Acum câţiva ani, a apărut „Cartea neagră a patrimoniului” dar cu referire strictă la soarta clădirilor istorice ale Bucureştilor. Privitor la zona Olteniei, a apărut de curând, cartea „S.O.S. – Zestrea culturală a Olteniei”, autor dr. Adrian Gheorghe.
Pornind de la ideea axialităţii religioase a oricărui popor, cu atât mai mult a celui român, unde creştinismul (ortodoxismul) a avut însemnătate salvatoare, autorul evidenţiază necesitatea protejării elementelor de cult imobile sau mobile, definitorii în aşezarea spiritului românesc la loc de cinste în cadrul istoriei culturii şi civilizaţiei mondiale: „„În modernitate, salvarea bunurilor aparţinând patrimoniului naţional al unui stat capătă un caracter transfrontalier […] În spaţiul european comun, diversitatea de creaţie, de tradiţii etno – culturale, de obiective şi valori patrimoniale se doreşte a fi un factor de promovare a unităţii şi fondului comun de cultură şi civilizaţie europeană, prin depăşirea tensiunilor etniciste şi revendicaţioniste… componenta pe care o poate valoriza statul român în spaţiul european este reprezentată de zestrea sa patrimonială imună la crizele mondiale de orice natură”.
Grija pentru elementele de patrimoniu
Cea mai mare provocare ce se ridică înaintea oricărui istoric este… culmea, o constantă – timpul. Iată, o afirmaţie, ce denotă superficialitate sau, poate, doar o exprimare parţială a unui adevăr, căci timpul, ca formă fizică şi chiar filosofică, este cu totul altul decât timpul istoric.
Timpul istoric se naşte din interacţiunea civilizaţiilor, suportând inclusiv determinări de natură spaţială, nu are liniaritate şi este caracterizat de periodicitate. Potrivit acestui algoritm, după decembrie 1989, românii trăiesc într-un alt timp istoric. Trecerea de la o etapă la alta, chiar abruptă, nu poate fi însă o ruptură completă, căci există noţiuni de cauzalitate istorică, creaţii ale culturii materiale şi spirituale a unui popor şi care, prin ele însele, contribuie la consistenţa unei civilizaţii; acestea sunt elementele de patrimoniu.
În condiţiile geopolitice actuale, grija pentru elementele de patrimoniu trebuie să fie cu atât mai mare cu cât provocarea spre mixtura civilizaţiilor este mai acută. Pierderea iremediabilă a unor valori culturale poate fi cauzată de lipsa conştiinţei valorii, fenomen obişnuit în cazul segmentărilor de timp istoric, sau poate fi premeditată şi favorizată de interese oculte. Abordarea istoriografică a acestui fenomen se face la modul general, din varii motive, lesne de înţeles, date fiind amploarea intereselor şi dimensiunile conjuncturale.
Un semnal de alarmă
Autorul prezintă sumar, dar punctual şi bine argumentat, marea valoare a patrimoniului de natură ecleziastică din Oltenia, într-o conjunctură actuală, ce ridică noi provocări în faţa poporului român.
Deşi nu emite pretenţia exhaustivităţii privitor la „zestrea culturală a Olteniei”, autorul trage un serios semnal de alarmă în privinţa gradului de distrugere a bunurilor culturale şi a slabelor măsuri ce se întrevăd pentru stoparea acestui proces de mare amploare.
Aşadar, monumentele la care se referă în această carte domnia sa, au rolul de a exemplifica degradarea bunurilor culturale religioase din Oltenia, dar aceasta nu reduce cu nimic meritul său în identificarea acestor probleme şi chiar în oferirea unor soluţii.
Nu în ultimul rând, evidenţiem condiţiile grafice foarte bune care au permis dispunerea şi argumentarea fotografică excelentă.
În concluzie, nu putem spune, decât că aşteptăm cu interes şi alte manifestări ale domnului dr. Adrian Gheorghe, care să completeze tabloul nefast al patrimoniului oltean, la această dată, cu speranţa adoptării rapide, de către orice factori, a celor mai bune măsuri pentru îndreptarea acestei situaţii.
