Venit din negura timpurilor şi nu de multe ori asimilat cu neamul Dăbăceştilor, satul Tămăşeşti, până pe la jumătatea secolului al XIX-lea era format din două mahalale ca mai apoi, după anul 1864 să fie integrat în cadrul fostei comune Ceauru iar din data de 31 decembrie 1965 a fost alipit împreună cu satele Ceauru şi Bălăceşti actualei comune Băleşti.
Cele două mahalale aveau fiecare câte o biserică, cea a moşnenilor cu hramul Adormirea Precistei iar cea de pe moşia boierească cu hramul Naşterea Prea Sfintei Fecioare, aceasta din urmă funcţionând tot până la mijlocul secolului al XIX-lea, atunci când cele două mahalale s-au contopit formând un singur sat şi locuitorilor fiindu-le greu să le întreţină.
O istorie zbuciumată
Biserica cu hramul Adormirea Precistei apare pentru prima dată în documente în anul 1832 ca fiind biserică megieşească la care slujea ca preot Dumitraşco Popescu iar ţârcovnic era Gheorghe sân popa Dumitrache. Un an mai târziu dintr-o catagrafie de toate bisericile din cuprinsul plăşii Jiului aflăm că la această biserică funcţionau doi preoţi şi anume: Dumitraşco Popescu şi Pătru Ţuculină iar biserica era construită din lemn. În anul 1865 cu ajutorul enoriaşilor, biserica a fost construită din nou tot de lemn, netencuită, având numai tâmpla zugrăvită fiind dotată cu toate lucrurile trebuincioase pentru serviciul religios.
În anul 1870, în lipsă de preot la biserica lor, locuitorii satului Tămăşeşti împreună cu cei din mahalaua Arhoţi din comuna Băleşti, solicită protoieriei să-l hirotonisească pe locuitorul Ştefan Vlădulescu ca preot la bisericile lor. Astfel Protoieria Judeţului Gorj întocmeşte un referat în care consemnează că: „La bisericile cu hramurile Sfântul Nicolae din mahalaua Arhoţi comuna Băleşti şi Adormirea a cătunului Tămăşeşti comuna Ceauru ambele din plasa Ocolul, mijlocind neapărată trebuinţă de preot fiind vacante de mai mult timp, locuitorii închinători la dânşile în număr de 140 familii unindu-se, învoiră pe seminaristul extern Ştefan Vlădulescu din Băleşti şi prin petiţie cerură înaintarea formelor pentru preoţia lui la indicatele biserici.
Aceste comune Băleşti şi Ceauru compuse ce-a dintâi din patru mahalale şi un cătun şi secunda din ea şi cătunul Tămăşeşti, sunt situate pe câmpia unei văi şi pe faţadele a două coaste dintre două dealuri, pământul lor la vremuri ploioase foarte nomolos, având cale de parcurs pedestru între cele mai depărtate mahalale ale lor timp de două ore.
Ele în total au 620 familii şi opt biserici dintre care cinci vacante, îngrijindu-se cu anevoinţă de cei trei preoţi ai celorlalte trei ale comunelor Ceauru, Băleşti şi Rasova, doi din aceşti preoţi sunt povorniţi spre bătrâneţi, unul angajând, ei se mulţumesc pe enoriile ce posedă şi recunoscând neapărată trebuinţă ce au locuitorii reclamanţi consimt la hirotonia seminaristului în chestie care devenind preot poate dirija bisericile pentru care se recomandă, fiind apropiate în distanţă ca de 500 stânjeni.”
Cu timpul, biserica de lemn a satului Tămăşeşti, a început a se deteriora, locuitorii acestui sat solicitând Eparhiei Râmnicului Noului Severin să o reclădească din nou dar tot de lemn aceştia au fost refuzaţi prin ordinul numărul 36 din 1891 şi îndemnaţi a se unii toată parohia pentru a-şi construi o biserică de zid. Prin adresa cu numărul 328 din 26 februarie 1892 a Eparhiei Râmnicul Noul Severin insistă pe lângă protoieria din judeţul Gorj să stăruie pe lângă locuitorii din Tămăşeşti, în număr de 114 familii, să construiască o nouă biserică în satul lor, biserică de care aveau nevoie, …”convingându-i că ei ca creştini sunt datori a se înţelege şi a se uni între dânşii ca fraţii întru Hristos.”
Un an mai târziu, la data de 9 mai 1893, Episcopia Eparhiei Râmnicul Noul Severin, consemnează în adresa trimisă protoiereului judeţului Gorj că: „în temeiul asigurărilor ce ne daţi prin raportul nr. 249, aprobăm construirea din nou de zid a bisericii din satul Tămăşeşti, în locul celei actuale, ce este de lemn, veche şi ruinată. Construirea se va face după planul bisericii ce s-a făcut în comuna Voiteşti, şi care se înapoiază cu aceasta spre a se avea în vedere la executare.”
După ce s-a hotărât construcţia unei noi biserici, în satul Tămăşeşti, locuitorii de aici au început să strângă fondurile necesare pentru aceasta lucrurile decurgând foarte anevoios din cauza stării sociale precare în care se aflau aceşti locuitori aşa că abia în anul 1901, preotul paroh Constantin Stoichiţoiu împreună cu cei doi epitropi Muschiciu C. Ion şi Cismaşiu St. Ion înaintează protoieriei condica cu ofrandele depuse de enoriaşi acestei epitropii pentru a fi şnuruită, sigilată şi vizată precum şi a li se da aprobarea pentru a merge în alte judeţe spre a căpăta milostenie pentru clădirea acestei biserici, sumele adunate de ei fiind insuficiente.
Dan Cismaşu
