Staţiunea arheologică preistorică din comuna Padeş, satul Călugăreni se află în locul numit de localnici „Morminţii mari”, care se găseşte pe valea superioară a Motrului. Zona arheologică de la „Morminţii mari” are dimensiunile de 400 m lungime şi o lăţime de 150 m. Săpătura arheologică, efectuată cu mai mulţi ani în urmă de Muzeul Judeţean Gorj şi Institutul de Arheologie Bucureşti a avut un caracter de salvare, urmărindu-se în principal obţinerea de date privind limitele, stratigrafia şi durata aşezării.
Staţiunea arheologică preistorică din comuna Padeş, satul Călugăreni se află în locul numit de localnici „Morminţii mari”, care se găseşte pe valea superioară a Motrului. Zona arheologică de la „Morminţii mari” are dimensiunile de 400 m lungime şi o lăţime de 150 m. Spre vest botul de terasă este străjuit de un deal stâncos de calcar numit „Piatra”. La circa 300 m de poalele Pietrei, terasa este tăiată de şoseaua Padeş – Valea Mare. Spre sud terasa se ridică brusc cu circa 10-15 m deasupra luncii, având aspectul unei „bariere” care opreşte accesul spre izvoarele Motrului.
Aşezarea preistorică de la „Morminţii mari” se găseşte chiar în capătul de nord al depresiunii Padeş – Apa Neagră, având o altitudine medie de 350 m. Săpătura arheologică, efectuată cu mai mulţi ani în urmă de Muzeul Judeţean Gorj şi Institutul de Arheologie Bucureşti a avut un caracter de salvare, urmărindu-se în principal obţinerea de date privind limitele, stratigrafia şi durata aşezării. A fost trasată o secţiune S1, orientată NVN-ESE pe botul de terasă cu diametrul de 17,50 X 4 m segmentată în patru suprafeţe de 4 x 4 cu martori intermediari de 0,50 m între ele.
În săpătură au fost identificate o serie de complexe arheologice, cu multe fragmente ceramice. Astfel, în stratul brun închis au apărut fragmente ceramice de la străchini lucrate din pastă neagră specifice ceramicii Sălcuţa IV.
Ce-a mai mare parte a fragmentelor ceramice descoperite în solul brun-închis şi în locuinţa nr.1 aparţin Culturii Glina. Sunt reliefate fragmentele de vase lucrate din pastă grosieră de culoare cărămizie, cu marginea uşor evazată, alte fragmente sunt buze drepte cu marginea lăţită spre exterior. Decorul este constituit din şiruri de găuri –buton, dispuse sub margine sau brâuri organice alveolate şi împunsături semicirculare în pastă aşezate sub buza vasului. Ca forme, se poate reconstitui castronul cu corpul globular şi marginea arcuită spre interior.
În partea superioară a stratului brun închis a fost descoperit Complexul 3. Din fragmentele ceramice s-a putut reconstitui parţial o ceaşcă din pastă neagră amestecată cu nisip fin cu corpul bombat, gâtul scund, marginea dreaptă şi două torţi supraînălţate trase din buză. În acelaşi strat a mai fost găsit un fund inelar provenit de la o ceaşcă asemănătoare. Formele, în special ceaşca cu două torţi supraînălţate sunt caracteristice ceramicii culturii Verbicioara mai precis fazei a IV-a (epoca bronzului, perioada târzie).
Ceramica din depunerea neagră cu mult chirpic din Complexul 1 se compune din ceramică de uz comun (ceramica grosieră) şi ceramica fină. Ceramica de uz comun cuprinde fragmente de vase de dimensiuni mari cu pereţii groşi, fragmente de recipiente cu gura dreaptă sau uşor răsfrântă. Pentru categoria fină, formele constau în fragmente de vas mare, pântecos cu gâtul tronconic şi marginea lată răsfrântă, uneori faţetată. Ornamentaţia constă din caneluri înguste dispuse în benzi orientate sub marginea vasului sau ghirlande pe gât. Cele mai bune asemănări le întâlnim în ceramica grupului Vârtop şi ceramica grupului Susani.
Ceramica ce aparţine nivelului cu pietriş, din care face parte şi groapa 1 se împarte în două categorii: ceramica lucrată la roata de mână şi la roata rapidă. Pentru prima categorie s-a putut reconstitui vasul borcan, cu gâtul scund şi marginea răsfrântă, la exterior buza prezentând o şenţuire. Pentru categoria lucrată la roata rapidă forma ce se poate întregi este vasul borcan cu umerii marcaţi de un prag, gâtul scund, marginea răsfrântă; vasul fiind decorat cu linii în val dispuse pe gât şi umăr cu crestături pe buză. Pe baza analogiilor din Transilvania sau la sud de Carpaţi, mai precis la Cetăţeni, aceasta se poate atribui secolelor XII-XIII.
În stratul vegetal au mai apărut fragmente ceramice de la vase lucrate la roată, câteva fragmente de buze de vase şi fragmente de cahle. Toate aceste materiale se pot data în secolele XV-XVI.
Putem concluziona că staţiunea arheologică de la Călugăreni – Padeş punctul „Morminţii mari” cuprinde mai multe etape de locuire:
1. Locuire de tip Sălcuţa IV, care a mai fost semnalată în zonă la Cloşani şi în Gorj la Gornăcelu – Bumbeşti -Jiu
2. Locuire Glina, atestată prin locuinţa nr. 1. Descoperiri Glina – epoca bronzului – mai putem aminti la Bengeşti-Ciocadia, Seaca – Logreşti, Băleşti şi altele.
3. Locuire aparţinând culturii Verbicioara faza a IV-a. În Gorj astfel de descoperiri mai întâlnim la Baia de Fier, Ceplea – Plopşoru, Vierşani-Jupâneşti, Teleştii de Sus, Roşia de Amaradia, Seaca – Logreşti etc.
4. Locuire din prima vârstă a fierului (Hallstatt timpuriu) de tip Vârtop – Susani, Depozite specifice seriei Cincu – Suseni a fost descoperit la Socu – Bărbăteşti şi mai nou aşezarea de la Văleni – Plopşoru.
5. Locuire medievală timpurie documentată prin materialele ce se datează în sec. XII-XIII, în epoca la care se referea cunoscuta Diplomă a cavalerilor ioaniţi (1247), în vremea lui Lotovoi.
6. Locuire medievală datând din secolele XV-XVI, adică în vremea primelor atestări documentare ale localităţii Padeş (12 noiembrie 1463 şi 3 noiembrie 1465).
La aceste descoperiri arheologice au participat şi cercetătorii Ion Chicideanu şi Petre Gherghe.
