Despre Sărbătorile copilăriei

 357 total views

În seara de Ajun, ardeam de nerăbdare până venea Moşul. Atunci i se spunea peste tot Moş Gerilă, numai bunicii ne povesteau despre Moş Crăciun. Mamaria, bunica dinspre tată, şedea pe lângă noi şi ne suporta aproape toate năzbâtiile copilăriei. Toată ziulica fuseserăm la săniuş, pe derdeluşul de pe uliţă. Ne construise Tătucu o sanie de lemn, înaltă şi alunecoasă. O cioplise cu măiestrie şi o rindeluise aşa de bine la tejghea de întrecea toate săniile de pe pârtie. Mulţi copii râvneau la sania noastră şi se întrebau de ce alunecă aşa de uşor.

Doar săniuşul mai aminteşte de uliţa copilăriei
Doar săniuşul mai aminteşte de uliţa copilăriei

Scormoniserăm zăpada până la brâu, să urcăm în vârful dealului, la Pârva, să facem alt derdeluş pentru sănii, pe abruptul pantei, să ne fie zborul mai spectaculos. Împingeam cu braţele bulgării adunaţi în cale. De-atâta cutreierare prin nămeţi, ne udaserăm pe haine, ciorapii de lână din cizmuliţe se umeziseră de-a binelea. Cum a aflat de hoinăreala noastră în castelul de nea al iernii, bunica ne-a băgat în casă şi a început a sudui la noi apoi, în jurul sobei. Era înspre amurg, soarele nu se mai văzuse de vreo trei zile în sat, ninsese întruna, de se încărcaseră pomii cu poveri de omăt. Ne certa, că nu-i bine să răcim, că ne îmbolnăvim, că trebuie să avem grijă de noi. Că la copiii care nu sunt cuminţi şi nu-i ascultă pe părinţi şi pe bunici, Moşul nu mai vine!

Nostalgie…

Înţelegeam ocara bunicii şi ascultam în tăcere murmurul focului din sobă. Era încins jarul, aprig şuierau flăcările pe lemnul uscat, stivuit din toamnă de bunicul în gura şurii. Aducea lemnele cu carul cu boi în sfârşit de vară, din pădurea din Cucă. Le tăia şi le spărgea pe potriva sobei, să fie cald în casă toată iarna. Bunicului îi plăcea să-şi facă bine treaba, fără ciuntituri! Bunica ne pusese hainele la uscat şi ne obligase să îmbrăcăm altele noi, că aşa se cuvine să-l aşteptăm pe Moş Crăciun.
Se aşezase bine seara peste sat, niciun glas de copil nu se mai auzea pe pârtia din uliţă. Nici pe derdeluşul din Priporul lui Cârjan nu se mai văd coborâri de sănii. Printre prunii înnămeţiţi, se arată valuri albe de nea şi ulucile cu vârfuri albe ale gardurilor coborâtoare de la casele căţărate la pieptul dealului. După câteva ore de aşteptare, puţin înspre ora nouă din noapte, pe uliţa din dosul casei se auzi vocea apăsată a Moşului care întreba unde se află copiii cuminţi. Ieşirăm de îndată în ochiul ferestrei şi-l zărirăm pe Moş în poartă, cu desaga cu daruri şi cu pomul împodobit pe care abia îl ţinea în braţe. Bunica îi venise în întâmpinare, să-l ajute!
Noi l-am văzut mai bine când a urcat în tindă. Mama i-a deschis uşa. Era tare înfrigurat şi ostenit. Purta barbă albă şi avea ochelari brumăriţi de ger. Era bătrân şi vorbea rar. A potrivit bradul într-un butuc de lemn şi ne-a spus că l-a încărcat cu podoabe, dulciuri şi jucării pentru noi, ca răsplată pentru isprăvile bune de peste an, la şcoală şi acasă, pentru buna purtare şi trebuincioasa ascultare faţă de părinţi şi bunici, pentru faptul că învăţăm bine şi ne jucăm frumos! A fost darnic Moşul cu noi. I-am promis că îi vom îndeplini sfaturile şi nu vom ieşi din vorba celor mari şi buni, că suntem iubitori de carte şi harnici făptuitori ai binelui. Dacă ne vom respecta făgăduinţele, Moşul ne-a asigurat că va reveni şi anul viitor.
L-am privit îndelung din pridvor, până s-a pierdut în depărtarea albă a văii. Camera noastră căpătase mai multă lumină. Păream mulţumiţi şi mai încrezători în noi. Bradul era frumos şi strălucea în spaţiul prietenos al odăii. Copleşiţi de bucurii, am adormit unul după altul. Spre fala bunicii, căreia îi plăcea să-şi mângâie cei trei nepoţi cu dulci cuvinte seară de seară.
A doua zi, decorul alb de poveste al satului era cuprins de spiritul de sărbătoare al Crăciunului. Se întorceau acasă cei plecaţi cu treburi în alte zări, departe de vatra natală. Copiii reveneau acasă, la părinţi. Familiile se întregeau şi petreceau împreună. Se puneau pe masă cele mai gustoase bucate de peste an, pregătite din produsele casei. Îmi amintesc că, la sacrificarea porcului, bunica ne umplea la fiecare câte un cârnăcior pe care îl suia în pod la fum, erau cârnăciori corespunzători ca dimensiune cu vârsta fiecăruia, pentru nepoţelul cel mare, pentru cel mijlociu şi pentru cel mic. Ştia să-i prepare, erau gustoşi şi ne plăcea să-i mâncăm cu bureţi de fag muraţi la borcan.
Bureţii erau aduşi de Tata Ion, bunicul dinspre mamă din Sohodol. Bătrânul urca spre munţi, în mijloc de octombrie, până în plaiurile Păltineilor şi se întorcea cu sacii plini. Îi găsea crescuţi în chite pe fagii groşi cât soba, prăvăliţi de vijelii peste repezişurile de ape din munţi. Venea la noi, toamnă de toamnă, cu câte o traistă mare burduşită cu cei mai arătoşi din recolta culeasă de el. Bunica îi opărea şi îi conserva în oţet şi usturoi. Erau o delicatesă între merindele aflate pe masă.
Era tihnită sărbătoarea Crăciunului. Toată familia trăia bucuria acestei zile. Se depănau amintiri şi se croiau planuri de viitor. Optimismul domnea în sufletul fiecăruia. Iarna era în puterea ei, iar frumuseţea zăpezii sporea farmecul obiceiurilor. Veselia lumina feţele tuturor. Aşteptam cu voioşie perindarea sărbătorilor prin viaţa noastră. Boboteaza cu gerul ei proverbial, Sfântul Ion cu săbaşurile proprii, Trifonul cu datinile lui şi alte zile însemnate din calendarul anotimpului alb care întipăreau în memoria noastră amintiri de neuitat.
E iarnă şi acum. Gerul a îngheţat iar ogaşul. Ninge mărunt şi des peste ţinutul copilăriei. La Padeş, zăpada se înalţă. Nu mai vin copii pe pârtia de poveste!