Ne uităm, cu toţii, în gura guvernanţilor, a analiştilor economici, politici, a televiziunilor de moguli sau de nemoguli. Primim informaţii, uneori false cu intenţie – manipulatoare, alteori fără intenţie – din ignoranţă şi altele corecte, dar care nu cuprind tot adevărul. Iată de ce nu pricepem ce ni se întâmplă, ci doar simţim cum ne afundăm. Ca să dau un singur exemplu, am să iau foametea despre care se spune că ne paşte. Nu m-am apucat să număr boabele de grâu, ca să văd cât mai rezistăm, ci doar am luat nişte cifre vehiculate în diferite situaţii, le-am pus cap la cap şi am constatat că nu prea bat. Cu alte cuvinte, prea multe boabe de grâu lipsesc la apel, aşa că nu trebuie să le numeri pe cele existente, ca să-ţi dai seama că ai lipsă “la cântar”. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a afirmat tare şi răspicat că România are capacitatea de a hrăni 80 de milioane de oameni, dar nu e lăsată, de exemplu, să vândă carnea de porc la export. Aici, cu grohăitorii e mai greu de calculat, dar e clar că, pentru a avea porci, trebuie să ai cereale, aşa că vă propun să vorbim doar de creşterea plantelor, nu şi a animalelor. Deci, revin, am putea hrăni 80 de milioane de oameni, iar noi suntem doar 21,5 de milioane, potrivit ultimului recensământ, din 2002. Dar, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Agriculturii, doar ceva peste un milion de hectare din terenul agricol al României este nemuncit, dintr-un total de 9,5 milioane existente. Atunci, înseamnă că 90% din terenuri sunt cultivate (ceea ce nu se prea vede), deci, chiar dacă nu putem hrăni 80 de milioane de oameni, aşa cum îşi exprimă regretul ministrul agriculturii, ar trebui să putem hrăni în jur de 72 de milioane, ceea ce nu-i de ici de acolo. E drept că pâine mâncăm destul de multă, mai ales că preţul se menţine. E drept şi că am exportat, în 2010, 2,5 milioane de tone de grâu, dar tot nu ies boabele. Adică să înţeleg că hrănim 72 de milioane de oameni din producţia noastră, în timp ce pieţele din România sunt pline cu produse străine. Ba am şi importat aproape 700.000 de tone în 2010, ca să ne întoarcem la grâu. Aproape că produsele româneşti au devenit o delicatesă. Şi, atunci, doar n-o să-mi explice cineva că hrănim 72 de milioane, dar din afara ţării, iar românii rabdă, sau mănâncă banane. Cât despre producţie, ce să mai zic. La câtă pârloagă e, adică pământ nemuncit, parcă nu-mi vine să cred că vorbim doar de un milion de hectare. Da, las’ că vine Guvernul cu „stimularea” producătorilor agricoli, sau, mai degrabă a neproducătorii. Pentru că se lucrează la un act normativ care urmează să instaureze o taxă de 400 lei pe an, pentru fiecare hectar de teren agricol nemuncit. Aşa că, cei care nu muncesc pământul, n-au decât să-l dea în arendă sau să-l vândă, iar pentru că numărul celor care vor voi să se descotorosească de el va fi mare, preţul hectarului va scădea. Deci, românii aflaţi în această situaţie (bolnavi, bătrâni) vor ajunge să-şi piardă proprietatea pe te miri ce, ca să nu plătească anual o taxă. De asemenea, umblă zvonul că există străini care şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra terenuri în România. Deci, ne vindem ţara, ca să mai intre bani la buget dintr-o nouă taxă, care nici măcar nu vor intra, pentru că românii, încolţiţi, vor lua ultima măsură: să vândă…
