În ce măsură cultura a ajuns să fie tolerată în România o putem constata fără prea multă trudă. Nu cred că poate fi vorba de o verticalizare descendentă a valorilor culturale româneşti, doar că cei în măsură să reacţioneze, sunt prea sumari în a puncta convingător. Oricât am blama societatea pentru dezinteresul aproape total manifestat faţă de cultură, rezultatul ar fi acelaşi. Astăzi, poate mai mult decât ieri, societatea se găseşte într-o evidentă şi permanentă frustrarea.
Cum să mai cumperi o „carte bună” dintr-o librărie, când preţul acesteia te îndepărtează de lângă raft. Nu se întrevede nicio apropiere a cărţii de cititor. În plus, selectivitatea firească, putem spune, face ca mii de cărţi să dormiteze prăfuite câţiva ani buni în librărie fără ca cineva să le răsfoiască măcar. În general, cărţile editate astăzi sunt cumpărate pentru numele autorului. Aceasta este o modă mai veche, dar care pare să prindă o aderenţă tot mai ridicată în rândul „consumatorilor de cultură”, dacă cei care se îndeletnicesc cu aceasta mai pot fi astfel numiţi.
A face cultură într-o societate interesată doar de venituri directe şi rapide, este mai degrabă o autoironie a propriului sinelui. Şi totuşi, spaţiu inepuizabil de redefinire a sinelui, cultura se încăpăţânează să îşi continue inefabilul drum pe Golgota unei societăți aservite satisfacerii nevoilor directe. Devenită un fapt aproape stereotip, cultura traversează încă o perioadă de tranziţie. Odată definit, limbajul de tranziţie ţine morţiş să se redefinească periodic, evoluând pe scara transcendenţei.
Ajunşi să întoarcem pagina de cultură a ziarelor (celor care încă mai au o astfel de pagină), fără ca măcar să fi aruncat ochii asupra vreunui articol sau a unei recenzii, nu ne rămâne decât să ridicăm întrebători din umeri: „Când va veni şi timpul culturii în România?”. Să ne înţelegem, nu vorbim de actuala cultură, pe care eu mă grăbesc să o cataloghez ca fiind una de tranziţie. Vorbim de acea cultură capabilă să emită energii vibrante, viguroase resurse pentru generaţiile ce vin. Educaţi în spiritul valorilor adevărate nu ne putem teme de vicisitudini…
Guvernul manifestă un interes „complice” în ceea ce priveşte alocarea de fonduri pentru unele proiecte culturale, supradimensionate şi artificial proiectate. În aceeaşi ordine de idei, preşedintele Traian Băsescu acordă ordine şi decoraţii, pe te miri ce realizări, unele, dacă vreţi, fictive, unor personalităţi „şterse”, pentru contribuţia deosebită la promovarea valorilor culturale şi spirituale româneşti, în timp ce există adevărate personalităţi, valori care abia dacă îşi pot asigura un minim de trai necesar.