Voluntariatul la români

După  Babe şi Moşi, ce au adus zile ale căror temperaturi au fost mai aproape de iarnă decât de primăvară, încurajaţi mai mult de prognozele meteorologilor decât de soarele timid ce se iveşte ici colo în timpul zilei,  a venit vremea sa spunem “La revedere!” iernii. Faptul ca zilele în care ne vom putea mişca în voie prin oraş, fără să avem nevoie de tot felul de paltoane, mănuşi sau fulare, în care să ne bucurăm în tihnă de razele soarelui sau de bogăţia cromatică a pomilor proaspăt înfloriţi sunt foarte aproape, trezeşte în sufletele noastre de români  sentimente intense şi nebănuite. Cum probabil mulţi dintre dumneavoastră ştiţi,   2011 este anul internaţional al voluntariatului şi, chiar dacă cu întârziere, astăzi o să mă opresc  şi o să expun câteva din realităţile “fenomenului” voluntariatului la români. Dar, înainte de toate, pentru o analiză, ar trebui să plecăm de la o definiţie corectă şi completă  a acestuia “Voluntariatul este activitatea desfăşurată din proprie iniţiativă, prin care o persoană  fizică  îşi oferă timpul, talentele  şi energia în sprijinul altora, a comunităţii, fără o recompensă de natură  financiară….”
Cum în toate scrierile, poporul roman e înfăţişat ca fiind format din oameni harnici, ospitalieri, darnici, cu frica de Dumnezeu şi iubitori de pace, ingrediente mai mult decât suficiente pentru spiritul de voluntariat, ne-am aştepta ca toată România să fie plină de ONG-uri, care să-şi dispute într-o confruntare acerbă rezolvarea problemelor semenilor noştri şi nu numai atât.  Imaginaţi-vă cum ar fi ca dimineaţa, înainte de ora 8.00, toate trecerile de pietoni din preajma şcolilor să fie pline de părinţi care dirijează circulaţia, pentru ca odraslele lor şi ale semenilor lor să ajungă în siguranţă la şcoală, spitalele să fie pline de persoane care să asigure anumite servicii, nu vitale, dar importante, acum cu lipsa de personal,  sau oraşele să fie baleiate de persoane care strâng şi ultimul bilet de troleu de pe jos aruncat, sau scăpat fără de voie de câte un concitadin. Păi, dacă nu intuiţi, vă spun tot eu, probabil că ar fi ca la Praga, Bruxelles, Londra, Berlin, Amsterdam şi lista ar putea continua cu nenumărate exemple de locuri unde oamenii au înţeles că  voluntariatul înseamnă mai mult decât o activitate ne-renumerată, este un fel de a fi.
La noi, activităţile de voluntariat sunt oarecum timide şi fiind, de regulă, nemediatizate, se zbat într-un semianonimat, ceea ce face ca impactul lor la nivelul conştiinţei colective să tindă către zero. În lipsa ONG-urilor, în anumite locuri, rolul acestora este preluat de şcoli, sau chiar de instituţii private. Chiar dacă uneori stângaci, sau pe alocuri ridicol, vezi aici elevii trimişi să adune peturi de la groapa de gunoi, fără saci, mănuşi, sau alte mijloace de protecţie. Sunt printre puţinii care par să arate că nu le este indiferent unde şi cum trăiesc, iar aste e bine, pentru că ei reprezintă viitorul.
De câteva zile un post de radio local, face apel la o mobilizare generală  în vederea igienizării şi a îndepărtării tuturor gunoaielor de pe străzi, parcuri şi  maidane. Poate e timpul să  ne raliem lor si poate mai mult ca oricând  e timpul să înţelegem că igienizarea nu se opreşte la uşa casei, sau a apartamentului şi că scările imobilului, străzile si spatiile verzi sunt poate la fel de importante.