Fără a fi deocamdată vizată de refugiații sirieni drept posibilă țară gazdă, România se concentrează în aceste zile pe ceea ce unii se grăbesc să afirme că reprezintă reaprinderea luminiței de la capătul tunelului. Prin nu se știe ce întâmplare fericită, economia noastră a cunoscut de curând cea mai mare creștere din Uniunea Europeană și record postcriză, depășind estimările analiștilor.
Să sune așadar trompetele, vorba unui cântec al zilelor noastre. Nu la capitolul exporturi nete, am ajuns să „dominăm” economia Europei, ci la investiții private și consum. Acesta din urmă a avut cea mai mare contribuție la creșterea economică a României în acest an, fiind alături de Cipru la acest capitol, cu o creștere economică de 1,6%. Peste umăr privim, țineți-vă bine, spre: Spania (0,9%), Slovacia (0,8%), Franța (0,6%), Belgia, Germania și chiar Marea Britanie (0,3%). Ba chiar, unii specialiști cred că vom ajunge în curând la 3%. Atitudinea pozitivă a consumatorilor români ar urma să se propage și către mediul de afaceri, având șanse să stimuleze sectorul investițiilor. Mai că ne vine să facem cruci cu ambele mâini, dar aceasta probabil după ce vom avea și Catedrala Mântuirii Neamului, căci dacă s-ar trece la impozitarea veniturilor Bisericii, am depăși cu siguranță și cei 3% preconizați.
Dar să ne înțelegem, această creștere economică, fie ea și cea mai mare din Europa la această dată, nu înseamnă că ne transformă într-o super putere economică. Dimpotrivă trebuie să reținem că din punct de vedere al populaţiei şi ca suprafaţă, România este a şaptea ţară din Uniunea Europeană, dar nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge măcar a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Adevărul este că de 25 de ani, România se află, de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele. Şi aici va rămâne pentru foarte mult timp.
La aderarea României în U.E. au existat numeroase raţiuni geopolitice și în mai ales economice. Ne-am trezit apoi în opinci şi flămânzi, cu o imagine nu departe de cea a refugiaților sirieni, într-o Europă care ne-a ridiculizat ori de câte ori a avut ocazia. Am plecat capul şi umili am mers mai departe. Teoretic problema era una simplă, dar privind lucrurile din altă perspectivă, mentalitatea nu s-a schimbat, iar nivelul de trai nu a crescut prea simţitor în ultimii ani. Din contră s-a simţit un regres. Şi toate acestea doar pentru că nu am reuşit să ne aliniem noilor standarde și nici nu o vom putea face.