În biblioteca Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale se găsesc numeroase periodice, ziare, cărţi reprezentative pentru studierea istoriei Gorjului. O publicaţie interesantă o reprezintă REVISTA JIULUI, de literatură, ştiinţă şi popularizare, al cărei director a fost renumitul Dr. Nicolae Hasnaş. În numărul din 15 aprilie 1921, am găsit un interesant articol referitor la femeie şi rolul social al acesteia în conducerea gospodăriei, pe care dorim în rândurile următoare să îl prezentăm cititorilor.
„Una din cele mai importante probleme ale agriculturei şi economiei dela ţară, şi care în toate timprile a fost de-o netăgăduită valoare este rolul pe care ar trebui să-l îndeplinească femeia cultivatorului în conducerea gospodăriei şi economiei agricole.
Din cele ce urmează mai jos putem vedea cum trebue pregătiră femea muncitorului; fiindcă este ştiut de toată lumea căci de la bunul trai şi dela înţălegere în casă, vine temeiul familiei şi deci al societăţii.
Din punct de vedere social chemarea femeii nu este uşoară şi pentru că să şi-o îndeplinească aşa cum este de dorit, i-se impun numeroase calităţi şi i se cer multe cunoştinţe.
Rolul pe care omul îl joacă în toate lucrările ce le întreprinde în conducerea economiei casei lui, este mare, şi deci dela el atârnă buna stare materială de care este legată fericirea celor din jurul său cărora le-a dat viaţă şi pe care îi ocroteşte. Nu mai puţin, ci tot atât de important şi mare e rolul femeii, ajutătoare şi tovarăşe de viaţă a bărbatului pe care a pus mâna şi la ales din mulţime.
Femeia strânge şi conduce pe cale de economie toată gospodăria tovarăşului care aleargă şi aduce cele necesare casei.
La drept vorbind femeia face şi desface economia casei. Dar aici trebue să ţinem seama şi de-o zicătoare din bătrâni care zice: Poate bărbatul să aducă în casă cu carul şi dacă nevasta nu e harnică, toată munca lui e în zadar. Dacă femea nu se pricepe, nu face, nu îngrijeşete şi economiseşte din cele aduse de soţ, şi dacă cheltueşte şi întrebuinţează fără rost banul, dacă nu pune de o parte şi economiseşte până şi cele mai mici fărâmi ale economiei casnice, care atât de mult la număr îngrămădite măresc simţitor venitul economiei agricole, într-un cuvânt dacă stăpâna casei nu are învăţătură şi este lipsită de-o cultură profesională agricolă nu mai poate fi speranţă de progres s-au de o stare materială îmbucurătoare în viitor. Fericit va fi cultivatorul inteligent care imediat după ce se căsătoreşte începe să-şi cultive mai întâi tovarăşul de muncă, pentru a cărui cultură nimeni n-a depus un cât de puţin interes până atunci.
El trebue să-şi prepare asociatul său pentru viitoarea lor carieră. Necontenit trebue să caute a sădi şi desvolta în sufletul lui dragostea şi iubirea de muncă, de hărnicie şi de a avea, de a poseda tot mai mult şi mai bun însă totdeauna numai pe căi cinstite, corecte, demne şi în aceeaş măsură să stărue cu neclintire spre a goni părerile date fără judecată, ruina şi empirismul, adică acea datină veche şi toate fructele otrăvitoare ale neştiinţei.
Toate aceste cunoştinţe, toate aceste calităţi ea – adică soţia – ar trebui să le aibă dela părinţi, părinţii trebuia să i-le însufle în sufletul şi inima ei. Pentru ca ea să fie şi o bună menajeră trebuie să supravegheze curăţenia, simplicitatea şi bunul gust, simţul de adevăr practic al vestmintelor în general şi, mai cu seamă trebuie să ştie, să convingă şi să contribuiască în cea mai largă măsură spre a îndrepta starea igienei casei făcând să strălucească binefacerile luminei şi ale aerului curat.
Toate aceste cunoştiinţi nu le poate avea de cât atunci, când bătrânii dela ţară, adică numai aceia mai cu stare îşi va îndruma fetele pe o cale de activitate mai sănătoasă şi mai liniştită, în aer liber, printre locurile curate şi simple ale pământului, urmându-şi instinctul său natural şi desvoltarea sa fiziologică.
Fetele ţăranilor avuţi care acum – ca niciodată – se îngrămădesc în prea încărcatele aule ale şcoalei normale, vor putea frecuentînd o şcoală de agricultură şi de lucrări casnice – căci slavă D-lui acum se găsesc şi în România – să-şi câştige tehnica unei industri care să le facă în stare să se ocupe ca bune gospodine s-au ca administratoare.
Deci de aici vedem că fetele ţăranilor şi ale boerănaşilor dela ţară, s-ar înapoia de la şcoala agricolă, la casa părintească cu o cultură seroasă fiind în stare să devie tovarăşele de muncă, ale tatălui, fratelui s-au viitorului soţ.
Deci, o pregătire în adevăr specială a femeilor de casă condiţionată de împătrita chemare ce au, va provoca neaparat o intervenţie mai mare şi o punere în valoare şi mai mare a tuturor isvoarelor morale şi materiale de care se simte nevoie în întreaga masă a populaţiuni dela ţară”.
Cristina Vasiloiu
