În ultima perioadă, presa românească a făcut o adevărată preocupare din redescoperirea unor fapte și întâmplări din timpul regimului comunist. Cum unele dintre cele mai interesante evenimente s-au petrecut în Gorj, răspundem și noi acestui imperativ printr-un serial cu mai multe episoade dedicate evadării din lagărul de la Târgu-Jiu a lui Gheorghe Gheorghiu Dej și a altor lideri comuniști, sperăm noi și cu fapte și împrejurări mai puțin cunoscute. Pe unii dintre deținuții de la Târgu-Jiu sau dintre cei implicați în evadări, pentru că au fost două, îi vom regăsi în conducerea statului comunist de mai târziu.
Ultima parte a serialului dedicat evenimentelor petrecute la începutul lunii august 1944 face apel și la alte informații referitoare la cele întâmplate în urmă cu 67 de ani. Bunăoară, documente de arhivă deja editate ne spun că în seara de 17 august 1944 a avut loc o altă evadare din lagărul de la Târgu-Jiu, cea a altor comuniști: Neagu Andrei, Drăghici Alexandru, Simon Ştefan, Vas Vladislau din Bucureşti, Ivanovici Dumitru din Piatra-Olt, Gutan Alexandru din Taşlâc, Cetatea Albă, Apostol Gheorghe din Galaţi, Ionescu Fl.Marin din Craiova, Covaci Pins din Hunedoara, Ivanier Haber şi Ştrul din Cernăuţi, evadaţi de la lucru din comuna Târgu Cărbuneşti-Gorj, în seara de 16/18 August 1944. Autoritățile continuau să caute și pe Gheorghiu Gheorghe zis Dej din Bucureşti şi Didenco Ion din Odessa.
Evadarea între tragic și comic
Prin 1993, când organizatorul evadării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul Tg. Jiu încă mai trăia, Maurer a povestit după amintirile proprii cele întâmplate la Târgu-Jiu. E vorba de un fragment din cartea „Maurer și lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României” care lămurește acel episod: ”am ajuns la destinație cam în jur de trei dimineața. În cimitir nu mai era nimeni dar gardul de sârmă ghimpată fusese tăiat și în jur era liniște. Semn că Dej ieșise cu bine. Unde-l puteam găsi pe Dej? M-am gândit că nu putea fi decât la sergentul de stradă, ce-l așteptase la mormântul stabilit de noi ca loc de întâlnire. Se făcuse dimineață bine când am ajuns acolo. Omul mi-a spus că Dej se afla într-o încăpere vecină, unde-am și intrat, pe dată, fără să mai schimb cu el și alte cuvinte. Dej dormea când am intrat eu. Eram îmbrăcat în vederea evadării în uniformă de ofițer și îmi lăsasem și niște mustăți mari pentru a fi mai greu de recunoscut, pe care Dej nu le știa. Cum dormea el, cu nervii încă încordați în urma evadării, la zgomotul ce l-am făcut intrând, a sărit drept la mine. În mână avea un cuțit, pe care-l luase, probabil, cu gândul că, dacă intervine ceva neprevăzut în evadare să aibă cu ce să se apere. Așa că a sărit la mine convins ca nu pot fi altcineva decât unul dintre urmăritorii lui. Ne-am recunoscut… „Hai, măi!”, i-am spus și am plecat la drum…”
Târgu-Jiul a fost începutul
De fapt, ce povestea Maurer era adevărul. Documentele arată că evadații și Pripasu au căutat altă soluție în așteptarea lui Maurer. Pripasu a luat hotărârea să-i adăpostească în depozitul de armanent pe care îl păzea. Pe drum, Pripasu și cei doi au fost opriți de mai multe santinele, însă Pripasu le-a spus să-și vadă de treabă, că „aici este Poliția!”
Târziu în noapte, după ce s-au autoidentificat, mașina și cu evadații au plecat spre Tg. Jiu, făcând un popas în satul Milostea, în casa mecanicului Constantin Țundrea. Dej ajunge apoi la București și foarte curând la conducerea statului.
Dej a preluat controlul partidului împreună cu grupul Pauker-Luca, atunci când aceştia s-au întors din Uniunea Sovietică în septembrie 1944. Dej era membru al Comitetului Central al PCR din 1935. Va fi ales secretar general al partidului la Conferinţa Naţională din octombrie 1945, a condus partidul împreună cu Pauker, Luca şi Teohari Georgescu. Gheorghiu-Dej a fost cel care a decis asasinarea lui Foriş în 1946 şi arestarea lui Pătrăşcanu în 1948 și executarea în 1954. În lupta pentru putere din PCR, a manevrat cu abilitate în cadrul anturajului lui Stalin, susţinut de grupul lui Malenkov, şi a obţinut permisiunea de a o elimina pe Ana Pauker în timpul campaniei anti-sioniste. În această perioadă, principalii aliaţi ai lui Dej au fost Chivu Stoica, Petre Borilă, Gheorghe Apostol şi, mail ales, Iosif Chişinevschi. Începând cu 1953, a simulat un „nou curs”, care a fost întrerupt în 1956. Îngrijorat de dezvăluirile Congresului al XX-lea şi înspăimântat de efectele contagioase ale Revoluţiei maghiare, el a oprit orice reforme în interiorul partidului şi a orchestrat un nou val de excluderi, arestări şi persecuţii. Stalinist înveterat, avea o admiraţie absolută pentru proiectele de construcţii grandioase (ca şi discipolul său, Ceauşescu) şi a iniţiat cunoscutul Canal Dunăre-Marea Neagră – în realitate, un imens lagăr de concentrare după cum susțin specialiștii în Istoria Comunismului. Pentru a obţine şi exercita puterea absolută, s-a sprijinit în primul rând pe poliţia secretă (Securitate), condusă la început de agenţii sovietici Pintilie Bodnarenko şi Alexandru Nicolschi. A fost prim-secretar al Comitetului Central şi preşedinte al Consiliului de Stat până la moartea sa, în martie 1965.
Târgu-Jiul i-a unit
Mai puțini știu că lagărul de la Târgu-Jiu a fost liantul dintre cei doi conducători ai României din perioada comunistă, Dej și Ceaușescu. Astfel, în timp ce se afla închis la Târgu-Jiu, Ceaușescu a devenit unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai lui Gheorghiu-Dej, alături de Alexandru Drăghici, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol şi Alexandru Moghioroş, toți cu experiența închisorilor.
Beneficiind de sprijinul consistent al lui Maurer, Ceaușescu va ajunge în 1965 la conducerea statului comunist unde va pune bazele unui regim naționalist-comunist. Tovarășii de detenție de la Târgu-Jiu au fost trecuți treptat pe linie moartă.
