Biserica a parcurs în a doua jumătate a secolului al XIX- lea un proces de prefacere şi înnoire , ca de astfel întreaga societate românească. Procesul de modernizare se realizează în primul rând prin noile legi care organizează biserica în această perioadă, legi care încearcă adaptarea acesteia la nevoile societăţii. Reformarea porneşte în primul rând de la noul statut al preoţilor, de la nivelul de pregătire al acestora, care în mod obligatoriu trebuiau să fie absolvenţi de seminar.
Ultima statistică realizată în secolul al XIX-lea ne arată că în Gorj existau la 1898 142 biserici parohiale, 266 filiale, 140 parohi, 33 supranumerali,un diacon, 286 cântăreţi, 5 paracliseri şi 279 epitropi. Acesta este şi anul în care episcopul Ghenadie Enăceanu a încetat din viaţă la Neapole fiind adus în ţară şi înmormântat lângă biserica „Bolniţa” din curtea episcopiei. Episcopul Ghenadie a fost unul dintre cei mai erudiţi episcopi, dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi, fondator a multor lucruri frumoase în Biserica Olteană pe care a păstorit-o vreme de 11 ani.
Din trecutul bisericii gorjene
Cel mai important moment din istoria modernă a Bisericii Ortodoxe Române a fost obţinerea autocefaliei la 25 aprilie 1885. Recunoaşterea autocefaliei de către Patriarhia de la Constantinopol a fost un demers pe care autorităţile laice şi religioase româneşti l-au făcut în perioada care a urmat obţinerii independenţei de stat a României. Câştigarea independenţei în urma războiului din anii 1877-1878 a deschis calea şi pentru obţinerea independenţei B.O.R. În anul 1884 aşa cum am mai spus s-a produs o schimbare la conducerea protoieriei Gorj,prin mutarea protopopului Ştefan Nicolescu la Mehedinţi în locul lui Ştefan Călărăşanu de la Mehedinţi mutat disciplinar la Gorj. Această schimbare a fost temporară, întrucât în martie 1885 ambii protoierei revin la locurile dinainte.
Anul 1886 aduce schimbări şi la nivelul episcopiei Râmnicului – Noului Severin, ca urmare a demisiei Episcopului Iosif Bobulescu, care fiind bolnav se va retrage la Botoşani. Locul său pe scaunul episcopal este ocupat de Arhiereul Ghenadie Enăceanu, la 10 decembrie 1886. Cum era şi firesc acesta cere protoiereilor întocmirea statisticilor referitoare la starea bisericilor. Statistica din judeţul Gorj ne arată următoarea situaţie: 415 biserici, 280 preoţi şi 2 diaconi. Este foarte important de remarcat faptul că nici o comună din judeţ nu era fără biserică,problema era doar a preoţilor care nu acopereau toate bisericile din judeţ, parte din ele rămânând mulţi ani nelucrătoare, ceea ce însemna că exista pericolul pentru acestea de a intra în ruină.
Spre sfârşitul secolului numărul bisericilor din judeţul Gorj este în scădere. Acest fapt reiese din datele întocmite în septembrie 1893, date cerute de Preşedintele Comitetului Permanent al Districtului Gorj, George Mihuţescu. Acesta îi cerea la 28 august 1893 protoiereului să întocmească până la 20 septembrie 1893 o situaţie în care sa se comunice numărul mânăstirilor, schiturilor, bisericilor, al preoţilor şi călugărilor; numărul bisericilor construite din nou, numărul bisericilor reparate. La 19 septembrie protoiereul trimite următoarea situaţie: 2 mânăstiri, 4 schituri, 17 călugări,208 preoţi de mir, 349 biserici de mir în activitate, 15 biserici construite din nou, 6 biserici în reparaţie şi 37 oprite a servi pentru starea proastă în care acestea se aflau. Situaţia cerută în 1893 era necesară mai cu seamă după elaborarea în mai 1893 a unei noi legi asupra clerului mirean şi seminarilor. Noua lege a dus la înfiinţarea bisericilor parohiale şi filiale. Bisericile filiale rurale, care se găseau în alte cătune decât biserica parohială se menţineau fiind slujite de câte un preot ajutor pe care satul sau cătunul îl va putea avea dacă comuna îşi ia obligaţia să-l preoţească, potrivit art.42 din lege. Această măsură încărca sarcinile comunităţii, dar ,totodată, lăsa posibilitatea de a opta pentru a avea sau nu o biserică. În satele sau cătunele nou înfiinţate, ce aveau cel puţin 100 de familii cu acordul episcopului şi al ministrului se putea construi o nouă biserică. Legea prevedea ca în fiecare parohie să fie un preot paroh şi doi cântăreţi la biserica filială care are preot va fi şi un cântăreţ, comunele putând să plătească şi mai mulţi cântăreţi dacă au veniturile necesare. Apare prin legea lui Take Ionescu termenul de preot supranumerar, ce reprezintă de fapt pe toţi preoţii care trec peste numărul parohiilor. O altă prevedere interesantă a legii ce denotă preocupare pentru viaţa bisericească a obştii se referă la faptul că preotul era obligat să locuiască în mijlocul enoriaşilor, în caz contrar „pierdea dreptul la leafă pentru totdeauna fără posibilitatea de revenire şi va fi înlocuit cu altul”. Legea înfiinţa epitropia ca instituţie administrativă de coordonare şi control a stării morale şi materiale a bisericilor. Aceasta era formată din preotul paroh ca preşedinte, un membru numit de ministrul de resort şi un membru ales e enoriaşi,dar confirmat de ministru. Epitropii trebuiau „să fie locuitori proprietari în parohie, să se bucure de bună reputaţie şi să aibă cunoştinţă de carte”.
Prof. dr. Marcela Mrejeru