Peste circa zece zile începe un nou sezon în Liga I a fotbalului românesc. Sub aceeaşi conducere a lui Dumitru Dragomir, un om implicat în tot ce are rău fotbalul românesc la acest moment, primul eşalon va pleca la drum mai sărac ca niciodată în privinţa cluburilor de tradiţie: Politehnica Timişoara, Gloria Bistriţa, F.C. Bihor şi Universitatea Craiova. Există destui care se vor grăbi să spună că la Sibiu, Mioveni, Chiajna şi alte ”mari centre” ale fotbalului românesc s-au făcut investiţii, nu sunt datorii şi toate cele, de fapt aceste cluburi vor fi cuminţi şi vor stabili campioana pe care o va hotărî Dragomir. FRF şi LPF sunt cele mai corupte instituţii din România dar, paradoxal, DNA-ul are interzis la cercetare deşi există dovezi suficiente că aşa e, lumea fotbalului este un subiect tabu. Să aibă acest lucru legătură cu faptul că o echipă din Cluj trebuie să câştige campionatul?
Am fi naivi să credem că cei mai mari contestatari ai conducerii fotbalului românesc au şi probleme cu licenţa doar întâmplător, există şi alte cluburi cum ar fi Dinamo şi Rapid cu datorii şi situaţii chiar mai dificile. Dar Iancu şi Mititelu, şi o să vedeţi de ce punem semnul egalităţii, nu au tăcut şi, mai ales, nu au dat mită lui Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir. Avem cel puţin două declaraţii ale celor doi, în cazul Universităţii Craiova există acte, prin care echipa olteană primea banii în avans pe drepturile de televizare care se întorceau la Dragomir pe amenzi usturătoare şi fără bază legală. Cât Mititelu a tăcut pe acest subiect nu au fost probleme, după a urmat dezastrul. FRF şi LPF sunt stat în stat, se conduc după regulamente proprii şi nu dau seamă în faţa nici unei instanţe. Ba Mircea Sandu a declarat că putea să nu ţină seama nici de Tribunalul Internaţional Sportiv. Cu indivizii care s-au aciuat pe acolo nu ar fi de mirare să avem o condamnare la moarte a unui om din fotbal fără ca acesta să poată apela la o instanţă civilă.
Nu credem că mai este cineva să nu ştie că Pandurii Târgu-Jiu a plătit nejustificat, în condiţiile în care a câştigat în instanţele civile, o sumă de un milion de euro către clubul Dinamo. Marin Condescu a înţeles să se încline faţă de mafia fotbalului şi aşa a rămas echipa gorjeană în primul eşalon. Despre Universitatea Craiova ce să mai vorbim, cu un patron care a dat la DNA despre ce se întâmplă, echipa probabil va dispărea. Curios lucru, această execuţie care se petrece în ultimele luni nu este anchetată şi de oamenii legii. Victor Piţurcă a făcut evaziune la Craiova atât cu banii pe care spune că i-a adus la club cât şi cu miliarde de lei de pe bilete, de ce nimeni nu se sesizează? Patronii din economia reală sunt executaţi pentru sume de câteva sute de milioane de lei vechi, Piţurcă nu păţeşte nimic, ba mai mult, în cârdăşie cu Dumitru Dragomir lichidează o echipă.
Mai ţineţi minte când au fost plimbaţi cu cătuşe la mâini câţiva arbitrii? Sunt toţi bine mersi, ei nu au vorbit iar Dragomir i-a salvat. Deci, de ce nu se face ordine în fotbal unde se tranzacţionează sute de milioane de euro? Dacă tot vorbim de corupţie sau de averi ilicite, Dumitru Dragomir şi Victor Piţurcă-ca să dăm exemple de oameni cu funcţii-ar avea de ce să se teamă! Dar se lasă să se creadă că ar fi altceva…că fotbalul are protecţie specială de la Cotroceni. Ar fi timpul ca opinia publică să fie contrazisă!