Cornel Adameșteanu, doctorul care a învins tuberculoza (I)

Loading

Moto: „Legea superioară a existenţei este munca creatoare prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungeşte şi după moarte” Leonardo Da Vinci

Cornel Adameşteanu, unul dintre cei mai importanţi medici ai României, împlineşte, în aceste zile, 106 ani de la naştere. Puţini gorjeni ştiu, însă, că cel care e supranumit „doctorul care a învins tuberculoza”, a profesat şi la Gorj, mai întâi ca medic în Sanatoriul TBC de la Dobriţa, după care, în perioada 1945- 1959, a fost şeful secţiei de chirurgie a spitalului judeţean. Contribuţia sa la istoria medicinii în Gorj s-a sfârşit brusc, în 1959, când a fost arestat pentru atitudine duşmănoasă faţă de statul comunist, pe vremea aceea existând un text de lege care incrimina acest lucru.

Corneliu Adameşteanu este recunoscut drept medicul care a revoluţionat tratarea tuberculozei în România
Corneliu Adameşteanu este recunoscut drept medicul care a revoluţionat tratarea tuberculozei în România

În ziua de 9 mai 1905, familiei preotului Ion Adameşteanu din localitatea Ruşii lui Asan, Judeţul Vlaşca, azi Comuna Letca Nouă, satul Milcovăţu, Judeţul Giurgiu, care mai avea un fiu Petre născut în anul 1900, i se adaugă un nou membru – Cornel, pentru ca după un an (1906) să vadă lumina zilei cel de‑al treilea fiu – Mircea, tatăl cunoscutei scriitoare Gabriela Adameşteanu. Tragedia care a încercat familia preotului Adameşteanu, prin moartea primului fiu la numai 7 ani, i-a determinat pe cei doi soţi să dea naştere atâtor copii câţi vor fi hărăziţi de Dumnezeu, astfel că Maria, soţia preotului, dă viaţă în anul 1909 lui Constantin, în 1911 lui Ion, în 1913 lui Dinu (mai târziu un renumit arheolog), în 1915 lui Aurel, în 1916 lui Nicolae, în 1918 Letiţiei (singura fată), iar în 1921 lui Petre – botezat cu numele primului fiu care din păcate decedase. Pentru a se ocupa de creşterea şi educarea celor nouă copii rămaşi în viaţă, Maria a renunţat la practicarea vreunei profesii.
Cornel Adameșteanu(9 mai 1905 – 23 noiembrie 1960) a fost unul dintre cei mai importanți medici din România. Povestea lui de viață este deosebită și ne propunem să o prezentăm în cele ce urmează.

Despre familie
În anul 1907, familia Adameşteanu s‑a stabilit în localitatea Toporu din Judeţul Vlaşca, unde în perioada 1912–1916 Cornel urmează cursurile primare. În perioada 1916–1921, fiul cel mare al familiei (rămas cel mare după decesul lui Petre) a făcut primele clase de liceu la Liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu, pentru ca în perioada 1921–1924 să-l găsim elev la Liceul Militar din Craiova. După terminarea acestui liceu, în anul 1924 Cornel Adameşteanu este admis ca student la Institutul Medico-Militar din cadrul Facultăţii de Medicină Bucureşti, pentru ca în anul 1930, în urma susţinerii tezei de doctorat cu tema „Tulburări gastrointestinale în cursul apendicitei cronice”, să devină Doctor în Medicină şi Chirurgie, titlu recunoscut prin diploma nr. 1345/1930. În acelaşi an, la 19 mai, obţine dreptul de liberă practică cu gradul de medic locotenent.
Student fiind, în anul 1929, a participat la concursul de internat al Euforiei Spitalelor Civile clasându-se pe primul loc, după care a parcurs stagiile de internat în secţii de prestigiu din acea vreme. A lucrat în clinicile Spitalului Brâncovenesc avându-i ca maeştri pe inegalabilii prof. dr. Victor Gomoiu, prof. dr. Ernest Juvara, prof. dr. Marius Teodorescu, prof. dr. A. Teohari.
În anul 1932, dr. Cornel Adameşteanu a obţinut o bursă de studii în capitala Franţei unde a parcurs diverse stagii de perfecţionare în tehnici chirurgicale, pentru ca un an mai târziu, cu lucrarea „Les conditions statiques du pied après l’ astragalectomie” să devină asistent la Facultatea de Medicină din Paris. Au urmat specializări în Clinica de Ortopedie a Spitalului Cochin alături de renumiţii prof. Ch. Lenormant şi prof. Paul Mathieu şi în Clinica de Chirurgie Pulmonară a Spitalului Laënnec sub directa îndrumare a prof. Proust. Tot în Franţa s-a specializat în chirurgia tuberculozei osoase la Hôpital Maritime din Berck alături de dr. Alexandre Richard. Tânăru doctor născut în Vlaşca a absolvit în perioada 1933–1934 cursurile „Ecole superieure de techniques chirurgicales” şi a lucrat chirurgie experimentală la Institutul Fournier din Paris, timp în care a conlucrat cu viitorul savant român Ştefan Nicolau. Mai târziu a efectuat stagii de pregătire profesională în Clinica Ortopedică din Bologna unde a fost îndrumat de o somitate a vremii în persoana prof. Vittorio Putti şi un scurt stagiu de pregătire la Viena unde s-a specializat în chirurgia de urgenţă a accidentelor de muncă.

A pus bazele chirurgiei TBC-ului pulmonar
Întors în ţară în anul 1935, lucrează în Clinica de Chirurgie a prof. dr. Iacobovici, an în care a efectuat prima operaţie „Iacobeus” la Sanatoriul Zerlendi din Bucureşti, punând piatra de temelie în chirurgia tuberculozei pulmonare în România.
În acelaşi an, alături de alţi 17 candidaţi, a susţinut examenul pentru a deveni medic primar ortoped, clasându‑se pe primul loc, pentru ca un an mai târziu să se claseze al patrulea din 24 de candidaţi la concursul de primariat în chirurgie generală.
La 1 februarie 1937, dr. Cornel Adameşteanu este numit şef al secţiei de chirurgie din cadrul Spitalului Orăşenesc Huşi, unitate sanitară ale cărei destine le va conduce apoi timp de aproape şapte ani.
Perioada a fost una deosebit de grea datorită dotării precare a spitalului, lipsei personalului mediu calificat să asiste la intervenţiile chirurgicale, dar şi mentalităţii pacienţilor care în loc să accepte să fie supuşi unor intervenţii chirurgicale, preferau să moară.
Parcă toate aceste lipsuri nu ar fi fost de ajuns, aşa încât asupra României a venit un necaz şi mai mare – războiul, iar Spitalul din Huşi aflat lângă linia frontului a fost bombardat în mai multe rânduri. În această perioadă dr. Adameşteanu a asigurat asistenţa medicală atât civililor cât şi militarilor, pentru ca în scurt timp el însuşi să fie mobilizat participând ca medic al unor spitale de campanie atât pe frontul de est cât şi pe cel de vest, ziua de 9 mai 1945 găsindu-l în Cehoslovacia. Pentru merite militare în timpul războiului, a fost decorat cu medalia „Crucea Meritul Sanitar” clasa I-a şi i s-a decernat Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler, pentru ca în anul 1955, prin Decretul nr. 150, locotenentului în rezervă Adameşteanu Ion Corneliu să i se confere Ordinul „Steaua Republicii Populare Române” clasa V-a pentru fapte de arme săvârşite în războiul împotriva Germaniei fasciste. (Va urma)

Ion Ungureanu