Revenim pe drumuri străvechi de ţară, după două decenii. Străbatem culoarul făurit de Olt în calea spre Dunăre. Nu se aude curgând râul! Unda lui, lină şi tăcută, se cufundă în luciul lacului liniştit sub abrupturile stâncoase ale Munţilor Cozia. Urcăm pe vale, pe podul zidit în lungul albiei, trecem pe sub umbre de versanţi şi păduri, până în inima depresiunii, lângă Brezoi, unde Ţara Loviştei – ţinutul dintre Făgăraş şi Parâng – îţi deschide porţile spre o altă ţară a ei – Ţara Lotrului – meleag încărcat de legende şi straşnice împliniri ale inteligenţei şi acţiunii umane.
Nu ajungem la Perişani, în strânsorile de piatră ale munţilor, unde se presupune că oştenii lui Basarab Voievod au dat victorioasa bătălie de la Posada. Rămânem mai la vale de acest ţinut istoric şi pătrundem în misterioasa ţară a Lotrului, însoţind râul de la întâlnirea lui cu Oltul până departe, spre izvoarele de sub cerdacele munţilor, uimindu-ne de făpturile prometeice născute din legendarele fapte ale lotrilor luminii, care au străpuns munţii, au înălţat baraje şi au îmblânzit apele dirijându-le spre stranii uzine, unde iureşul lor picură şi azi putere în reţelele energetice ale civilizaţiei.
Din nou la drum
Trecem prin oraşul Brezoi şi nu mai întâlnim forfota citadină de altădată. Remarcăm firave semne care mai vorbesc despre ocupaţiile legate de prelucrarea lemnului, industrie cu care localnicii se mândreau cândva. Şoseaua şerpuieşte pe sub versanţii împăduriţi cu fag viguros. Aşezările umane sunt rare şi pierdute în sălbăticia acestui paradis montan. Abia după ce trecem de Valea lui Stan, munţii ocupă orizontul albastru, arătându-şi măreţia şi frumuseţea. Crestele îndepărtate ale munţilor Lotrului, Căpăţânii şi Latoriţei veghează zarea, parcă îşi întind braţele să te oprească aici, în ţinuturi pline de taină şi puritate.
Suntem spre sfârşitul lui august, prin locuri în care doar potecile ciobăneşti erau stăpâne odinioară. Comunităţi izolate, strălucind prin meşteşuguri şi tradiţii perene într-un spaţiu geografic atractiv, se ivesc în puţinele lărgimi ale văii. La Brădişor, întâlnim primul baraj din beton în arc care zăgăzuieşte Lotrul, deviindu-l prin galeria sfredelită în miez de munte direct în albia Oltului. Lacul de acumulare a împrumutat culoarea cerului şi a pădurilor care curg până în maluri. Întinderea lui dezveleşte privirii sclipiri albăstrui cu nuanţe de smarald, între pinteni stâncoşi, coborâri de poiene şi văl de izvoare. În largul apelor reci, învăluite de taină şi sălbăticie, impresionează prin propria geometrie şi întrebuinţare păstrăvăria plutitoare, apanaj al oamenilor cu îndeletniciri riguroase şi ecologice din domeniul pisciculturii silvatice.
Ocolim spre amfiteatrul verde al Carpaţilor. Admirăm arhitectura caselor din Mălaia, oglindite în luciul lacului ridicat sub cupole de păduri falnice. Pe faţa plaiurilor verzi presărate cu brazi pitici se zăresc vitele păşunând iarba crudă şi grasă a munţilor. Mai aproape de albia râului, vlăguit de susur şi valuri, se leagă pâlcurile de alun bogat în rod. La margine de drum, oprim să gustăm din ofranda culegătorilor, să respirăm parfumul poienilor dezmierdate de soare şi ploi. Suntem întâmpinaţi de oameni încercaţi de convieţuirea cu muntele, voioşi şi hotărâţi, cu mâinile aspre şi obrajii îmbujoraţi. Alegem de la ei un coşuleţ cu alune de pădure culese de pe povârnişurile Latoriţei.
Rămâne în stânga drumul ce duce spre cetatea subpământeană de la Ciunget, uzina care turbinează toate râurile culese din arborele vital al Lotrului. Şi Latoriţa, cu pereţii muntelui ferăstruiţi în forme ce încântă ochiul, cu şuvoaiele cristaline în care zburdă păstrăvul indigen, unul şi unul, cu barajul de la Petrimanu, unde se azvârle spumegător Olteţul după ce iese din măruntaiele muntelui. Înaintăm spre Voineasa, aşezare cu numele haiducului Voinea ridicată la statut de staţiune de energeticienii secolului douăzeci. Măsurăm cu privirea împrejurimile şi constatăm cât de puţini vizitatori sunt pe aici. Lăsăm în aval confluenţa Lotrului cu Jidoaia şi încercăm călătoria tot mai adânc în singurătatea naturii. Să găsim la el acasă, Lotrul! (Va urma!)
