A dispărut speranţa

Loading

Cu ani în urmă, românii alcătuiau printre cele mai optimiste popoare din Europa. În primii ani după 1990 speranţa de mai bine era atât de mare încât un Ion Iliescu câştiga de o manieră debordantă alegerile, peste 85% din voturi în 1990. Chiar şi mai târziu, la schimbările succesive de guvernare din 1996, 2000, 2004 şi chiar 2008, debordam de optimism. Prestaţia clasei politice de pe la noi ne-a făcut însă să ne treacă acest optimism, pesimismul şi dezamăgirea  făcându-ne să înregistrăm printre cele mai reduse rate de participare la vot la ultimele alegeri. Dacă acest pesimism s-ar manifesta doar pe seama participării la vot nu ar fi o problemă prea mare, e o sancţiune meritată pentru clasa politică, dar avem şi alte probleme mult mai importante.
Pe lângă faptul că în România se hotărăşte soarta guvernării cu doar 25% din voturile celor care şi-ar putea exercita acest drept, avem o problemă a întregii societăţi. Eşecul politicienilor coroborat cu efectele crizei economice au  indus o stare de lehamite în toată societatea. Aşa că românii de rând nu cred într-o îmbunătăţire a vieţii lor în următoarea perioadă, oamenii de afaceri nu investesc şi sunt extrem de pesimişti în privinţa viitorului economic al ţării, politicienii se tem de viitorul lor politic, bugetarii se tem pentru locul lor de muncă şi salarii, băncile se tem că nu li se vor mai plăti creditele etc. Avem o societate blocată care funcţionează în virtutea inerţiei şi nu dă semne că e loc de revenire într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Că cei vinovaţi de pierderea speranţei din România sunt politicienii nu încape nici cea mai mică discuţie, aici putând fi descifrate două tabere: cei care au ascuns adevărata stare economică a ţării, au stimulat consumul pe credit şi au obţinut o creştere economică falsă;  cei care spun lucrurilor pe nume sub presiunea organismelor internaţionale şi a realităţii economice. Ambele categorii  ne-au minţit într-un anumit moment pentru a accede la guvernare. Şi aici ajungem la adevărata problemă, Putere şi Opoziţie au omis să ne spună adevărul pentru a se plasa mai bine la vot. În acest context am păţit-o ca şi în cazul serialului ”Dallas”, mulţi credeau că după căderea lui Ceauşescu o să fie un fel de J.R. Ewing. Rezultatul, cum de la ficţiune la realitate este o cale atât de lungă, depresia şi pesimismul a devenit starea naturală a românilor. Din J.R.- eii  anilor 1990, românii au devenit prizonierii televizoarelor şi telenovelelor,  că asta costă cel mai puţin.
Pentru alegerile din 2012, politicienii ar trebui să umble la optimismul sau pesimismul maselor. Nu ştim cum s-ar putea face asta acum, de data asta cred că românii vor sufla şi în iaurt după ce s-au ars cu ciorbă dar ”insula latină” din Răsărit are şi o mare calitate, se lasă minţită uşor. Aşa că cine va promite mai multe şi mai original, uitaţi-vă la OTV, ca exemplu, ar putea să câştige multe voturi. Au mai făcut-o şi alţii!