Descoperite întâmplător sau căutate cu bună ştiinţă comorile au aprins imaginaţia oamenilor din toate timpurile. Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale păstrează în fondurile arhivistice „Prefectura Judeţului Gorj” şi „Tribunalul Judeţului Gorj” mărturii documentare despre găsirea întâmplătoare a unor „bani turceşti în monedă veche” în satul Preajba. Dar să vedem ce s-a întâmplat.
Totul debutează cu două ordine ale Ocârmuirii Judeţului Gorj (Prefectura – n.a.) din 29 iunie 1832, unul către tistul de dorobanţi şi celălalt către poliţaiul oraşului, prin care se cere primului să-i aducă la Ocârmuire pe Dumitru Andriţa, pe fiul acestuia, Sandu şi pe Gheorghe Lungu din Preajba pentru cercetări în „pricina găsirii unor bani”, iar celui de-al doilea „să-i puie la închisoarea aceii poliţii” pe primii doi tot pentru aceeaşi pricină. Nimic spectaculos şi interesant până în acest moment.
O anchetă din alte vremuri
Amănuntele le aflăm din raportul Ocârmuirii către Marea Vornicie din Lăuntru (astăzi M.A.I. – n.a.) din 2 iulie 1832 al cărui cuprins îl reproducem mai jos.
„În trecutele zile la satul Preajba dintr-acest judeţ, săpând doi copii la grădina unui Gheorghe Lungu, au găsit doi bani turceşti, iuzluci şi mergând la un Dumitru Andriţa i-au dat lui fiind fost şi un fecior al său, anume Sandu. Iar peste două zile spuind şi lui Gheorghe Lungul au mers împreună de au săpat mai adânc unde zice că au mai găsit încă douăzeci şi unu iuzluci şi cincisprezece ichilici. Pentru care aflând Ocârmuirea au şi trimes tistul de dorobanţi şi au adus pă câte trei , adică pe Dumitru Andriţa, pe fiu său Sandu şi Gheorghe Lungu. Şi la cercetarea ce li s-a făcut au arătat că numai aceia sumă au găsit, cu care mergând în bâlciul Cărbuneştilor, i-au schimbat la un ovreiu zaraf, luând pe treizeci şi şase bucăţi una sută şi zece sfanţi din care cheltuind zece şi jumătate, s-au mai găsit asupra lui Dumitru o sută sfanţi şi un ichilic, care bani se află daţi la caţelaria Ocârmuirii, iar pe Dumitru şi pe fiisău Sandu i-am pus la popreala poliţii până să mai cercetează, bănuind că poate în cele două zile până să-i facă cunoscut lui Gheorghe Lungu, va fi umblat şi va fi găsit bani mai mulţi.
Rugându-mă a avea porunca Cinstitei Vornicii în ce chip să-i urmez în pricina aceia”.
Până să se primească porunca Vorniciei, la Ocârmuire se primeşte pe data de 8 iulie o cerere a sătenilor din Prejba pentru luarea în chezăşie a celor doi mai ales că „li se prăpădeşte munca” urmând ca atunci „când vor fi ceruţi în cercetare noi să fim datori a-i da”. Prin urmare în ziua următoare reprezentanţii satului îi iau pe chezăşie pe cei doi asumându-şi responsabilitatea întregii comunităţi în cazul în care în urma cercetării se va dovedi că au fost găsiţi mai mulţi bani decât cei pe care au recunoscut că i-au găsit. Solidaritate sau încrederea comunităţii în integritatea morală a suspecţilor?
În urma acestui demers Ocârmuirea porunceşte poliţaiului oraşului ca „după primirea acestui pitac să să sloboază de la inchisoarea aceia” cei doi.
La 15 iulie, Marea Vornicie din Lăuntru porunceşte preşedintelui Tribunalului Gorj ca împreună cu ocârmuitorul să facă „scumpă cercetare într-această pricină fără părtinire şi în fiinţa adevărului”. Acest lucru este comunicat şi ocârmuitorului căruia i se cere să-i elibereze pe cei doi.
Mult zgomot pentru nimic
După cercetări cele două instituţii constată că nu au mai fost găsiţi alţi bani, iar cei găsiţi „trebuie să fi fost ai Sandului Lungu (tatăl lui Gheorghe Lungu – n.a.) nefiind sumă mare ci pe potriva avutului acestuia” şi cer Vorniciei să trimită instrucţiuni cum să se procedeze cu acei bani.
Între timp, mai exact la 28 iulie Dumitru Andriţa dă împreună cu chezaşii o adeverinţă Ocârmuiri pentru „pricina banilor ce s-au găsit în bătătura lui Sandu Lungu, tata lui Gheorghe, că de se va mai dovedi anume înainte măcar într-o sută de ani că au fost bani mai mulţi de ce s-au arătat înaintea stăpânii să ne pedepsească şi pentru mai adevărată credinţă ne-am iscălit mai jos ca să ne crează. Cei care ştim carte ne-am iscălit cu mâinile noastre, cei care nu am pus degetele în loc de pecete”.
La 15 august Marea Vornicie din Lăuntru porunceşte atât ocârmuitorului cât şi preşedintelui Tribunalului Gorj „că de vreme ce al băiat este sărac (Gh. Lungu – n.a.) să i să dea toţi banii aceluia de a cărora răportuire să să ia adeverinţă” şi să se trimită raportul şi adeverinţa la Vornicie.
La 2 septembrie „Gheorghe Lungu al lui Sandu Lungu ot (din – n.a.) Preajba adeverează” în prezenţa părintelui protoiereu primirea banilor şi în felul acesta se pune capăt poveştii „banilor găsiţi”, iar finalul putem spune că este unul fericit.
Pe lângă curiozitatea stârnită de un astfel de eveniment (descoperirea întâmplătoare a unor monede vechi), trebuie remarcată vigilenţa autorităţilor, eficienţa lor, dar şi deplina încredere a comunităţii în membrii săi exemplificată de luarea în chezăşie a suspecţilor.
Ion Hobeanu
