ID
S-a întâmplat ca în acest an echinocţiul să se petreacă mai spre miezul nopţii. Din acel moment ziua a început să crească, să răspândească tot mai multă lumină peste sate, peste oameni şi întreg farmecul peisajului. Primăvara se arată îndreptăţită spre a-şi intra de-a binelea în rosturi. Dimineţile par mai limpezi şi luminoase. Frunzişoare verzi au răzbătut din mugurii suri, încet-încet verdele vieţii umple cu speranţe corul. Prin hăţişuri răsună triluri vesele de păsări vestitoare de primăvară. La rândul ei, pădurea intră uşor şi sigur în sărbătoarea anotimpului întregitor de viaţă. Miracolul germinării cuprinde clipă de clipă întreaga existenţă a fiinţelor şi plantelor de orice fel.
Coboară turmele spre lărgimi de zăvoi. Jocuri de miei se văd în deschideri de jarişte neînverzită încă. Susură Motrul printre înălţimi de deal. E vijelios curentul apei, lung mai murmură valul, se călătoresc zăpezile spre lacrimi de nori. Murmurul râului poartă cu sine lacrimi din sufletul lor alb de nea. Retrase spre munţi, ele suspină tăcut până la ultima lacrimă pierdută spre tainele largurilor celeste. Dinspre Cloşani, din templul munţilor, nu mai coboară iarna!
Berzele au revenit deja prin lunci şi zăvoaie, zboară în stoluri spre mlaştinile văii, se rotesc adeseori peste satul reîntors la treburile anotimpului, caută de mai multe ori orizontul şi planează lin apoi să se odihnească în cuiburile agăţate pe la porţi de uliţă, pe stâlpii înalţi ai reţelelor electrice din sat sau înspre vârfuri de pluţi răzleţe de la margini de zăvoi.
Ceva misterios se petrece cu noi. Asistăm uimiţi la spectacolul magic al desprimăvărării. Înstăpânite acolo, sus, pe cuiburi, berzele îşi întorc capul spre soare şi înspre cerul albastru şi umplu cu cântecul lor împrejurimile, coborând încet şi tainic primăvara în sufletul şi în ocupaţiile oamenilor. Sătenii urcă pe coline, printre luminişuri şi pâlcuri de păduri, repară şi înnoiesc gardurile viilor. Răstoarnă apoi glia peste glezna aracului, după ce au tăiat viţa şi-au slobozit corzilor calea spre rod. Căpuşele nu au deschis încă ochiul mătăsos spre lumină. Aşteaptă să plece de pe vale ultimul fior de vânt rece, rătăcitor.
Turmele de oi au împânzit iar câmpia din vecinătatea Padeşului, e tot mai vioi jocul mieilor! S-au dus şi zăpezile lor. Nu par deloc zgribuliţi, sunt tot mai ţanţoşi, ageri şi veseli mieii, sub mângâieri de căldură şi soare! Ciobanii parcă-s mai puţini în acest nou început de anotimp. Se pare că meşteşugul lor e ocolit de tineri şi îi nemulţumeşte tare mult această stare de neimplicare. Aşteaptă şi ei un sprijin de la cineva, dar acesta întârzie să se arate. Privesc adânc spre obârşii de munte şi nu-şi pierd cumpătul. Cred că acolo se simt ei cel mai bine, acolo e lumea lor izbăvitoare.
Nu se opreşte aici şiragul anilor, găsesc ei cale bună şi pentru moştenire. Ştiu că îndeletnicirea lor are viitor, orice oprelişte s-ar ivi la drum de seară. Şi la Polovragi. Şi la Novaci. Şi la Baia-de-Fier. Şi la Stăneşti. Apoi, la Runcu, la Tismana, la Padeş şi prin alte sate aşezate în smerenie sub geană limpede de brad şi fag, la brâu de munte şi în susur de izvor. Pentru că, sunt aici Carpaţii Gorjului, pentru că aici este raiul care ocroteşte şi păstrează acest milenar meşteşug al românilor.
Au început a se obişnui în cântec şi rost iarăşi păsările prin rămurişul pădurilor. Nu au explodat încă mugurii de fag. Nici soarele nu a zăbovit prea mult pe crengile sure ale codrului. E în aşteptare lungă spectacolul înfrunzirii. Pădeşenii aşteaptă şi ei sărbătoarea de Blagoveştenii. De Bunavestire, vor aduce peşte între bucatele de pe masă. Pentru că, în această zi, oamenii mănâncă peşte, să fie uşori şi sprinteni tot anul, precum peştele.
Mulţi au aşteptat să reasculte cucul. Este Ziua Cucului. De Blagoveştenii, cântecul lui revine peste creştetul sur al pădurii. El zboară solitar din crâng în crâng, căutându-şi locul cel mai potrivit pentru a-şi face auzit glasul inegalabil şi suveran peste cântătoarele din concertul primăverii. Ecoul şi răsunetul lui vor încărca de spectacol satul, când peste tot se va aşterne imperiul verde al frunzelor şi florilor din păduri şi livezi.
De Bunavestire, vor ieşi tot mai mult oile la păşunat. Mulţi săteni ar fi vrut ca botişorul lor umed să se afunde în iarba înaltă şi împământenită bine, dar nu a fost să fie aşa! Iarna s-a înciudat şi a ţinut mult timp sub talpă colţul ierbii. De aceea se spune că vara nu va fi mănoasă, că nu a călcat piciorul oii prin valuri de iarbă verde. Unii speră că, în această zi, ceaţa se va ridica înainte de răsăritul soarelui, să fie primăvară timpurie! Că va fi o zi frumoasă şi călduroasă, cu mult soare. Cum, se crede, că aşa va fi şi de Paşte.
Sălciile de pe prundul Motrului şi-au trezit frunzele. Un voal de verde mătăsos se arată pe fruntea zăvoiului. Ce minunăţie! Valea începe să se deschidă spre lumină şi încântare. Sunt semne bune că intră primăvara în sat! De pe deal se văd prin Padeş primii pomi înfloriţi. În fagul cel mare din Padină se aude cântecul cucului. În sat, se primeneşte iarăşi viaţa. Să fie fericire!
