Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Despre istoria și istoricii Gorjului (VI)

Despre istoria și istoricii Gorjului (VI)

Submitted by on 7 December 2016articol citit de 624 ori | No Comment

Cercetările privind realizările istoriografiei române se găsesc de mai mult timp într-o continuă expansiune, ele fiind preocupate de inventarierea principalelor rezultate ale domeniului și deopotrivă de localizarea pe spații geografice distincte. Orice bibliografie istorică nu se poate cantona doar în evidențierea „vârfurilor”, prin care – desigur – i s-a direcționat evoluția, preocupările istoriografice din arealul mai îndepărtat marilor centre științifice direcționându-și, în proporții diferite, eforturile de investigație spre scopul declarat de a „completa” înfăptuirile majore ale Științei istorice.

Ani de zile, Gheorghe Nichifor a fost un neobosit realizator de emisiuni de radio

Ani de zile, Gheorghe Nichifor a fost un neobosit realizator de emisiuni de radio

Imediat după război, V. Cărăbiș, „istoricul din Câmpofeni”, își desăvârșește pregătirea, urmând să iasă la „rampă”, când atmosfera se va mai liniști, în timp ce social-democratul Gh. Tătăroiu, de la Târgu-Jiu, „îndrăznește” să scrie ceva despre învățământul gorjean și oamenii școlii prin 1948, credem noi înaintea adoptării legii de obediență sovietică. Aproape imediat, Istoria intră sub controlul strict al partidului, specialiști de prestigiu fiind înlăturați și trimiși în închisori. Cei care vor avea curajul să cocheteze cu muza Clio, procedează la rescrierea Istoriei, conform preceptelor ideologiei marxist-leniniste.

Pagini de istoriografie gorjeană

La Gorj, în publicațiile locale „Gorjul liber” și „Steagul nostru” apar „abordări istorice”, inițiate de propagandiști comuniști locali, dar și de la „centru”, referitoare la momente precum: 1821 (apreciat ca „răscoală”), 1859, 1907 etc. Destul de timid „răsar” și câteva nume de specialiști, în frunte cu Elena Udriște, M. Petrescu sau Aurelia Constantinescu. Din când în când mai scriu Pant. Cristea, Gh. Fometescu, Anca Sgarbură, I. Cănăvoiu, N. Rozenfeld, Angela Crețan și poate vor mai fi și alții. În publicații precum „Mitropolia Olteniei”, același V. Cărăbiș nu uită că s-a născut pe Valea Jaleșului. În rest, Istoria rămâne în seama activiștilor de partid, care schimonosesc în fel și chip trecutul. Unor intelectuali care aveau ce spune (Sabin Velican, Gr. Pupăză, C. Lupescu etc.) li se „închide” gura, cărțile lor reușind să vadă lumina tiparului abia după 1989.
Până prin 1960, lucru vizibil dacă-i studiem și pe gorjeni, s-a acordat o atenție disproporționată componentei slave a poporului și limbii române și a relației cu Rusia, ocultându-se originea latină și raporturile cu alte state din regiune. Problema Basarabiei și Bucovinei era trecută sub tăcere, ca și cum aceste regiuni românești nu ar fi existat, s-a exagerat rolul Rusiei în formarea națiunii române, în contrapondere blamându-se insistent influiențele occidentale. Temele abordate, sugerate de grupul de „istorici ideologi” amintiți, vizau lupta de clasă, mișcarea muncitorească și socialistă, rolul comuniștilor în diferite momente etc. În presa Gorjului, limitată la „Steagul nostru”, ce apărea la Târgu-Jiu sau „Înainte”, organul de presă al comuniștilor din Oltenia, autohtonii aveau apariții palide, comparativ cu „istoricii” de la București.
La începutul anilor ’60, guvernul comunist, la inițiativa lui Dej, începe distanțarea față de Moscova, tezele internaționaliste încep a fi abandonate în favoarea celor din perioada interbelică, având caracter național. La niciun an de la retragerea trupelor sovietice este reluată omagierea zilei de 24 ianuarie, mai cu seamă că era vorba de centenarul Unirii Principatelor, este reînființat Institutul de Studii Sud-Est Europene și în Academie va începe acceptarea istoricilor de prestigiu, ce vor iniția, împreună cu alți specialiști, realizarea Tratatului de Istoria României. Apar și situații de neacceptat în anii precedenți, cum ar fi publicarea în 1964 a lucrării „Karl Marx. Însemnări despre români”, ce a provocat o adevărată criză în relațiile româno-sovietice.
Exegeții istoriografiei contemporane din România observă, cu justețe, înlocuirea viziunii internaționaliste tipică anilor ’50, cu alta patriotică, „mai înfiptă în solul vieții”. Dar ambele abordări, „s-au caracterizat prin selecții și reconstituiri ale faptelor prin prisma clasei sociale, respectiv a națiunii biruitoare”. Chiar și în acest cadru se recunosc „profilări profesionale nu doar pe linia punerii în valoare a opticilor specifice, ci și a reconstituirilor efective”, ceea ce face ca să existe mulți istorici ale căror scrieri rezistă și azi.
Am considerat util, pentru a ilustra mai bine acest segment de timp la Gorj, să inventariez pe cât a fost posibil, prezența în paginile „Gazetei Gorjului” sau „Coloanei” a unor specialiști de la centru, care se alătură celor locali, cum ar fi: V. Bobocescu (originar din Gorj), Șt. Lache, Olimpiu Matichescu, Gh. Moldoveanu, Gh. Ioniță și alții. Articolele lor, cu evident scop propagandistic, ilustrează momente importante din Istoria mișcării muncitorești și socialiste, dar și date aniversare din trecutul poporului nostru.
Din 1971, când Nicolae Ceaușescu expune „Tezele din aprilie”, Istoria a făcut compromisuri regretabile servind cultului personalității, scrierile din domeniu fiind impregnate de un naționalism exagerat. În principal, documentul elaborat de politrucii comuniști de la București critica „ploconirea” față de tot ceea ce era străin și mai cu seamă față de ceea ce venea din Occident, declarându-se Istoria și Filosofia drept activități ideologice pure, pe care trebuie să le practice numai cei recrutați de partid, liderul de la București solicitând istoricilor să realizeze o „mare epopee națională”, cu accent pe ideile de unitate și independență națională, valorificându-se pe cât se putea mai vechea teză a „dacismului”.
Cum Nicolae Ceaușescu se considera lider mondial, pe cale de consecință neamul nostru era de excepție, printre cele mai vechi din Europa, o bună parte a opiniei publice fiind sedusă în acei ani de asemenea abordări. Începe acum procesul laborios de schimbare a panteonului național, eroii clasei muncitoare (între care și gorjeni) fiind înlocuiți de marile figuri ale neamului nostru. Regii geto-daci, domnitorii Evului Mediu, Tudor Vladimirescu, Al. I. Cuza, domină prim-planul, având drept continuator măreț pe însuși Nicolae Ceaușescu.(Va urma)

Comments are closed.