Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » ARHIVE Repertoriu botanic și consilii de prepararea plantelor pentru herbariu

ARHIVE Repertoriu botanic și consilii de prepararea plantelor pentru herbariu

Submitted by on 25 July 2019articol citit de 424 ori | No Comment

           

Arhivele gorjene deţin colecţii importante de documente
Arhivele gorjene deţin colecţii importante de documente

În biblioteca Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale am identificat o publicaţie a distinsului Iuliu Moisil, profesor şi director al Gimnaziului Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, intitulată „REPERTORIU BOTANIC ŞI CONSILII DE PREPARARE A PLANTELOR PENTRU HERBARIU”. Deşi arată mai mult ca o broşură a zilelor noastre, publicaţia a văzut lumina tiparului în anul 1905 în Târgu Jiu la Editura Librăriei şi Tipografia N. D. Miloşescu – furnizorul Curţii Regale, ca un îndrumător pentru tineri la întocmirea unui ierbar. Cărticica are mai multe capitole, amintim astfel că la capitolul I este prezentat „Repertoriu asupra organelor plantelor şi numirile lor cele mai obişnuite”, în capitolul al II-lea este prezentat „Adunarea, uscarea şi aşezarea plantelor în herbariu” şi „Clasificaţiunea naturală”.

            Foarte interesant de prezentat este îndrumarea referitoare la întocmirea unui herbariu, cum i se spunea în acele timpuri. Astfel în capitolul al doilea, intituat „Adunarea, uscarea şi aşezarea plantelor în herbariu”, este făcută următoarea prezentare:

            „Nimic, nici, chipurile, nici cea mai bună descriere nu poate înlesni cunoascerea plantelor (studiul botanicei) aşa de mult ca o colecţiune de plante sau herbariu, făcut de însuşiscolariul; de oarece prin adunarea de plante nu numai că cea ce s-a învăţat din carte întipăreşte mai bine în mintea lui, ci tot odatăscolariul capătă şi un interes deosăbit spre studiul botanicei şi a sciinţelor naturale în general.

Spre a da un îndemn tinerimei române din scoalele naturale, a-i desvolta gustul şi interesul pentru natura cea frumoasă, am arangiat o colecţiune de plante.

Plantele de pe teritoriul românesc sunt determinate de botanici străini şi români. Dintre aceştia amintesc pe dr. D. Brândză, fost profesor de botanică la universitatea din Bucureşti, d. Florian Porcius, vice căpitan pensionat, membru al Academii Române, din Rocna (Transilvania), d. Grecescu şi d. Mih. Vlădescu, prov. univ. Bucureşti, caru cu toţii au merite neperitoare pentru cercetarea floarei române.

Oricine îşi poate face cu uşurinţă un herbariu din plantele locului unde trăesce, adunândule la plimările, ce fac în jurul oraşului sau a satului, sau făcând anume escursiuni botanice. Pentru ca planta să se poată conserva timp îndelungat şi pe cât se poate mai aproape de forma, în care ea să află în natură, trebue să se opereze dupe anumite regule. Întâi de toate să se caute indivizii cei mai frumoşi şi mai sănătoşi, la care să se afle, pe cât este posibil toate părţile unei plante, precum rădăcina, tulpina, frunzele, (cârcei, ghimpi etc.), florile şi fructele. În cas când nu s-ar putea conserva toate părţile, atunci să se adune cel puţin părţile principale şi caracteristice.

De oarece plantele să veştejesc după câteva ore, şi atunci frunzele se sbârcesc şi florile să închid, şi deci nu le putem întinde cu uşurinţă pe hârtie, ca să nu-şi piardă forma, este bine, ca cel puţin la escursiunile mai îndelungate, să avel o cutie de tinichea (cosîtor) – „cutiă de botanist”, de formă cilindrică, ceva turtită lungă cam de 40 centimetri, lată de vreo 10 cm. în diametru, prevăzută cu o uşiţă şi cu o curea pentru a o atârna de corp. În o astfel de cutie închisă, plantele aşezate îndată după scoaterea din pământ, să conservă mai mult timp proaspete, din causa vaporilor de apă, ce se formeazăşi să depun asupra plantelor ca roauă.

O metodă foarte bună este a aşeza plantele, chiar la locul adunărei, în hârtie. Sosind acasa fiecare plantă să se întindă cu băgare de seamă pe hârtie sugativă de calitate ordinară sau şi între hârtie de ziare, astfel că fiecare frunză şi floare să îşi păstreze forma ei firească.

Florile să se aşeze unele cu corola deschisă, ca să se poată deosebi sepalele, petalele, staminele şi pistilul, altele să se poată deosebi din partea din dărăpt. Aşezăm apoi deasupra ei o altă coală, ear ca să nu să umezească prea tare să mai pun câte 3-4 coli de hârtie goale uscate între fiecare plantă. În acest chip putem pune mai multe plante, în coli deosebite, unele peste altele. Toate coalele se aşază apoi între două scândurele, pe care le apăsăm cu petrii sau mai bine într-un teasc; apăsarea însă să nu fie tare, ci astfel ca aerul să poată întra cu uşurinţă printre ele ca să se usuce repede şi totuşi să-şi păstreze forma. Plantele apăsate dau sucul din ele hârtiei. Pentru ca sucul să dispară mai curând şi planta să se usuce mai repede trebue să schimbăm hârtia în care s-au pus, dimineaţa şi sara în zilele dintâi; după câte va zile să se schimbe odată pe zi, mai târziu tot la a treia zi. După 2 sau 3 săptămâni planta este uscată şi bună de aşezat în herbariu. Trebue observat însă că plantele să nu fie umede când le aşezăm în hârtia sugativă, căci altmintrea să înegresc; trebue deci lăsate să se usuce bine. Dacă le-am adus sara este mai bine să le punem cu rădăcina în apă până dimineaţa, ca să rămână proaspete. Pentru ca umezala să intre în ele şi astfel planta să-şi ţină posiţia ei firească, tăiem planta la un capăt.

Hârtia umedă întrebuinţată să usucă bine la soare sau pe un cuptor şi o folosim la uscarea altor plante.

Plantele mici, părţi de plante, cum sunt frunze şi flori să usucă uşor şi dacă le punem în cărţi. Plantele cărnoase şi sucoase trebue să le cufundăm mai întâiu până la floare în apă fierbinte şi numai după acea le tescuim. Cele mai multe din ele cresc şi trăesc chiar sub teasc mult timp, de acea le nimicim viaţa cufundându-le câteva minute în apă ferbinte. Florile trebue cruţate. Mai bine este a le prinde cu o pincetă (clesce) de desubtul floarei şi apoi a le afunda, apoi să se lase câteva ore pe hârtie sugativă să se usuce şi numai după acea să se tescuiască. Florile însă nu trebue pescuite, ci lăsate afară, căci tescuirea ca şi opărirea le strică. Hârtia în care s-au pus trebue schimbată foarte des, şi tescuirea să fie slabă, altcum plantele mucezesc. Numai dupe 14-18 zile să se tescuiască mai bine. Tot asemenea trebue să se facă şi cu bulbii, tuberculele etc.

Ciupercile şi bureţii se pot conserva mai bine numai în spirt de vin. Colecţiunile de muguri să fac ficsând rămurelele cu muguri pe un carton, cu ajutorul unei sfoare subţiri. Plantelor, când le punem în hârtie, spre a le tescui, trebue să le dăm figura ce o au în natură, dacă ea este curbată sau dreaptă, dacă frunzele sunt curbate etc., trebue lăsate astfel.

Plantele mari nu să vor usca întregi ci să vor tăia în bucăţi mai mici. Trupinele lungi să pot îndoi de mai multe ori. Fructele şi sămânţa trebue conservate, de oarece ele sunt la multe plante, de mare însemnătate la cunoaşcerea genului lor. Trbue observat că frunzele să nu se pună una peste alta sau pe tulpină, nici florile pe frunze sau pe alte flori, decât numai dacă să va fi pus între ele o altă hârtiuţă, alt cum să descolorează; florile sau frunzele devin negre.

Plantele lemnoase şi tari trebue puse în hârtii deosebite şi să se tescuiască tare la început (floarea soarelui, scaeţi), punându-le împreună cu plantele moi, le-ar strica figura.

Plantele de apă, fiindcă se sbârcesc curând după ruperea lor, este bine a le pune în hârtie chiar la faţa locului. Hârtia trebue schimbată des.

Plantele uscate pe deplin să aşază apoi în herbariu. Spre acest scop să lipesc câte una sau mai multe pe foile de hârtie  cu ajutorul unor fâşii de hârtie, unsă cu gumă arabică, în nici un cas să nu lipeasca planta însăşi cu gumă, de oarece când am voi să o schimbăm sau să o înlocuim cu alta s-ar strica. Fâşiile pot avea lăţimea de 4-5 milimetrii, şi să lipesc la deosebite părţi a plantei, ca să o fixeze bine pe hârtie.

Lângă fiecare plantă, la partea de jos a foaiei de hârtie, spre dreapta, se lipeşte o etichetă, pe care stă scris numele plantei, în limba latină şi română. Etichetele sunt tipărite pentru 340 specii de plante mai cunoscute. Fiecare etichetă să va tăia cu foarfecile printre linii. Afară de numele plantei, să mai află pe fiecare etichetă câte două linii punctate; pe cea d-întâia să va scrie locul unde s-a găsit planta, (oraşul, satul, pădurea, câmp, munte, apă etc.), pe lina a doua, spre stânga, data zilei când a găsit-o, iar la dreapta numele celui ce a aflat-o.

Etichetele se lipesc apoi cu gumă de foaiă. În casul când s-ar găsi şi alte plante ale căror nu se află printre etichete, s-au mai adaos încă alte etichete goale. Este bine ca fiecare adunător să aibă două sau mai multe exemplare din aceiaşi specie.

Pentru ca să se poată afla cu uşurinţă o plantă în colecţiune, trebue aşezate dela început toate plantele, după un sistem; în herbariul nostru, după clasificarea naturală. Această colecţiune poate fi considerată ca un registru al plantelor descrise într-o carte de botanică. Jumătăţile de coli cu speciile plantelor să vor aşeza deci în coalele pe care să află lipite etichete colorate, care însamnă numele ordinelor sau al familielor. (….).

Pe păreţii herbariului să află clasificaţiunile, care prin repetire deasă să întipăresc curând în minte.

Am luat la compunerea acestui herbariu în deosebită consideraţiune flora României şi a ţărilor locuite de Români.

Pentru ca scolarul să poată afla cu înlesnire în orice moment planta de care are lipsă, îşi poate face un registru de toate plantele ce le posedă, aşezate după familii.

Flora Ţărilor româneşti fiind foarte bogată scolarul începând a aduna plante din clasele inferioare îşi va putea complecta colecţiunea sa, din an în an, până la terminarea liceului sau a altor scoale secundare sau speciale.

Adunarea plantelor este folositoare nu numai pentru cunoştiinţa lor, ci şi pentru petrecerea în aer curat, pentru mişcările ce corpul le face la timbrările şi la escursiunile botanice. Mişcările, inspirarea aerului curat, petrecerea în natura cea mai frumoasă, întăreşte corpul şi spiritul şi ajută sănătăţii. La plimbările şi escursiunile în natura liberă este bine ca privirea scolarului să fie îndreptată nu numai asupra plantelor, ci şi a altor fiinţe şi lucruri ce întâlneşte, precum felurite animale, paseri, şerpi, fluturi, insecte, petre, minerale etc.. A face colecţiuni de astfel de lucruri este nu numai frumos, ci şi folositor. Marele botanic Linne a zis foarte bine: „Admiră totul până şi lucrurile cele mai obicinuite din productele naturei şi vei afla fenomene şi însuşiri la plante, animale, etc., care le-ai fi trecut cu vederea şi cari nu numai că îţi fac foarte adesea ori cea mai mare plăcere şi bucurie, ci te pot duce cu timpul la descoperiri însemnate pentru ştinţă şi viaţă.”

Plantele din grădinile noastre ne dau la început destul de admirat şi de observat. Atât în grădină cât şi în câmpii, păduri, munţi, etc., este folositor ca să privim bine fiecare plantă, pe loc, la toate părţile ei (trupină, frunze, flori etc.) şi numai după ce ne am câştigat cunoştiinţe lămurite despre toate acestea să o scoatem din pământ (…).

Învăţarea multor plante numai cu numele fără a le fi văzut, încarcă numai mintea şi n-aduce nici un folos.

Plantele se pot aduna îndată ce s-au topit zăpada, primăvara pănă toamna târziu.

Pentru orice herbariu sunt destule 2-3 esemplare de plante frumoase, de acelaşi fel şi sănătoase; la ecursiuni să nu să rupă sau strice plantele de giaba, căci de multe ori fiind puţine de acelaşi fel într-un loc, s-ar împuţina sau chiar ar dispare.

Aparatele de care are lipsă cineva la botanisare sunt următoarele: un cuţit mic şi ascuţit; un ac tare; opincetă (cleşte) pentru prinderea părţilor fine mai uşor de cât cu degetele, cari cel puţin la începători, n-au încă o mare dibăcie; apoi un cuţit mare sau o lopată de fier pentru scoaterea rădăcunelor sau a rizomelor, bulbilor adânci; un baston tare, prevăzut cu un cârlig, pentru a trage plantele din apă, de pe arbori sau stânci; o lupă sau o sticlă înmăritoare pentru observarea bine a staminelor sau a altor părţi mici.

Este foarte folositor pentru tineri ca să botaniseze cu oameni esperţi în adunarea de plante. În fine pentru oricare tânăr să mai cere să aibă răbdare şi satornicie în colecţionare, căci numai astfel vom putea înainta în această frumoasă sciinţă.

Dorinţa cea mai fierbinte a mea este: ca această colecţiune să-şi atingă scopul său spre bucuria şi înaintarea tinerimei scolare române pe drumul ştinţelor naturale şi să le servească ca un album de plăcută aducere aminte de timpul cel frumos al tinereţei.”

Cristina Paula Vasiloiu

Leave a comment!

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at.