
Administrația Prezidențială a publicat, la începutul acestei săptămâni, decretul care instituie Starea de urgență în România. Având în vedere că este vorba de instituirea unor măsuri în premieră pentru România, redăm textul acestui act legislativ.
Președintele României decretează:
Art. 1.- Se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.
Art. 2. – Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):
a) libera circulație;
b) dreptul la viață intimă, familială și privată;
c) inviolabilitatea domiciliului;
d) dreptul la învățătură;
e) libertatea întrunirilor;
f) dreptul de proprietate privată;
g) dreptul la grevă;
h) libertatea economică.
Art.3. – În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de
primă urgență cu aplicabilitate directă și imediată prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 4. – (1) În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă
urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1-7
din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul
legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanță militară.
(3) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute la pct. 8
din anexa nr.2 se dispun de către Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin al
secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență sau
înlocuitorul legal al acestuia.
(4) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală se dispun potrivit
alin. (2) și (3) potrivit evaluării realizate de Comitetul Național pentru
Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor
criterii:
a) intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;
b) frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică;
c) numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;
d) capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități
publice pentru populație;
e) capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine
și siguranță publică;
f) măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației
economice a României;
g) capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în
carantină;
h) apariția altor situații de urgență.
(5) Conducerea aplicării măsurilor stabilite prin ordonanțele militare sau prin ordinul prevăzut la alin.(3) revine Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 5.- (1) Coordonarea integrată a măsurilor de răspuns cu caracter medical și de protecție civilă la situația de urgență generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Ministerul Sănătății și cu celelalte instituții implicate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.
(2) Măsurile dispuse pentru prevenirea COVID-19 ca urmare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență sunt aplicabile și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 6.- Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin prezentul decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne.
Art. 7.– Instituțiile sprijină structurile Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestuia, în îndeplinirea misiunilor, conform legislației în vigoare.
Art. 8.- Prezentul decret se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și intră în vigoare la data publicării.
Art. 9.- Prezentul decret se transmite Parlamentului în vederea exercitării atribuției prevăzute de art. 93 alin. (1) din Constituție.
ANEXA nr. 1
MĂSURI DE PRIMĂ URGENȚĂ CU APLICABILITATE DIRECTĂ
Capitolul I – Domeniul ordine publică
Art. 1 – Poliția Locală se subordonează operațional
Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 2 – Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor se
subordonează operațional unităților teritoriale de poliție, care stabilesc
activitățile de sprijin pe care acestea le execută.
Art. 3 – Serviciile voluntare de pompieri (situații de urgență) se subordonează
operațional unităților teritoriale pentru situații de urgență, care stabilesc
responsabilitățile și modul de acțiune al acestora.
Art. 4 – Serviciile publice de ambulanță se subordonează operațional
inspectoratelor pentru situații de urgență.
Art. 5 – (1) Ministerul Apărării Naționale sprijină, la cerere, Ministerul
Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective/zone,
transportul de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor
specifice, triaj epidemiologic, asistență medicală și alte misiuni în funcție
de evoluția situației.
(2) Instituțiile din cadrul Sistemului național de ordine publică și securitate
națională suplimentează, la nevoie, efectivele și tehnica pentru intervenție,
prevăzute în planuri, în funcție de evoluția situației.
Art. 6 – Instituțiile din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică
și securitate națională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată
determinată de 6 luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în
rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu.
Art. 7 – Pentru ca efectivele instituțiilor din cadrul Sistemului național de
apărare, ordine publică și securitate națională să fie mereu la dispoziție în
scopul intervenției în cazuri reale generate de pandemia de COVID-19, pe
perioada stării de urgență, se suspendă exercițiile, simulările, aplicațiile și
orice alte activități care pot interfera cu măsurile luate de autoritățile
competente destinate prevenirii și combaterii răspândirii infecțiilor cu
COVID-19, cu excepția celor cu caracter militar desfășurate în poligoanele de
instrucție.
Capitolul II – Domeniul economic
Art. 8 – Guvernul poate adopta măsuri de susținere a operatorilor
economici din domeniile afectate de COVID-19.
Art. 9 – Pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID-19, autoritățile
publice centrale pot rechiziționa unități de producție materiale și echipamente
necesare combaterii acestei epidemii.
Art. 10 – Autoritățile publice centrale precum și entitățile juridice în care
statul este acționar majoritar, pot achiziționa în mod direct materiale și
echipamente necesare combaterii acestei epidemii.
Art. 11 – Beneficiarii fondurilor europene afectați de adoptarea măsurilor de
urgență prevăzute în prezentul decret pot decide, împreună cu autoritățile de
management/organismele intermediare, să suspende contractele de finanțare
încheiate conform legii.
Art. 12 – Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează, la
cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul
COVID-19, certificate de situație de urgență în baza documentelor
justificative.
Art. 13 – Se vor dispune măsuri pentru asigurarea continuității în
aprovizionare, respectiv extracție, producție, procesare, transport,
distribuție, furnizare, mentenanță întreținere și reparații a resurselor și
materiilor prime și/sau semiprocesate necesare funcționării corespunzătoare a
sistemului energetic național, precum și asigurarea continuității funcționării
acestuia și a tuturor serviciilor de utilitate publică.
Art. 14 – Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile
publice care expiră pe perioada stării de urgență.
Art. 15 – Pe perioada stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente
și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de
utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă,
salubritate, carburanți etc.), în limita prețului mediu din ultimele 3 luni
înaintea declarării stării de urgență.
Capitolul III – Domeniul sănătății
Art. 16 – În structurile
Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de
asistență socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată
determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar,
farmaciști, personal de laborator și alte categorii de personal contractual
necesare.
Art. 17 – Prelungirea aplicabilității actelor normative, cu valabilitate până
la data de 31 martie 2020, privind acordarea serviciilor medicale și
medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, programe
naționale de sănătate – preventive și curative, pe perioada stării de urgență,
cu modificarea prevederilor, în caz de necesitate, după cum urmează:
a) serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile
acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se
suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
(FNUASS);
b) serviciile medicale și medicamentele pot fi acordate și validate și fără
semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate și fără termen de
raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;
c) decontarea pentru unitățile sanitare cu paturi aflate în relație
contractuală cu casele de asigurări de sănătate, a sumelor contractate și
decontate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
sau bugetul Ministerului Sănătății, indiferent de numărul de cazuri realizate
sau după caz la nivelul activității efectiv realizate în condițiile în care
acesta depășește nivelul contractat;
d) decontarea serviciilor medicale în unitățile sanitare din asistența medicală
primară și ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activității efectiv
realizate, cu maximum 8 consultații/oră;
e) prescrierea de medicamente de către medicii de familie, inclusiv a
medicamentelor restricționate din Lista de medicamente, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 720/2008, pentru pacienții cronici.
Art. 18 – În cazul achiziției de medicamente de către unitățile sanitare pentru
tratarea pacienților cu COVID-19, prețurile medicamentelor pot depăși prețurile
maximale aprobate de Ministerul Sănătății.
Art. 19 – Pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de
serviciu, pot fi suspendați din funcțiile de conducere conducătorii unităților
sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate,
serviciilor de ambulanță, precum și autorităților și instituțiilor publice
centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale,
indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite
temporar aceste funcții să fie funcționari publici.
Art. 20 – Pe perioada stării de urgență se pot realiza transferuri între
bugetele Ministerului Sănătății și Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de
Sănătate (în ambele sensuri) precum și între diferitele linii de buget ale
Ministerului Sănătății sau Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de
Sănătate în funcție de necesități.
Art. 21 – Influențele financiare determinate de creșterile salariale pentru
personalul medical și nemedical din unitățile sanitare publice și cele care au
ca asociat unic unitățile administrativ teritoriale se suportă din bugetul
Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – Titlul VI –
Transferuri între unități ale administrației publice.
Art. 22 – Valoarea procentului aferent contribuției clawback pentru trimestrul
I al anului 2020 se plafonează la valoarea trimestrului IV al anului 2019.
Art. 23 – Pentru serviciile medicale, medicamente, investigații paraclinice
acordate în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la
cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.
Art. 24 – Decontarea concediilor medicale acordate persoanelor aflate în
carantină pentru COVID-19 va fi realizată cu prioritate prin asigurarea de sume
suplimentare în bugetul FNUASS la nivelul necesar.
Art. 25 – Pe perioada stării de urgență, modificările de structură din cadrul
unităților sanitare se vor aviza de către direcțiile de sănătate publică locale
în funcție de necesitați.
Art. 26 – Pe perioada stării de urgență, prin ordin al ministrului sănătății se
pot introduce noi programe de sănătate și servicii medicale destinate prevenirii și
combaterii COVID-19.
Art. 27 – Se autorizează prescripțiile de tratamente „off – label” în cazul
pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt
avizate de către comisia de politică a medicamentului din cadrul unității
sanitare respective.
Art. 28 – (1) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății
pentru achiziționarea de către direcțiile de sănătate publică de materiale
necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul
Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către direcțiile de sănătate
publică prin procedură de achiziție directă.
(2) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru
achiziționarea de către unitățile sanitare de materiale și medicamente necesare
în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul
Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către unitățile sanitare prin
procedură de achiziție directă.
(3) Ministerele cu sistem de sănătate propriu pot face achiziții directe pentru
unitățile sanitare proprii atât din bugetele ministerelor de resort cât si din
cele ale unităților sanitare.
Art. 29 – (1) Prin ordin al ministrului sănătății se stabilesc măsurile de
sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de
limitare a răspândirii COVID-19.
(2) Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autoritățile administrației
publice locale.
(3) Cheltuielile necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Sănătății, și bugetele locale.
Capitolul IV – Domeniul muncii și protecției sociale
Art. 30 – Guvernul poate sprijini angajatorii și angajații
afectați de efectele crizei COVID-19, prin derogări de la prevederile legale în
vigoare.
Art. 31 – Prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale se stabilesc
măsuri de protecție socială pentru angajați și familiile acestora din
sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau
parțial prin decizii ale autorităților publice, pe perioada stării de urgență.
Art. 32 – (1) Pe perioada stării de urgență, prevederile Legii nr. 19/2020
privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în
situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică
angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare,
personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite prin
ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei și al
ministrului transporturilor, după caz.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la o majorare a salariului în
cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, în situația în
care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această
lege.
Art. 33 – Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile
administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale
și societățile la care statul ori o unitate administrativ- teritorială este
acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat, introduc, acolo unde este
posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de
telemuncă, prin act unilateral al angajatorului.
Art. 34 – Pe durata stării de urgență, are loc suspendarea efectuării
controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu
excepția controalelor dispuse de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale,
a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor
Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare
pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un
grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă.
Art. 35 – Se menține valabilitatea contractelor colective de muncă și a
acordurilor colective pe perioada stării de urgență.
Art. 36 – Pe perioada stării de urgență se interzice declararea, declanșarea
sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului
energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din
unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de
telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe
căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea
localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică,
căldură și apă.
Art. 37 – Prin excepție de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea
copiilor, persoana îndreptățită își păstrează stimulentul de inserție, în
situația pierderii locului de muncă ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19.
Art. 38 – Cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi
depuse inclusiv pe cale electronică.
Art. 39 – Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și
atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția
copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap
eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror
valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc
valabilitatea până la încetarea stării de urgență.
Art. 40 – Certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele serviciilor
sociale, provizorii și de funcționare, a căror valabilitate expiră în perioada
de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de
urgență.
Capitolul V – Domeniul justiție
Art. 41 – Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu
încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata
stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art.
2532 pct. 9 teza a II – a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte
dispoziții legale contrare nefiind aplicabile.
Art. 42 – (1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în
cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de colegiul de
conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența
acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru
cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care
funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări,
actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea
asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor
menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata
stării de urgență.
(2) Pe durata stării de urgență, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin.
(1), instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene
scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.
(3) În procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele
judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată
prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin
telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea
textului actului și confirmarea primirii acestuia.
(4) Amânarea judecării cauzelor prevăzute la alin. (1) poate fi dispusă la
cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare la domiciliu,
în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanța
respinge cererea de amânare a judecății în considerarea necesității de a
soluționa cauza în contextul instituirii prezentei stări de urgență, va amâna,
la cererea părții sau din oficiu, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii
scrise.
(5) Activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este
posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile
Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul
ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la
executarea silită.
(6) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât
cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de
urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de
procedură în acest scop.
(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6),
aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup,
urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de
urgență. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de
atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței
competente după încetarea stării de urgență.
(8) După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alin.
(6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență,
instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și
citarea părților.
Art. 43 – (1) Activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi
și libertăți se desfășoară numai cu privire la:
a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a
celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea
provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele cu persoane
vătămate minori;
b) actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol
obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum și cele
privind audierea anticipată;
c) cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de
urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare de către
procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.
(2) Procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv
cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata
stării de urgență, cu excepția celor de la alin.(1) lit. c) apreciate ca atare
de judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele
privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri
preventive, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asiguratorii,
cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce
cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind
aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind
infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de
spălare a banilor;
(3) În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, judecătorul sau
instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și
efectuarea actelor de procedură;
(4) Acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poștă
electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este
cazul, de urgență, telefonic indicarea adreselor de poștă electronică pentru
comunicarea respectivelor acte;
(5) Termenele de comunicare a soluțiilor, de formulare și soluționare a
plângerilor, altele decât cele reglementate de alin. (1), se întrerup, urmând
ca de la data încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de
aceeași durată. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele penale, cu
excepția celor judecate potrivit prezentului decret, se întrerup, urmând ca de
la data încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de
aceeași durată. Fac excepție cele judecate potrivit prezentului decret.
(6) Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferință la
locul de deținere sau în spații corespunzătoare din punct de vedere sanitar,
fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate .
(7) Se suspendă de drept organizarea licitațiilor publice în cadrul
procedurilor de valorificare a bunurilor mobile indisponibilizate în procesele
penale.
(8) Pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de
urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret,
prescripția răspunderii penale se suspendă.
Art. 44 – Pe durata stării de urgență, prevederile art. 42 se aplică în mod
corespunzător și în procedurile de competența Inspecției Judiciare.
Art. 45 – (1) Pe durata stării de urgență, activitatea Oficiului Național al Registrului
Comerțului și a oficiilor registrelor comerțului de pe lângă tribunale continuă
în ceea ce privește înregistrarea mențiunilor privind persoanele juridice și
persoanele fizice înregistrate în registrul comerțului și se derulează prin
mijloace electronice, în baza cererii de înregistrare a mențiunilor și a
documentelor anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată,
atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.
(2) Copiile de pe înregistrările efectuate și de pe actele prezentate de
solicitanți, informațiile despre datele înregistrate și certificatele
constatatoare se eliberează pe cale electronică.
(3) Activitatea de asistență pentru efectuarea procedurilor necesare
înregistrării prin mijloace electronice în registrul comerțului, din cadrul
oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, precum și activitatea
de publicare și de furnizare a Buletinului procedurilor de insolvență se
realizează prin mijloace electronice.
Art. 46 – În executarea pedepselor și a măsurilor educative neprivative de
libertate, executarea supravegherii prin prezentarea persoanei la serviciul de
probațiune, primirea vizitelor consilierului de probațiune, precum și
obligațiile de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, de a urma un
curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, de a frecventa unul
sau mai multe programe de reintegrare socială, respectiv prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunității rezultată din înlocuirea amenzii penale se
suspendă pe durata stării de urgență. Pentru situațiile în care termenul de
supraveghere, durata supravegherii sau durata măsurii educative neprivative de
libertate s-a împlinit în timpul stării de urgență, în raportul final se face
mențiune despre imposibilitatea obiectivă de executare.
Art. 47 – (1) În executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate,
exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită
intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât și
recompensele constând în permisiunea de ieșire din penitenciar se suspendă.
(2) Pentru menținerea legăturii cu mediul suport se majorează durata și numărul
de convorbiri pentru persoanele condamnate aflate în regimul de maximă
siguranță, la maximum 45 minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate
în regim închis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu
au regimul stabilit, la maximum 75 minute pe zi. Dreptul deținuților la
convorbiri on-line, indiferent de situația disciplinară și periodicitatea
legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de vizite la
care au dreptul conform regimului de executare.
(3) Persoanele condamnate clasificate în regimul semideschis și deschis pot
executa pedeapsa în camere de deținere permanent închise și asigurate.
(4) Pentru minorii privați de libertate care nu au un reprezentant legal,
medicul curant al locului de deținere acționează ca reprezentantul legal,
exclusiv pentru acordarea asistenței medicale și a măsurilor de prevenție.
(5) În completarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 145/2019 privind
statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările
ulterioare, polițistul de penitenciare este obligat să participe la toate
activitățile desfășurate în conformitate cu dispozițiile superiorilor, cu
respectarea timpului legal de odihnă, timpul lucrat suplimentar în această
împrejurare fiind compensat exclusiv cu timp liber corespunzător.
(6) Pe perioada stării de urgență, în raport de necesitățile și situația
operativă existente la nivelul unității penitenciare unde este încadrat sau al
altei unități din poliția penitenciară, polițistului de penitenciare i se pot
modifica, fără acordul său, locul și/sau felul muncii.
Capitolul VI- Domeniul afaceri externe
Art. 48 – Pe perioada stării de urgență, Ministerul Afacerilor Externe
îndeplinește următoarele atribuții:
a) va menține funcțiile și atribuțiile sale conform HG nr. 16/2017 privind
organizarea și funcționarea MAE, cu modificările și completările ulterioare și
va asigura, prin misiunile diplomatice ale României, reprezentarea României în
cadrul tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata menținerii stării
de urgență în România, în special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului
Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune;
b) va notifica Secretarului General al ONU și Secretarului General al
Consiliului Europei măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de
urgență care au ca efect limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți
fundamentale, în conformitate cu obligațiile internaționale ce revin României;
c) va asigura comunicarea exclusivă cu misiunile diplomatice și oficiile
consulare acreditate în România, precum și cu reprezentanțele/birourile
organizațiilor internaționale din România, sens în care autoritățile competente
vor furniza toate informațiile necesare;
d) va asigura respectarea normelor dreptului internațional relevante în
contextul aplicării dispozițiilor prezentului decret în situația în care
membrii misiunilor diplomatice/oficiilor consulare/ reprezentanțelor/
birourilor organizațiilor internaționale vor fi testați pozitiv cu COVID-19;
e) va menține comunicarea cu misiunile diplomatice și oficiile consulare ale
României în străinătate pentru transmiterea oricăror instrucțiuni și informări
necesare în contextul aplicării prezentului decret, sens în care autoritățile
competente vor furniza MAE informațiile necesare;
f) va dispune măsurile necesare în condițiile în care membrii misiunilor
diplomatice și oficiilor consulare ale României vor intra în auto-izolare sau
carantină conform legii din statele de reședință în cazul testării pozitive cu
COVID-19 a unuia sau a unor membrii ai misiunilor diplomatice/oficiilor
consulare ale României (inclusiv membrii de familie), inclusiv din perspectiva
asigurării continuității drepturilor acestora (salariale sau de orice altă
natură).
Capitolul VII – Alte măsuri
Art. 49 – Pe durata stării de urgență, cursurile din toate
unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă.
Art. 50 – Pe durata stării de urgență, autoritățile administrației publice
centrale și locale vor lua măsuri pentru organizarea activității astfel încât
să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin
utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.
Art. 51 – (1) Autoritățile și instituțiile publice stabilesc măsurile care se
impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea
regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în
domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile
Speciale de Urgență, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea
riscului de îmbolnăvire.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și organelor de conducere ale profesiilor
de avocat, notar public, executor judecătoresc, precum și ale celorlalte
profesii.
(3) Organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după
caz, sunt obligați să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a măsurilor
prevăzute la alin.(1).
Art. 52 – (1) La propunerea ministerelor și autorităților publice locale,
Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de
Stat și Probleme Speciale, analizează și face propuneri de folosire a unor
resurse materiale și umane în vederea sprijinirii populației afectate, precum
și satisfacerii cererilor de produse și servicii destinate nevoilor instituțiilor cu
atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, inclusiv
prin scoaterea, în condițiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau
de mobilizare.
(2) În aplicarea alin. (1), autoritățile împuternicite de lege pregătesc și
efectuează rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări
de servicii în interes public în scopul
rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă.
Art. 53 – În perioada stării de urgență, drepturile prevăzute la
art. 35 alin. (2) – (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor
măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și
prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se acordă
fără a se ține cont de obligativitatea încadrării în limita de 3% prevăzută la
alin. (4) și (5) ale aceluiași articol și fără a ține cont de plafonul maxim de
ore anual stabilit la alin. (6) al aceluiași articol.
Art. 54 – (1) Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii
privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate
și activitățile desfășurate la nivel național.
(2) În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul
on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și
prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare
pentru a informa în mod corect și obiectiv populația în acest context.
(3) Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de
conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare
și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea
utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori
stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul
respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la
măsurile de protecție și prevenire.
(4) În situația în care eliminarea la sursă a conținutului prevăzut la alin.
(3) nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate
publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru
Administrare și Reglementare în Comunicații, să blocheze, imediat, accesul la
respectivul conținut și să informeze utilizatorii.
(5) La decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și
Reglementare în Comunicații, furnizorii de rețele de comunicații electronice
destinate publicului au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din
România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția
COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și este transmis într-o rețea
de comunicații electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află
sub jurisdicția legislației naționale.
Art. 55 – În perioada stării de urgență pot fi depășite normele de dotare
și consum prevăzute de reglementările în
vigoare, dacă această depășire se datorează efectelor evoluției COVID-19 și
măsurilor de protecție și prevenire.
Art. 56 – Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru
soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la
informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.
Art. 57 – Guvernul României efectuează, în regim de urgență, rectificarea bugetară,
în vederea asigurării resurselor financiare necesare.
MĂSURILE DE PRIMĂ URGENȚĂ CU APLICABILITATE GRADUALĂ
1. Izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc,
precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra
unor clădiri, localități sau zone geografice;
2. Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;
3. Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în/spre
anumite zone ori între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective;
4. Interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale
sau aeriene pe diferite rute și a metroului;
5. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi,
cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
6. Asigurarea pazei și protecției instituționale a stațiilor de alimentare cu
apă, energie, gaze, a operatorilor economici care dețin capacități de
importanță strategică la nivel național;
7. Identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și
distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente
utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;
8. Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea
cazurilor urgente:
i. urgențe de ordin I – pacienți internați prin Unități de primiri
urgențe/Compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de
ore;
ii. urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași
internări (odată diagnosticați nu pot fi externați);
iii. pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu
COVID-19.