Crăciun fără zăpadă și ger de Revelion

 156 total views

A fost foarte lungă așteptarea pentru omătul alb
A fost foarte lungă așteptarea pentru omătul alb

A fost mai întâi ziua Ajunului, în care piţărăii au străbătut întregul sat cu alaiul lor tradiţional, purtând măşti lucrate de ei, trăistuţe ţesute în război şi colinde meşteşugite din lăstari de alun din pădurile de pe văile Motrului. Soarele i-a însoţit peste tot, dăruindu-le o zi de sărbătoare. Am aflat că de dimineaţă cetele de urători pe la casele oamenilor au fost mai puţine ca altădată, că piţărăii sunt mai mulţi decât anul trecut iar obiceiul s-a apropiat de datina străbună şi a fost mai atractiv. Spre seară şi în noaptea dinspre Crăciun nu s-au mai auzit pe la ferestrele caselor lăutarii cântând Florile Dalbe! A răposat şi Vasile, nepotul lui Sabin Argint, cel care îşi ducea banda de lăutari pe la toate porţile satului, să-şi colinde consătenii de sărbătorile creştine ale iernii. Şi cânta cu mult har, an de an, dăruind bucurie şi speranţă oamenilor.
A urmat apoi Crăciunul, o zi încântătoare, cu mult soare, cu căldură şi cer senin, fără urmă de nori la orizont. Zăpezile au rămas undeva departe, în aşteptare, pe Munţii Cernei, pe Piatra Cloşani şi Piatra lui Stan. Mai la vale, pe coline, pe cornete şi măguri, prin satele rânduite pe Motru, între Apa Neagră şi Valea Mare, a fost o adevărată zi de primăvară. La Padeş, într-o frumoasă zi de sărbătoare, s-a petrecut poate cel mai călduros Crăciun din ultima jumătate de secol. Sătenii şi-au revăzut acasă copiii şi rudele, s-au întâlnit şi s-au bucurat la masa familiei. Cei mai tineri s-au adunat în răscruce, la joc şi voie bună, în ritmul horelor cu care părinţii lor se lăudau odinioară. Soarele a uitat că este luna lui decembrie şi a împrăştiat cu dărnicie lumina şi căldura peste tot acest ţinut, fiindu-le aproape oamenilor şi sporindu-le bucuria de sărbătoare.
Sub mângâierea razelor, natura pare nepregătită de iernat. Urcăm poteca ce şerpuieşte printre cireşi spre vârful dealului. Covorul de iarbă este încă verde, au lipsit brumele târzii care să-l veştejească. Odihneşte uitată deschisă poarta de la vie. Teiul falnic din colţul gardului îşi leagană crengile în călătoria vântului răcoros dinspre miazănoapte. Transpar din amintirile verii miresmele îmbietoare ale florilor şi zumzetul albinelor colectoare de nectar. A îmbătrânit cireşul în care ne căţăram când eram copii şi suduia la noi Sanda lui Nae, că nu lăsam cireşele să se coacă bine. E uriaş şi solitar arborele copilăriei noastre. Nu poţi să ajungi la tulpina lui. Poiana de odinioară a fost invadată de rugi şi arboret de salcâmi, nu mai sunt vitele care să pască iarba şi să tundă lăstarii. Aşa s-au acoperit cu huceag multe poiene, luminişuri, drumuri şi poteci. Tremură coardele-n pădurea de araci, vântul şuieră prin sufletul viei. O ciocănitoare caută în grinda conacului singuratic. Scorţarul scormoneşte şi el în gura scorburii de la măr. Pe vârf de cireş, mierla îşi tremură aripile. Nu-şi pregăteşte cântecul, altceva caută ea. Doar piţigoiul ciripeşte timid, mai jos, pe ram.
Poiana lui Mihalache este tot verde. La capătul ei, părăsit de frunziş, veghează temerar nucul lui Romică. La margine, clipoceşte timid pârâul Aninoasa. Apa este foarte rece, mâine poate să îngheţe. Pe culmea din Dealul lui Bobei, peste pădurea plumburie, se vede perdeaua verde a brazilor şi molizilor pe care i-am plantat noi când eram gimnazişti la şcoala din sat, cu aproape patru decenii în urmă. Şi în culmea din Pleşa, pădurea verde de pin a învelit tot dealul. Peste făgetul şi mestecenii din Padină, la peste o sută de ani, priveşte voievodal tot Fagul lui Mihăilă Purec. Copiii nu şi-au scos săniile din şură. Ei se joacă lângă bradul împodobit, cu jucăriile aduse de Moş Crăciun. Apoi ies pe la porţi, gălăgioşi, în jocuri fără noimă.
După înserare, cerul era tot limpede, albastru şi înstelat. Au lătrat rău de tot câinii azi-noapte.spre Valea Moregilor. Peste zi, aveam să aflăm că au intrat lupii în ograda lui Cioaie şi i-au gâtuit ciobanului zece oi. Spre dimineaţă s-a înnorat şi a început să plouă. A doua zi de Crăciun a fost mohorâtă şi rece. Spre seară, la Padeş, ningea abundent şi zăpada urca spre umeri de ulucă. Porţile satului sunt deschise pentru ca iarna să-l cuprindă cu toată fascinaţia şi puritatea ei. Au fost trei zile de decembrie – Ajunul şi Crăciunul, zile de primăvară, a doua zi de Crăciun – o toamnă târzie, iar după aceea – anotimpul alb, stăpân peste necuprinsul peisajului.
Ninge iar la Padeş! Şi ninge frumos şi tainic, ninge ca în neuitatele poveşti ale bunicului. Mâine, copiii vor ieşi în Priporul de la Cârjan, să umple cu joc de sănii şi veselie uliţa copilăriei! Și a venit apoi gerul, cel mai aprig
Ion Elena