Suntem în zi de Mărţişor, de deschidere calendaristică a primăverii. Cer senin şi soare mult se lasă peste plaiuri, şirul alb al Carpaţilor se arată precum zidurile unei cetăţi ce se ridică spre nordul Gorjului şi apoi înspre apus, începând cu vârfurile înzăpezite ale Parângului şi terminând cu umerii cocoşaţi peste zare ai Pietrei Cloşanilor – iată imaginea de contur a tabloului cu care prima zi de primăvară însoreşte acest ţinut.
Urcăm şi coborâm peste gruiuri dinspre Curtişoara spre Muşeteşti. Lăsăm în stânga şi în dreapta drumului modernizat de curând satele pregătite să întâmpine anotimpul marilor germinări, livezi de pomi şi tarlale încă neogorâte de tăişul plugului. Ocolim pe drumul în blânde serpentine prin darnice feţe de plaiuri părăsite de haina groasă a omătului, prin păduri întinse în fâşii largi peste piepturi de coline şi alte înclinări blajine de relief până spre blânda cădere depresionară dinspre Valea Jiului şi Câmpu Mare. Soarele risipeşte cu generozitate lumina peste întregul peisaj în care zăpezile mai şiroiesc pe după dâmburi şi umbre de crânguri.
Primăvara şcolii
Peste frunţi de deal, se văd din depărtare turlele albe ale bisericilor, simboluri ale credinţei şi smereniei oamenilor din satele orânduite în cuminţenie pe culmi de coline şi văi adăpostite de umerii povârnişurilor subcarpatice. În rămurişuri se simte din nou ciripitul vesel al păsărilor grăbite să-şi aleagă loc prielnic pentru cuiburi. Printre haturile zvântate de vânturile sfârşitului de februarie se văd căruţele cu încărcături de îngrăşământ pentru rodul ogoarelor îndestulate cu apa zăpezilor. Sunt semne că primăvara se pregăteşte să intre iarăşi în sate şi în viaţa oamenilor.
Suntem pe înălţimea unui deal râvnit de anotimpul plăpândelor primeniri, chiar în inima satului Muşeteşti, în freamătul inocent al şcolii pline de glasurile copiilor dornici să se pregătească pentru o altă binecuvântare a lumii. Viitorul lor se află în preocupările unui mănunchi de dascăli pregătiţi să le dăruiască în foarte bună măsură cunoştinţe şi instrumente care să-i poarte spre cunoaştere şi înţelegere. S-au reunit aici, în această frumoasă zi, mulţi profesori veniţi de prin şcolile presărate pe sub munţii noştri semeţi, să chivernisească noi căi şi rosturi pentru succesul proiectului „Şcoala altfel” – o interesantă provocare spre inovaţie şi acţiune educaţională, care să-i aducă pe copii în ipostaza de a crea, valorizându-şi calităţile şi aptitudinile, stima de sine, curajul şi încrederea în propriul eu.
Ceea ce s-a şi întâmplat în sălile de clasă, orânduite cu mult gust într-o benefică rezonanţă a esteticului şi în armonie pentru sufletul de copil. Am admirat copiii satului, plini de bucurie şi de viaţă, care vin cu plăcere la şcoală, să crească frumos în lucrul educaţiei, întărindu-se pe sine şi asumându-şi tot mai mult responsabilitatea faţă de propriile acţiuni. I-am văzut pe cei din clasa a şasea, jucând cu talent în piesa de teatru pe care au scris-o chiar ei. Împreună cu diriginta lor, profesoara Liliana Cojei, au pus în scenă fapte şi întâmplări petrecute în clasă, au fost pe rând şi profesori şi elevi, oameni mari şi copii care au satirizat impostura şi năravul, au lăudat binele şi adevărul, fapta curată şi succesul.
Au apărut apoi în scenă micii artişti de la clasa a patra, pregătiţi de învăţătoarea Maria Vîlceanu Buju. Am regăsit în chipurile lor împurpurate de aerul rece şi pur al munţilor, inocenţa şi farmecul copilăriei, fericirea de a învăţa prin cântec şi joc. În glasurile lor limpezi, neprihănite, au răsunat melodii celebre din repertoriul ungurenesc de la munte, ritmuri şi mlădieri de sunet din cântecele îndrăgite de bunicii şi părinţii lor. În repetarea paşilor învârtitei şi-n succesiunea mişcărilor expresive ale corpului, copiii dansatori au readus în spectacol bucuria de viaţă a păstorilor din sat, păstrată prin freamătul cântecului şi vioiciunea jocului.
Ei au îmbrăcat costume populare autentice scoase din lăzile de zestre ale străbunilor sau rudelor. Interferenţa ţinuturilor pastorale s-a reflectat şi în portul şcolarilor artişti în care am remarcat ia lucrată manual fir cu fir, cu ornament floral simplu pentru fete, fusta plisată prinsă cu brăciri la brâu şi vesta din postav negru, costumul schileresc de la poalele Vâlcanului, vesta bărbătească momârlănească din Valea Jiului, pălăria ciobănească din Mărginimea Sibiului.
Muşeteşti, un exemplu de urmat
Suntem impresionaţi de pasiunea cu care se întemeiază aici educaţia, de reverberaţia dimensiunii estetice a acesteia şi migala cu care ea se înfiripă în bunătatea gândului şi liniştea faptelor elevilor. Stăruitor întru toate nevoile şcolii, Gheorghe Păsătoiu, cel ce are în grijă acum viitorul localităţii, este pragmatic şi optimist deoarece crede în disponibilitatea elevilor săi de a duce pe mai departe rosturile aşezării. Ştie să găsească mereu calea spre neastâmpărul minţii acestor copii stârnind curiozitatea şi interesul lor de a căuta, a iscodi, a face şi a reuşi. Şi nu acţionează de unul singur. Îi este aproape întregul corp profesoral al comunităţii. În şcolile şi în grădiniţele din Muşeteşti, Grui, Stănceşti, Sârbeşti şi Larga. Unde educaţia vine în fiecare zi ca o sărbătoare a primăverii peste sufletul de copil gătit să se lase mângâiat de dulcea ei mirare, de răsfăţul ei pentru învăţare şi cunoaştere.
Ne despărţim cu strângere de inimă de copiii şi profesorii din Muşeteşti. Fusesem oaspeţii unei şcolii care s-a prezentat altfel decât ne-am aşteptat. De-acum mulţumirea noastră este şi mai mare. Speranţa şi încrederea întocmai. Am văzut că se poate. Cum spunea şi profesoara Mirela Ştefănescu: „Copiii ne privesc cu dorinţa de a şti să citească lumea. Să descoperim în ochii lor această curiozitate şi să-i fericim cu bucuria izbânzii!” Şi a avut dreptate. Primăvara educaţiei s-a instalat deja la Muşeteşti!
