Dorul de normalitate

Loading

Când vin, primăverile îmi amintesc de schimbare. De izbăvirea gândurilor şi primenirea sufletului. De aranjarea casei cu dragoste şi dor. De limpezirea râurilor cu suspin de zăpezi şi ochi de soare. De purificarea codrilor cu înveliri de cântec şi boare de vânt. De rostuirea grădinilor cu nimb de iarbă verde. De răscolirea brazdei cu talpa de la plug. De-nveselirea zăvoaielor cu zburda mieilor. De împlinirea rămurişului cu şuier de mierlă. De germinarea vieţii cu tot ce arde-n palmă.

Revăd vatra copilăriei şi simt prin adâncimi de timp raiul amintirilor. Calc aşezat pe urma bunicului şi disting umărul de pământ înierbat pe care jucam mingea la piatră. Eram copii în lumea jocului, fără griji şi plini de voie bună. Mergeam la şcoală cu drag de învăţare, întâlnirea cu profesorii era în fiecare zi ca o sărbătoare a minţii şi sufletului. Părinţii erau preocupaţi să învăţăm, să creştem cuminţi şi iubitori de carte, nu se arătau niciodată că le lipseşte ceva din casă. Munceau din greu pentru noi şi se bucurau când luam note mari. Respectau şcoala şi veneau des să discute cu profesorii. Şi credeau în cuvântul lor şi în misiunea şcolii!

Arc peste timp

Nici la vremea lor, treburile casei, ale satului şi ale ţării nu mergeau pe potriva dorinţelor. Şi atunci oamenii valoroşi plecau să se afirme în străinătate iar divăniţii uitau de interesele oamenilor. Cred că noi nu aveam experienţa de viaţă necesară să vedem că alta este realitatea imediată comparată cu aceea găsită în cărţile de istorie, de geografie, de educaţie cetăţenească. Astăzi este la fel, nu s-a schimbat nimic. Bogăţiile ţării sunt interesul altora, veniturile merg în alte vistierii. La noi, şcolile rămân pustii. Mor lent satele româneşti. A încremenit în val şi moara de pe râu!
Dreptatea este călcată în picioare, legea celor mulţi o fac cei puţini şi meschini. Românii caută de lucru pe la alte porţi şi îşi vând inteligenţa prin reşedinţe străine, în ţara lor nu au loc cu toate că este mare nevoie de gândirea lor. Ce vor conducătorii ţării? Voi ştiţi? Leneşi de cancelarii sau oameni de caracter? Înţeleptul de la mănăstire spunea că ţării îi trebuie oameni valoroşi, capabili şi cultivaţi, nu linguşitori şi trădători. Cine primeşte arginţi pe pământ, iar românul nu are unde să cultive grâul? Nu mai otrăviţi cernoziomul cu experimente, lăsaţi pământul ţării curat, cu legumele şi fructele lui recunoscute!
Ţi-au ras Călanul de pe hartă, alţii slobod oţelul din furnale! Sunt plini de vicleşug duşmanii tăi travestiţi în reformatori! Scormonesc în situri să-ţi piardă istoria! Să spună apoi că nu ai fost niciodată aici, în inima Sarmizegetusei şi a Pontului Euxin, şi a Carpaţilor rotunji pe ţară ca Luna pe cer, şi a Dunării care mărgineşte şi apără neamul. Nevrednicii intră şi-n arhive să-ţi piardă actele de demnitate şi unitate naţională, înstrăinându-te de tine însuţi. Pungaşii de elită ai marelui jaf căzut pe capul României îţi vând şi acum bunurile la fier vechi, iar instanţele corupte îi condamnă cu suspendare. Câtă nimicnicie! Scoateţi, fraţilor, din lege această batjocură pentru ţară şi neam!
Ne mor militarii departe de casă, armele lor sunt de mâna a doua! Ce faceţi cu mândra oştire română? Ni se fură invenţiile şi cercetătorii şi nu vedem acest atac la siguranţa ţării! Nu ne dăm seama ce facem cu educaţia. De un sfert de secol căutăm strategii de reformă şi şcoala este tot în suferinţă. Se vede de la o poştă că nu îi respectăm pe dascăli, că dăm mereu cu bolovani în şcoală, în loc să o ajutăm cel puţin ca pe o biserică, uitând că avem nevoie de oameni educaţi şi formaţi pentru a performa în România şi a susţine ţara în competiţia valorilor lumii contemporane. Puneţi, domnilor, oameni de şcoală să reformeze şcoala, nu diletanţi! Avem atâtea valori în cancelariile academice, de ce marginalizăm aceşti specialişti? Ca să îi fie bine cui?
Faceţi spitale pentru oameni şi nu le mai închideţi pe cele deja existente! Preţuiţi medicii mai mult decât aurul, să vindece aici şi nu în afara ţării, că au fost formaţi la facultăţile noastre, pe banii noştri! Românii au nevoie de ei! Ştiţi bine de ce! Aţi îngenuncheat acest popor, sunteţi obligaţi să-i redaţi sănătatea şi demnitatea! Alungaţi din jilţurile puterii corupţii şi fariseii, ca să îi fie României bine! O ţară în care educaţia, sănătatea, cultura şi cercetarea sunt domenii neglijate, ţara este pierdută! La muncă serioasă, domnilor, nu mai minţiţi lumea! Că lumea se plictiseşte cu fiecare zi căzută din calendar!
Iată de ce îmi este dor de normalitate, OAMENI BUNI!

2 Comments on “Dorul de normalitate”

  1. Asevarate constatari si mestesugit spuse! Numai de ar fi ochi si urechi sa le vada si auda. Aceeasi dezamagire o traim si noi, si nu de acum, dar nu avem cui sa o impartasim si nici nu stim daca, impartasind-o, nu devenim ridicoli in ochii smecherilor care hotarasc mersul lucrurilor in tara asta. Sa dea Dumnezeu sa fie mai bine, dar e putin probabil! Oricum, articolul dumneavoastra este superb ca intotdeauna si abia astept sa-l citesc pe urmatorul, fiindca sunt abonat la editia electronica a ziarului si o primesc pe mail, de fiecare data cand apare.

    Cu multa stima,

  2. ERATA.In primul comentariu, primul cuvant este „adevarate” si nu ce scrie acolo.

Comments are closed.