România, ţara moaştelor sfinte

Loading

De-a lungul anului, în diferite localităţi, ori la diferite mânăstiri se fac pelerinaje la Sfintele Moaşte ale unor sfinţi români sau străini, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi. Oamenii se închină la ele cu speranţa că vor găsi vindecarea bolilor sau rezolvarea la problemele lumeşti. Nimeni nu se întreabă, însă, la ce se închină de fapt şi ce se ascunde în cutiile argintate. Biserica Ortodoxa Română nu poate spune cu exactitate numărul osemintelor sfinte prezente în lăcaşurile de cult, însă, dacă ar fi să consultăm site-urile creştin-ortodoxe, aflăm că există nu mai puţin de 700 de moaşte, adăpostite în peste 250 de biserici şi mănăstiri.
Pentru că avem moaşte fără număr, Patriarhia a decis că este vremea să ţină o evidenţă clară a tuturor osemintelor sfinte din România, într-un catalog special. „Este o tradiţie veche, românească şi creştinească”, s-ar grăbi cei mai mulţi să spună, dar când îmbrâncelile între credincioşi iau locul smereniei şi circul împărţitului de sarmale locul evlaviei, conotaţiile sunt de altă natură decât cea religioasă.
Numeroşi români, creştini până în adâncul sufletului şi măduva oaselor, străbat distanţe mari cu diferite mijloace de transport, uneori pe jos, stau zeci de ore la cozi interminabile, pe ploaie sau caniculă, se târăsc chiar în genunchi sute de metri, chiar kilometri, pentru ca să ajungă să se închine, să sărute Sfintele Moaşte şi să-i spună acelui sfânt ceea ce-i apasă sufletul.
Au ajuns de pomină pelerinajele la moaştele Sfintei Paraschiva de la Iaşi, la ale Sfintei Filofteia de la Argeş, sau la ale Sfântului Dimitrie Basarabov de la catedrala patriarhală din Bucureşti.
Mai ceva ca atunci când trebuie să îşi exprime atitudinea civică, românii participă cu sutele de mii la pelerinaje şi îşi pun toată credinţa în Sfintele Moaşte pe care le venerează, doar…
Sigur, spun unii, este de neînţeles pentru străinii de credinţa ortodoxă sau de învăţătura creştinească de unde găsesc unii români atâta evlavie şi pot să acorde atâta cinste unor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni, care au trăit aici pe pământ, cunoscând toate cele omeneşti. Nu vom vorbi nici de prostie şi nici de lipsă de cultură, dar când prea exagerate devin şi astfel de manifestări nu ştim ce să înţelegem, fără a fi arăţi cu degetul pentru lipsa de cultură teologică.