Nu știu cum se face, dar principala problemă românească după 1989 este chiar Justiția, instituție subjugată și folosită politic de diversele forțe politice care s-au aflat la guvernare în atâția amar de ani. Dacă, în prima perioadă, Justiția a fost doar un auxiliar al Puterii politice, treptat forța acesteia a devenit atât de mare, încât fostul președinte Traian Băsescu, cândva deținătorul ”forței”, a negociat la sânge, ca să nu-i ajungă toată familia după gratii. Să ne înțelegem, actele Justiției românești sunt uneori atât de scandaloase și lipsite de orice fărâmă de rațiune, încât stai să te gândești dacă cei care ies în stradă pentru aceasta, ”cu ordin pe unitate” am spune noi, nu pot fi suspectați de interese particulare sau chiar de retard? Vorbim de Justiția care deține dosare nerezolvate din 1989, care face dosare la comandă dacă un lider politic se iluzionează că ar avea ceva de spus în baza voturilor obținute, de cea mai obedientă instituție față de ordinele mai mult sau mai puțin transparente care vin de la Bruxelles.
Justiția românească are o problemă gravă, deși în rândurile sale sunt mulți oameni valoroși și cinstiți. În acest sector se regăsesc excepțiile de la capitolul pensii speciale, dețin funcții și pensii speciale cu multe zerouri, mult mai mari decât salariul de odinioară. Bineînțeles, sunt probleme vechi și niciodată rezolvate, actualitatea e dată acum de blocarea tăierii pensiilor speciale – magistrații fiind principalii beneficiari-și de loteria hotărârilor de instanță. Știindu-se cu musca pe căciulă -Justiția este o castă închisă cu privilegii exagerate pentru membri acesteia – s-au făcut compromisuri în special către Dreapta politică. Cel puțin USR-ul a făcut ce a vrut în acest domeniu și tot din același motiv ”sălvătoriștii” au lăsat situația netranșată. Cine credeau ei că poate să pună Justiția la locul ei, mă refer dintre politicieni, dacă nu Dreapta? PSD-ul fuge de domeniu ca Dracu de tămâie și așa a ajuns Alinuntza ministreasă cu acte în regulă, că nu prea contează, liberalii fiind la fel de temători de ”Ucigă-l toaca!” ca și verii lor social-democrați.
Constatăm toți, sau cel puțin așa ar trebui să se întâmple, că Justiția nu merge, dar nu avem curajul să facem ceva în această direcție. ”Revoluționarul ” Marcel Ciolacu, cel pus pe fapte atât de mari încât mai avem puțin și îl credem, nu zice nimic de problemă. Și-au pierdut pensiile speciale câteva sute de parlamentari, pensii simbolice ca sume față de judecători și procurori și nu avem ce să facem cu cele militare și mai mici și corect obținute. Banii cei mulți se duc într-o singură direcție și nimeni nu are nimic de zis, până acum, de teama dosarelor sau a presiunilor.
Și, totuși, Uniunea Europeană zice să rezolvăm problema!
