0251/929 – Info Linia CEZ, orice informaţie la un apel distanţă

Curentul electric, mai uşor de adus la consumatori

Grupul CEZ în România pune la dispoziţia clienţilor săi un serviciu de comunicare modern, eficient şi permanent: Info Linia CEZ.
Disponibilă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, Info Linia CEZ  îşi propune să aducă un plus de confort consumatorilor prin evitarea deplasărilor către Centrele de Relaţii cu Clienţii şi să diversifice gama de servicii oferite clienţilor noştri.
Un singur apel la 0251 929 este suficient pentru a afla informaţii comerciale privind racordarea la reţea, contractarea, facturarea şi încasarea energiei electrice sau pentru a anunţa deranjamentele în reţeaua de distribuţie. O echipă formată din peste 40 de operatori este permanent la dispoziţia clienţilor, pregătită să ofere orice fel de informaţie sau să preia deranjamentele survenite în instalaţiile electrice.
În acest an pentru a reduce substanţial timpul de aşteptare, compania CEZ a suplimentat numărul de operatori Info Linia CEZ şi a început colaborarea cu un prestator extern de Call Center care va asigura  preluarea vârfurilor de deranjamente în situaţii de avarii de masă ce pot depăşi capacitatea normală de preluare a apelurilor- în condiţii meteo normale, Info Linia CEZ poate prelua peste 98 % din apeluri cu timp mediu de aşteptare sub 120 secunde şi peste 90 % din apeluri cu timp mediu de aşteptare sub 40 secunde.
Indiferent din ce judeţ din România este apelat  numărul unic 0251 929, tariful este acelaşi – cel normal pentru această reţea. Pentru cei care apelează numărul din alte reţele, tariful este cel normal perceput de respectivul operator pentru apeluri în reţeaua Romtelecom.
Informaţiile oferite prin intermediul Info Linia CEZ acoperă toată gama de servicii: tarife, contracte, avize, facturi energie, taxe servicii, taxe RTv,  racordări noi  la instalaţiile de alimentare cu energie electrică, obţinere avize de amplasament, reclamaţii privind deranjamente în instalaţiile electrice, reclamaţii privind funcţionarea contorului electric, consultanţă la diverse cereri şi obţinerea de soluţii la diverse solicitări, informări în timp real privind întreruperile planificate/accidentale, deconectări/reconectări la cerere, verificări la cerere echipamente de măsură la cerere, desigilarea şi resigilarea contorului la cerere, stadiul unei solicitări anterioare, parametrii de calitate ai energiei electrice, posibilitatea modificării datelor contractuale, transmiterea tipizatelor necesare pentru modificări contractuale etc.
Prin implementarea acestui concept de Call Center orice tip de problemă/solicitare se poate soluţiona direct de la domiciliu sau birou, doar utilizând telefonul. Suplimentar, clienţii au la dispoziţie şi alte mijloace de transmitere a solicitărilor fără deplasarea la unul din Centrele de Relaţii Clienţi: internet (prin e-mail la adresa cez_crc@cez.ro), fax (la numerele 0248 524 833 / 0248 524 834 sau corespondenţa scrisă la adresa: Direcţia Servicii Clienţi, B-dul Republicii, nr. 17, Tg. Jiu, judeţul Gorj, cod poştal 210152.
Clientul îşi poate rezolva aspectele legate de informaţiile comerciale telefonic, urmând ca toată corespondenţa ulterioară înregistrării solicitării (dacă este nevoie să se realizeze prin intermediul celorlalte canale de comunicare): poştă, fax, e-mail, în funcţie de disponibilitatea clientului.
Serviciile oferite de Info Linia CEZ sunt în permanenţă îmbunătăţite şi extinse. Datorită flexibilităţii, serviciul îşi poate adapta permanent numărul de agenţi în funcţie de numărul de apeluri primite.
Departamentul de Comunicare
CEZ România