zonei încă mai păstrează costumele populare ale strămoșilor

În anul 1927 Consiliul Comunal era alcătuit din Florian M. Sitescu, preşedinte, Pavel D. Botan, Alexandru Gh. Leuştean, Constantin D. Leuştean, Ioan Popescu, Ion Gh. Vlăduţ, Serghie Leuştean şi preotul Nicolae Săftoiu. La 22 aprilie 1929 Consiliul a decis deschiderea unei şosele în satul Ghebani, din vale prin faţa Bisericii, începând de la miazăzi din şoseaua vecinală Bengeşti-Novaci din faţa locuitorului Gheorghe C. Badalea şi mergând prin satul Ghebani spre miazănoapte până în şoseaua vecinală Novaci-Aninişi prin pădurea statului. De asemenea a hotărât să acorde 5940 lei din bugetul comunei pentru împrejmuirea localului de şcoală nou construit. În acelaşi an a fost înfiinţat Comitetul Cultural din Pociovaliştea, instituţie menită să coordoneze întreaga activitate culturală şi educativă din comună, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu această ocazie.
În anul 1929, cei 1562 de locuitori ai comunei deţineau 558 ha, din care teren arabil 185 ha, fâneţe 230 ha, păşuni 25 ha, vii 3 ha, pruni 45 ha, păduri 40 ha, iar alte întrebuinţări 10 ha. Din totalul terenului arabil, 35 ha au fost cultivate cu grâu, iar restul de 150 ha cu porumb. În comună existau 320 vaci, 300 boi, 94 cai, 1762 oi, 81 capre, 357 porci, 1485 găini, 391 raţe, 226 gâşte, 351 curci şi 115 stupi. Ca unelte de lucru şi utilaj agricol gospodarii deţineau 210 pluguri, 50 grape de lemn, 1200 sape, 500 furci, 100 greble, 400 coase, 3 maşini de treierat, 1 tocătoare de nutreţ şi 5 vânturătoare. Ca mijloace de transport în Pociovaliştea erau 67 care cu boi, 6 căruţe de cai, 4 cabriolete, 5 trăsuri şi 1 autocamion. În comună existau 380 de locuinţe, 14 joagăre, 9 mori şi 4 prăvălii. Bugetul comunal se ridica la suma de 105 987 lei. Conform recensământului din anul 1930, comuna Pociovaliştea avea o populaţie de 907 locuitori grupaţi în 208 gospodării şi 256 clădiri. Majoritatea locuinţelor erau din lemn (450), dar existau şi case de zid (20) şi piatră (7), care aveau două camere (440), trei camere (12), patru camere (8) sau o singură încăpere (16). Domina acoperişul din şindrilă (438), urmat, la mare distanţă, de ţiglă (30) şi tablă (8). Din păcate igiena lăsa de dorit. Astfel în 1932 doar 28 de gospodării aveau latrină proprie, iar în anul 1935 doar 190 de case aveau ferestre mobile, iar restul de 276 aveau ferestre fixe, ce nu permiteau aerisirea locuinţei.
Obiceiurile şi prejudecăţile oamenilor legate de îngrijirea copiilor şi tratarea bolilor nu respectau normele igienico-sanitare: ,,Femeia naşte pe aşternut de fân sau paie pe jos. Nu obişnuiesc să fie asistate de moaşă comunală. Sunt asistate de femei din sat fără nici o pregătire. La tăierea cordonului ombilical se întrebuinţează instrumente murdare nedezinfectate şi în special instrumente găsite, având credinţa că aduc noroc născutului care l-ar putea infecta cu diferite boale în special tetanos. Moaşa empirică îngrijeşte de lehuză trei zile în care timp scaldă pruncul şi pregăteşte hrana lehuzei. Asistă pe naş la botez. Botezul se face iarna în apă rece în cameră neîncălzită ce poate provoca pneumonie pruncului. Alimentaţia se face la sânul mamei. Nu se obişnuiesc doice, dar încă de la 6 luni copilul este îndopat cu alimente pe care nu le poate suporta stomacul său. Ceea ce e trist faptul că mama toacă alimentele în gura sa şi apoi le introduce în gura copilului. Se îmbie copii încă de mici cu ţuică. La nunţe se bea multă ţuică şi se sfârşeşte cu bătăi, rareori crime. Cazurile de boli epidemice se ascund înlesnind boala să se întindă la toţi membrii familiei. Tratamentul se face de diferite mătuşi, cu oblojeli şi descântece, ţinându-se bolnavul până în ultima clipă când aleargă cu el la doctor. La înmormântări se sărută cadavrul şi se dau hainele pe care le-a purtat mortul de pomană, obicei periculos când decesul a fost din cauza unei boli molipsitoare.”. Multe din aceste obiceiuri se datorau lipsei de educaţie, dar şi a sărăciei locuitorilor, majoritatea dintre ei neputând să-şi cumpere medicamente sau să plătească un medic pentru consultaţie. Între timp mentalităţile s-au schimbat, nivelul de trai a crescut, dar şi în ziua de astăzi România este pe primul loc la mortalitatea infantilă din Uniunea Europeană. (Va urma)

Cristian Grecoiu

 

Comments are closed.