Biserica din Stăneşti, leagăn de istorie

Loading

Satul Stăneşti, a cărui vocaţie ocupaţională, după toponim, se pierde în negura timpului, e plasat, ca atestare documentară în vremea înţeleptului domnitor Neagoe Basarab. Aici se află biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, care adăposteşte fresce ce reprezintă mari feţe boiereşti şi domnitori ai acelor vremuri. Tot aici, există două morminte posibil de secol XVIII- XX, în care s-au păstrat oseminte, veşminte şi obiecte funerare, despre care nu se ştie cui aparţin.

• Director Muzeul Judeţean Gorj dr. Dumitru Hortopan
• Şef secţie etnografie drd. Firescu Victor Albinel

Biserica a suportat mai multe restaurări fără a suferi transformări majore
Biserica a suportat mai multe restaurări fără a suferi transformări majore

Obedenii  – ctitiori şi protectori ai bisericii
Familia Obedeanu, cu reşedinţa de bază la Craiova, este una dintre cele mai reprezentative familii de boieri olteni care au deţinut demnităţi importante în aparatul administrativ al Ţării Româneşti la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în prima parte a veacului următor. După cum mărturiseşte chiar pisania bisericii dăltuită în piatră cu slove chirilice, aflată deasupra uşii de la intrarea în pronaos şi care se păstrează în condiţii foarte bune, sfântul lăcaş din Stăneşti a fost ctitorit în 1732 de către boierul Constantin Obedeanu, viitor mare paharnic, consilier imperial în Oltenia în timpul stăpânirii austriece (1718 – 1739).
Zidită din piatră şi cărămidă, biserica din Stăneşti respectă, din punct de vedere arhitectural, canoanele construcţiilor sub formă de navă. Biserica este dreptunghiulară, în plan cu absida altarului semicilindrică la interior şi pentagonală la exterior. Pridvorul deschis şi dreptunghiular este susţinut de şase stâlpi octogonali din cărămidă cu baza pătrată şi doi semi-stâlpi lipiţi de zid. Stâlpii sunt legaţi prin arce în acoladă. Pronaosul se accede central în axul longitudinal al monumentului. Pronaosul de forma unui dreptunghi este delimitat de naos prin trei arce în acoladă susţinute pe două coloane. Pe latura sudică este prevăzut cu o fereastră, iar pe latura nordică se află intrarea de acces spre turnul clopotniţă. Naosul de formă pătrată este prevăzut spre nord şi sud cu câte o fereastră. Catapeteasma din zid, care desparte naosul de altar este prevăzută cu o uşa împărătească şi una diaconească. Altarul este străbătut spre est de o fereastră care se îngustează spre exterior.
Între clopotniţă şi pronaos există o cameră de locuit care servea şi ca loc de refugiu, în eventualitatea unui pericol.
Deasupra camerei de locuit se află turnul clopotniţă de formă octogonală la care se poate ajunge pe o scară situată într-un turnuleţ adăugat pe peretele nordic, cu intrarea prin interiorul pronaosului.
Faţada este împărţită în două registre printr-un brâu median rotunjit, flancat de două rânduri de cărămidă aşezată pe colţ asemenea dinţilor de ferestrău.
În ceea ce priveşte pictura bisericii, realizată în frescă, aceasta cunoaşte în decurs de cca. 100 de ani de la ctitorie două etape relevante care se identifică succesiv cu ctitorii. Asupra picturii executate în 1732 în timpul boierului Constantin Obedeanu, Alexandru Ştefulescu, primul care a introdus în circuitul ştiinţific biserica din Stăneşti aprecia, preluând tradiţia orală, că ar fi opera zugravilor Ranite Grigore, Vasile şi ucenicul Ion, aceeaşi care în 1730 – 1731 au pictat biserica din Vădeni. Potrivit aceluiaşi autor [Al. Ştefulescu] pictura înfăţişează succesiunea portretelor familiei Obedeanu şi rudelor sale astfel: „La dreapta intrării Jupân Constantin Obedeanul, comisar împărătesc, ţinând biserica cu jupâniţa sa Stanca, ce era zugrăvită în stânga intrării (…) Apoi, boierul Dositheiu Brăiloiu, monahul sin Cornea Brăiloiu vel ban, jupâneasa Stanca băneasa, jupân Cornea Brăiloiu sin Cornea Brăiloiu vel ban, jupân Constantin Brăiloiu vornic sin Cornea vel ban, jupân Mateiu Vornicu sin Cornea Brăiloiu, jupân Toma Brăiloiu vornic sin Dositheiu monahul şi jupâniţa Maria Cantacuzino.”

Familia Bibescu  – continuatoarea tradiţiei edilitare
La sfârşitul secolului al XVIII-lea proprietara moşiei Stăneşti este familia Bibescu, care şi-a asumat sarcina repictării interiorului bisericii în anii 1823 – 1824, prin grija marelui vornic Dimitrie Bibescu şi a fiului său Ştefan, zugrav fiind diaconul Radu din Tg-Jiu.
Cu această ocazie, vechea frescă ce reprezenta familia Obedeanu şi Brăiloiu a fost înlocuită cu o pictură nouă  în aceeaşi tehnică, înfăţişând familia Bibescu şi noii ctitori al bisericii. Astfel, pereţii de nord sud şi vest ai pronaosului evocă un tablou votiv, care ilustrează un moment din evoluţia familiei Bibescu, veche familie de boieri de pe meleagurile Gorjului. Pe latura de apus a pronaosului este reprezentat Dimitrie Bibescu şi fiul său Ştefan care ţine în mână chivotul bisericii. Alături de Dimitrie Bibescu se află soţia sa Ecaterina cu doi copii, Iancu şi Safta. Alături de Ştefan Bibescu este soţia sa Maria. Pe peretele sudic al pronaosului sunt zugrăviţi Safta Ştirbei, Barbu Ştirbei (viitor domn al Ţării Româneşti între anii 1849 – 1856), Gheorghe Bibescu (viitor domn al Ţării Româneşti între anii 1842 – 1848), Dincă Roşianu şi Grigore al IV-lea Ghica. De asemenea, în partea de jos a pereţilor pronaosului mai sunt reprezentaţi ispravnici precum şi înalte feţe bisericeşti.
În decursul vremii, biserica nu a cunoscut modificări profunde ale arhitecturii sale.
În anul 1897, după cum menţionează inscripţia din proscomidie, în biserică a turnată o pardoseală de ciment, înlocuindu-se cea veche din lespezi de piatră.
Fără îndoială că, de-a lungul timpului, acoperişul de şindrilă a fost schimbat de mai multe ori. În anul 1877, biserica a suferit reparaţii, fiind tencuită şi văruită la exterior. De asemenea, acoperişul de şindrilă a fost înlocuit cu unul din tablă zincată şi a fost racordată la reţeaua de curent electric.
În anii 1995 – 1996 s-au iniţiat alte lucrări de restaurare-conservare, care au vizat acoperişul, căruia i s-a schimbat structura din lemn şi tabla zincată, iar faţada a fost retencuită şi văruită.

Morminte misterioase
În iunie 1996, cu ocazia înlocuirii pardoselii de ciment din pridvor cu una de marmură, au fost descoperite două morminte. Primul mormânt se află amplasat în partea nordică a pridvorului şi a fost zidit din cărămizi şi acoperit cu două lespezi din piatră de moară. Baza mormântului are o pardoseală de cărămizi. Acesta adăpostea osemintele unei femei. Veşmintele cu care a fost înhumată se aflau într-o stare precară de conservare. Ele constau dintr-o rochie lucrată din lână de culoare maro închis, la care se  adaugă intercalate benzi de culoare roşie galbenă şi verde. Peste mijloc, defuncta era „încinsă” cu un brâu ţesut, probabil din păr de capră, fiind aspru la pipăit. Peste rochie a fost îmbrăcată cu o haină lungă de aba, de culoare maronie. Pe cap avea o căciulă din blană, iar în picioare cizme din piele de culoare galbenă, cu carâmbi mulaţi pe pulpă şi talpă tot din piele. S-au mai găsit şi părţi din părul defunctei care era de culoare castanie. În privinţa inventarului funerar, acesta lipsea.
Al doilea mormânt este situat în partea sudică a pridvorului şi este reprezentat printr-o groapă simplă ce a adăpostit osemintele unui bărbat. Din motive necunoscute, acestea erau răvăşite în umplutura mormântului. Ca piese de inventar funerar nu s-a descoperit decât o monedă puternic corodată, cu diametrul de 1,5 cm şi o cataramă din bronz. Întrebarea e cui au aparţinut aceste două morminte şi când se pot data?
Fără îndoială că mormântul de femeia a aparţinut unei persoane cu stare, care a avut un rol important în cadrul comunităţii din Stăneşti. Ea ar putea fi atât o preoteasă cât şi soţia unui ispravnic al moşiei din Stăneşti. Piesele de veşmânt sunt caracteristice costumului din Muntenia de la sfârşitul secolului XVIII sau începutul secolului XX.
Privitor la mormântul de bărbat, lucrurile se complică din cauza lipsei unor elemente de inventar care să permită o datare şi o atribuire mai clară. Putem preciza că el a fost anterior mormântului de femeie, moneda indicând, se pare, secolul al XVIII-lea.
Monumentul istoric din Stăneşti este o dovadă atât din punct de vedere arhitectural cât şi pictural al dăinuirii unor tradiţii constructive care îşi trag seva din Evul Mediu românesc, înfruntând mai departe veacurile prin armonia şi claritatea proporţiilor sale.