Aşa cum la Ţeblea dăinuie de veacuri ,,Gorunul lui Horea”, tot aşa, în satul Tălpăşeşti – Bălava există un gorun măreţ, dar mai puţin cunoscut, numit ,,Stejarul lui Bădej”. Acesta a fost declarat oficial monument al naturii de către autorităţile locale.
Născut în 1877 în satul Găvăneşti, comuna Corneşti (azi Băleşti), Ilie Grama – Bădej, se stabileşte după căsătoria cu Fălcan Cătălina în satul Tălpăşeşti -Bălava. Aici moştenise o suprafaţă de teren de 1,5 ha de la tatăl său. În partea de răsărit a proprietăţii (ce aparţine astăzi nepotului său Ilie Lăzăroiu) se înalţă un falnic stejar.
Cum a răsărit şi a crescut nu se ştie. Poate o ghindă scăpată din gura unei vieţuitoare să-i fi dat naştere. Cei drept, în zonă au mai fost şi alţi stejari, nu de aceeaşi dimensiune, care au fost tăiaţi odată cu apariţia colectivizării.
Stejarul le-a fost un bun prieten localnicilor.Când eram copil, bunica mea, Cătălina îmi povestea despre mama ei, Lia, care atunci când năvăleau turcii se refugia alături de ceilalţi săteni şi animalele lor în zona stejarului unde erau numai higiuri de mărăcini.
O veche zicală spune ,,Nu e uşor să te naşti între mărăcini!”, dar se pare că stejarului nostru i-a purtat noroc, căci ghimpii mărăcinilor l-au apărat de dinţii de drac ai caprelor ce îi dădeau târcoale când era doar un copăcel. Cu timpul, Stejarul lui Bădej s-a înălţat şi a lăsat în urmă tot ce i-a fost potrivnic.
Pe sub acest stejar trecea un drum numit Drumul Mare, bifurcaţie cu Drumul lui Viorean ce urca în dealul Bălava şi se unea cu Drumul Teilor. La aproximativ 15 m de stejar se afla şopronul lui Mihăilă şi staulul de vite.
Începând de primăvara şi până toamna târziu, coroana falnicului stejar adăpostea cărăuşii care mergeau la Târgul de pe Jiu să-şi vândă produsele sau pe cei care mergeau în judeţul Dolj să-şi achite cotele de cereale.
Cei care poposeau sub stejar, pentru o clipă de odihnă, veneau din satele Stroieşti, Arcani, Stolojani, dar şi din Brădiceni, aceştia din urmă venind peste dealuri prin pădurea lui Constantin Căpitănescu. La şopronul lui Mihăilă se aşteptau şi plecau împreună în cărăuşie.
La întoarcere tot aici poposeau pentru odihna vitelor şi a lor, dar mai ales pentru a-şi depăna întâmplările prin care trecuseră.
D-l Ruşeţ Gheorghe, o persoană ce deţine multe date despre monografia satului Tălpăşeşti, îmi relata faptul că, sub coroana acestui stejar a poposit însuşi Tudor Vladimirescu cu pandurii săi înainte de a ajunge la hanul lui Moangă de la Corneşti.
Tot sub stejar şi-a avut masul şi marele Constantin Brâncuşi. El a venit la moară la Vasile şi Matei Şcheau pentru a măcina porumb. Nistor Şcheau povesteşte că Brâncuşi era foarte bolnav, iar mama lui Nistor, Maria (care cunoştea multe plante şi leacuri) a reuşit să-i amelioreze sănătatea.
În anul 1962, anul colectivizării toată pădurea ce aparţinea lui Ilie Bădej a fost tăiată de autorităţile din acea vreme. Au scăpat doar câţiva copaci.
Lângă falnicul stejar, în care se fixase Punctul Geodezic se adunaseră şapte rromi, în frunte cu Tică Bălăşoiu, care vroiau să-l pună jos. A intervenit pădurarul Vasile Bulacu spunându-le că vor înfunda puşcăria. Stejarul a rămas în picioare. Dacă l-ar fi tăiat aveau de lucru o săptămână pentru a-l pune jos, căci nu erau drujbe pe vremea aceea.
Astăzi Stejarul lui Bădej se înalţă la fel de mândru ca şi în trecut, confirmând zicala ,,Cine se luptă de mic cu nevoile creşte vânjos”.
De veacuri, bătrânul stejar îi primeşte pe toţi şi-i adăposteşte de arşiţă şi de ploi. E precum omul ce a văzut şi a petrecut multe de-a lungul anilor. Însuşi moşu’ Ilie Bădej, în zilele de arşiţă nu era de găsit acasă. Avea pat şi dormea sub stejar.
,,Să învăţăm oamenii să iubească copacii. Să-i preţuiască şi să-i îngrijească aşa cum îşi îngrijesc copii şi casele, să-i înmulţeascăşi să se uite la lemn ca la aur, să-i doară inima când taie, căci fiecare copac e un om. Copacii când sunt mulţi mai multe vânturi şi vifore sprijinesc. E bine să fie legi pentru păduri, dar şi pentru oameni. Că nu e greu să tai un copac, dar tare-i greu să ciopleşti omul. Iar omul e precum copacul: când de mic se strâmbă anevoie se mai îndreaptă” – spunea Ioan Grigorescu.
Aşa că, dacă treci pe drumul naţional Tg – Jiu – Motru şi-ţi arunci privirea în dreapta, la ieşirea din satul Tămăşeşti spre Motru, la o distanţă de 5 km vei observa cum se ridică deasupra satului Tălpăşeşti vârful stejarului lui Bădej.
Înv. Lăzăroiu Ilie
Înv. Lăzăroiu Tudoriţa
