CENTENAR Unirea Bucovinei cu România

 

Anul 1918 a consemnat pentru vecie reîntregirea națională a românilor. Astfel, Basarabia(27 martie/9 aprilie 1918), Bucovina(15/28 noiembrie 1918) și Transilvania(18 noiembrie/1 decembrie 1918) au decis unirea cu Vechiul Regat, statul al cărui baze fuseseră puse de Alexandru Ioan Cuza în 1859.

Bucovina a constituit al doilea mare moment din istoria reîntregirii naționale de la 1918. ”Congresul general al Bucovinei”, format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, la 15/28 noiembrie 1918, în unanimitate ”unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României”.
Unirea Bucovinei cu patria-mamă a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când avea loc Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia care decidea Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
În toamna anului 1918 evenimentele se precipitau în spațiul românesc. Puterile Centrale, alianța militară împotriva căreia România luptase în anii războiului, se destrăma prin capitularea țărilor componente: Bulgaria în 29 septembrie, Turcia în 30 octombrie, Austro-Ungaria în 3 noiembrie. Austro-Ungaria intra într-un proces de dezintegrare, iar o serie de state, componente ale imperiului, își proclamă independența în a doua jumătate a anului 1918: Cehoslovacia în 28 octombrie, Ungaria în 2 noiembrie, Austria în 12 noiembrie, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 24 noiembrie.
În 3 octombrie/16 octombrie 1918, împăratul Carol I lansează un manifest ” Către popoarele mele credincioase” prin care anunța federalizarea imperiului Austro-Ungar. Această decizie era ultima încercare de a salva de la pierire un imperiu aflat în agonie.
Cu un Imperiu Austro-Ungar în disoluție, Consiliul Național Ucrainean a convocat Adunarea Națională Constituantă, la Liov, în 19 octombrie 1918. Adunarea a proclamat independența teritoriului ucrainean din Austria-Ungaria, inclusiv nord-vestul Bucovinei.
Nici reacția românilor nu s-a lăsat așteptată. În 14 oct/27 oct 1918, Iancu Flondor și Sextil Pușcariu au organizat Adunarea Națională la Cernăuți la care au participat reprezentanți ai românilor, primari și foștii deputați ai dietei bucovinene. Adunarea a adoptat o moțiune prin care era proclamată unirea Bucovinei integrale cu celelalte provincii românești, într-un stat național independent. A fost înființat și un Consiliu Național, alcătuit din 50 de persoane, aflat sub președenția lui Iancu Flondor, care să se ocupe de înfăptuirea unirii.
Câteva zile mai târziu, pe 3 noiembrie, ucrainienii bucovineni au organizat o adunare, ca răspuns celei românești, în care au proclamat alipirea unei mari părți din Bucovina noului stat ucrainean. În susținerea acestora, Rada de la Liov a mobilizat militari, care au luat poziții de apărare în pozițiile cheie ale Bucovinei.
Confruntându-se cu ostilitatea ucrainienilor, Consiliul Național Român a cerut sprijin militar Guvernului României și a convocat, pentru 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei. La Congres au participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Dionisie Bejan a citit în plen o Moțiune care prezenta caracterul românesc al Bucovinei și cerea “unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul României”. Moțiunea a fost adoptata cu entuziasm, singurii care au votat împotriva unirii cu România fiind reprezentații ucrainieni.
Congresul a stabilit ca o delegație, formată din Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor și Eudoxiu Hurmuzachi, să-i prezinte, la Iași, Regelui Ferdinand actul prin care Unirea Bucovinei cu România era pecetluită.

Moţiune:
Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi, considerând că, de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;
-considerând că în cuprinsul hotarelor aceste ţări se găseşte vechiul Scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceava, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;
-considerând că fii ai acestei ţări umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori, au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcătorilor din afară şi a cotropirii păgâne;
-considerând că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei Habsburgilor;
-considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să învrăjbească celelalte neamuri cu care el voieşte să trăiască ca frate;
-considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, izgonirea lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică;
-considerând că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de câştig ale acestei ţări şi despoiată în mare parte de vechea sa moştenire;
-considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţă că marele vis al neamului se va înfăptui când se vor uni toate ţările române dintre şi Tisa într-un stat naţional unitar;
-constată că ceasul acesta mare a sunat!
Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi, s-au întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru neamurile, şi când în urma loviturilor zdrobitoare Monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.
Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României.