Fără îndoială că atunci când se vorbeşte de sport, primele gânduri ne duc câtre spiritul de competiţie, dar mai ales către fair-play. Iar când în centrul atenţiei este fotbalul, mai exact „sportul rege”, ne zboară gândul către un sport pe atât de popular, pe atât de nobil, pe care numai englezii puteau să-l inventeze. Atunci când ne aducem aminte însă, de fotbalul românesc şi de faptul că trăim în ţara lui Papură-Vodă, parcă trăim un coşmar din care nu ne mai trezim. Este adevărat, unii ar zice că trebuie să luăm şi partea bună a lucrurilor, respectiv performanţele generaţiei Hagi şi Dobrin, dar toată lumea ştie că în ziua de azi, trecutul nu ne mai ţine loc decât de amintiri. Cu atât mai mult, cu cât, cumplita realitate cotidiană din Liga lui Mitică şi mai nou, din Cupa lu Naşu, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva suntem părtaşi în a ne face de râs. Odată cu venirea Revoluţiei am trăit cu toţii speranţa că „sportul rege” din România va căpăta o altă dimensiune şi într-adevăr, o bună perioadă chiar părea să fie aşa. Numai că, după dispariţia unei generaţii (numite de unii) „de aur”, performanţa a fost înlocuită cu circul! În ultimii ani, orgoliile unor aşa zişi „oameni de fotbal” ne-au creat iluzia unei adevărate competiţii, în care, va există un învingător şi un învins şi toată lumea va accepta la final spiritul fair-playului. Tragedia cea mai mare a fost însă, aceea că tot timpul am văzut aceleaşi „feţe” pline de aroganţă, dar nu am făcut nimic. Am acceptat realitatea, sperând că ceva se va schimba. Dar acel „ceva” nu a mai venit, oricât ne-am dorit noi să se întâmple, ba din contră, „Circul de Stat” a rulat stagiune de stagiune până când a ajuns şi la Tg-Jiu. Pentru că ceea ce se dorea a fi un eveniment deosebit pentru fotbalul românesc, cu atât mai mult pentru gorjeni, finala Cupei României, a căpătat chiar zilele trecute o proporţie grotească. O galerie cunoscută pentru sportivitatea ei, cea a echipei Poli Timişoara, a ajuns peste noapte o simplă şleahtă de golani şi frustraţi datorită alimentării de ură cu bună ştiinţă de către patron sau de către deciziile „arbitrare” ale celor de Federaţie sau Ligă. Iar ca „cireaşa de pe tort” să fie simţită, finalul meciului de pe „Municipal” a culminat cu neprezentarea timişorenilor la festivitatea de premiere în faţa unui Mircea Lucescu rămas fără replică. Păi cum să ne ne mai mire declaraţiile cunoscutului antrenor, care s-a arătat de-a dreptul dezgustat de ce i-au văzut ochii, în vreme ce Naşu „aprecia” reuşita „evenimentului şi a spectacolului sportiv”, aruncând ulterior, pisica moartă la Tg-Jiu? Păi cu ce or fi fost de vină „săracii cu duhul” de la Poliţia Comunitară ori organizatorii locali că alţii au aprins „fitilele” în teren şi în tribună, iar ei nu au înghiţit decât fumul? Dincolo de toate acestea, pentru că încă suntem mici, nu ne mai rămâne decât să mai facem încă o dată un simplu apel… la decenţă!
