Armate de juriști

România avea, în 2009, cel mai mare procent de absolvenţi (peste 53 la sută) de ştiinţe sociale, economie şi drept din Uniunea Europeană, relevă un raport Eurostat privind evoluţiile din sistemul european de educaţie în ultimul deceniu, făcut public la Bruxelles şi preluat de Agerpres. România era urmată la acest capitol de Letonia (53,2 la sută) şi Bulgaria (52,1 la sută). Cei mai puţini absolvenţi de ştiinţe sociale, economie şi drept erau înregistraţi în Germania (22,5 la sută), Finlanda (23,9 la sută) şi Suedia (24 la sută), în timp ce la nivelul întregii Uniuni procentul era de 35,6 la sută.
Conform acestor date oficiale, România ar trebui să fie, de asemenea, pe primul loc în rezolvarea problemelor sociale, economice și juridice ale țării. Dar lucrurile nu stau deloc așa și vedem asta la tot pasul. Pentru că spațiul editorial nu este suficient de mare, însă, mă voi orpi doar la juriștii din România. Se știe că la Drept au fost, de regulă, cei mai mulți candidați pe loc, ajungându-se frecvent la peste 20. Asta și pe timpul Comunismului și în anii de după. Iar asta ar fi trebuit să ducă la o selecție drastică, ce ar fi trebuit să scoată juriști luminați de-a dreptul. Dar, cu toate astea, mulți dintre juriștii României sunt mediocri, iar mulți dintre cei deștepți își folosesc mintea pentru a găsi subterfugii de încălcare a legii și nu pentru a păzi la respectarea ei. Și, asta se întâmplă pentru că, de regulă, deși își pun viza de legalitate pe documente ilegale, rămân nepedepsiți.
Dar să ne întoarcem la juriștii mediocri, majoritatea copii de bani gata care au dat la drept pentru că aveau aranjat dinainte un post de avocat, sau de jurist la cine știe ce unitate de stat, care dă salarii uriașe. Să nu uităm armatele de juriști care freacă scaunul pe la complexuri energetice, pe la minerit sau prin alte entități, iar în momentul în care apare un caz mai important unitatea trebuie să angajeze firme de avocatură dacă nu vrea să piardă procesul. Sau, poate vrea, iar atunci nu are altceva de făcut decât să-i trimită la proces pe cei mai proști dintre cei mai proști juriști pe care-i are. Deci, totuși, nu-i plătește chiar degeaba. Nu stau chiar în fiecare zi cu ochii pe pereți, sau plimbând o hârtie de la un șef la altul și aruncându-și ochii la ceas, disperați că nu se mai face ora 15.00, ca să plece acasă după încă o zi de nemuncă.
Mai există, totuși, o categorie de juriști: nejuriștii. Adică aceia care au făcut Dreptul, unii având chemare, alții de amorul artei, dar n-au avut norocul sau pilele celor din prima categorie, așa că se mulțumesc cu o slujbă mult inferioară, ca să câștige un ban. Am văzut juriști- șoferi, juriști- taximetriști, juriști- muncitori necalificați, juriști- muncitori în construcții prin Italia sau Spania, juriști- ospătari, iar lista poate continua pe multe alte exemple din nomenclatorul de meserii. Și, culmea, nu le dai cu prăjina de nas, că, de- ei au studii înalte.
Am avut un diriginte la generală, Constantin Stana- fie-i țărâna ușoară, că a plecat între cei drepți, care avea o vorbă mare: „Decât un inginer prost, mai bine hingher. Dar să fii cel mai bun hingher de la tine din oraș…”