Economia la zi: Suntem săraci, dar nu proşti

Loading

Nesiguranţa zilei de mâine este principalul element cauzator de stres, la care românul are frisoane indiferent de anotimp, fie el iarnă sau vară. Nivelul de trai al celor mai mulţi dintre români vine să confirme, situaţia economică precară în care România s-a afundat odată cu venirea crizei şi din care încearcă acum cu disperare să iasă. Restructurările, salariile tot mai mici, îngheţarea pensiilor, impozitarea lor şi scumpirile în lanţ la produsele de bază măresc nemulţumirile populaţiei. Multe din proiectele de relansare economică a României, sunt puse sub semnul întrebării. Se ştie cum sunt dirijate fondurile externe şi ce comisioane se primesc. Românul nu este nici surd şi nici orb. Se complace cu anumite situaţii până când se trezeşte cu lama ruginită a cuţitului de bucătărie la os şi atunci îi revine auzul, vederea, ba chiar şi mirosul. Simte izul de monedă europeană şi cere. Ce anume? Nu ştie nici el exact. Poate o viaţă mai bună. Că aceasta presupune o muncă uşoară, dar bine plătită, este partea a doua a chestiunii şi prin urmare nu intră în discuţie. Românul s-a învăţat să ceară. E mai convenabil şi nu necesită nici un efort prea mare. Lăsând la o parte, cu bună ştiinţă, mentalitatea proastă care ne-a copleşit aproape pe toţi, avem bunul simţ şi recunoaştem: suntem săraci, dar nu proşti. Doar că efortul se impune, atunci când îţi doreşti ca nivelul de trai să fie pe măsura pretenţiilor.
Pe deasupra, în ultimii ani, România, ţară a tuturor posibilităţilor, se vinde ieftin, pe bani puţini, atârnând pe talerul unei balanţe ridicol de măsluite, în care totul este de vânzare. Mai puţin iluziile, acestea oferindu-se gratis odată la patru ani, sau după caz, la cinci. Se vinde flota naţională, se vând societăţi (industriale, comerciale) pe nimic, doar-doar companiile mari vor veni să investească aici, se vinde chiar şi pământ românesc. Negustorii nu tocmesc, nu negociază, doar vând. Tot! Sunt curios: când o să vândă şi simbolurile naţionale? Desigur, pe doi bani, ca să nu ieşim din tipar.
Dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (preşedinte, miniştrii, parlamentari) care nu au stofă de lideri şi nici pregătire sau, poate, nu au interes. Poate nu ar trebui să-i judecăm atât de dur, cu toate că o merită, după cum poate nu ar trebui să trecem nici peste interesele statelor occidentale, peste atât de zvonitele interese „oculte”, peste „complotul internaţional”, despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând. Trebuie menţionat însă felul în care se „exersează” politica economică în România: ca să priceapă toţi – ne vindem în continuare ţara pe nimic. Viaţa politică este în continuare o mare mocirlă în care se scaldă o groază de „licenţiaţi”, oameni şcoliţi sau care au şcolit pe alte meleaguri, dar care nu sunt în stare să susţină învăţământul românesc.  Mai mult, astăzi contribuie la demolarea sa. Avem o clică de politicieni, buni de orice altceva, dar nu de politică şi care conduc România prin noua metodă, foarte eficientă de altfel pentru distrus economii, aceea a „ordonanţelor de urgenţă” şi mă refer aici atât la foşti (a se citi P.S.D.-işti sau P.N.L.-işti), cât şi la actuali (P.D.L.-işti, U.D.M.R.-işti sau U.N.P.R.-işti). Vom ajunge să ne dorim să fim din nou ţară comunistă? Retorica acestei întrebări ne îndeamnă la reflecţie.