Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial » Ţara lu’ Parandărăt

Ţara lu’ Parandărăt

Submitted by on 25 May 2011articol citit de 1,196 ori | One Comment

Mă crucesc, pe zi ce trece, când văd cu câtă înverşunare se aşează unii pe purcoiul de bani pe care i-a paraşutat Dumnezeu, din diverse motive şi în nici un caz din cauză de competenţă. Şi, imediat, deşi sunt bani publici pe care trebuie să-i administreze cu mare grijă, ei se cred stăpâni, proprietari de-a dreptul, se bat pe burtă şi încep să-i împartă de parcă ar fi vorba de propriul lor buzunar. Uită ce-au promis negru pe alb, sub semnătură, când au primit posturile şi inventează tot felul de activităţi, pentru a direcţiona banii spre prieteni, amante şi alţi cumetri care cunosc termenul „Parandărăt”. Dacă dumneavoastră, dragi cititori nu-l cunoaşteţi, am să vi-l traduc eu. E vorba de un cuvânt compus din „para” şi „îndărăt”, pe principiul: „eu îţi dau o lucrare, dar jumătate din bani sunt ai mei”. Bine, am auzit cazuri în care procentul de parandărăt era şi mai mare, ajungând chiar până la 75%. Aşa că nu trebuie să ne mirăm, dacă vom constata că o lucrare din bani publici e proastă, doar nici prestatorii n-or fi nebuni să lucreze în pierdere, ci vor folosi materiale de proastă calitate, cantităţi reduse şi oameni necalificaţi. Asta în timp ce vom constata că respectivele personaje care sunt urcate pe grămezile de bani publici şi cred că acolo i-a făcut mamele lor se îngraşă pe zi ce trece, le cresc în curte maşini şi case pompoase, îşi permit plimbări în străinătate, visează cai verzi pe pereţi şi avioane la scară şi aşa mai departe. Ca să nu mai vorbim că unora nici nu li se usucă bine cerneala pe contractul de muncă şi îşi fac planuri să-şi aducă la biberonul de supt bani publici prietenii, neamurile, cunoştinţele, că doar n-o să lucreze cu străini, care să le pună în pericol uneltirile, mâncătoriile şi lenea. Mă refer la lenea care-i face să nu mişte un deget, dacă ştiu că în afară de salariul pe care-l au nu le iese şi lor o felie bună din tortul pe care le-a dat Dumnezeu ocazia să-l împartă şi le-a pus cuţitul în mână pentru o oarecare perioadă de timp. Mai contează pentru astfel de oameni că există nişte mulţi oameni care au contribuit la bugetul public? Ştiu *mnealor, umflaţii ăştia, că în orice clipă din zi şi din noapte trebuie să dea socoteală pentru felul în care cheltuiesc banul public? Şi că trebuie să dea socoteală oricărui cetăţean care vrea să ştie cum îi este cheltuit banul, sau oricărui ziarist (mai pregătit sau mai puţin pregătit, mai puştan sau mai cu ghiocei la tâmple) care se gândeşte să-i întrebe unde dispar în timpul programului şi cu ce-şi ocupă timpul ca să-şi merite salariul? Ce trebuie, însă, să nu uite aceşti indivizi cu ceafa groasă e faptul că aşa cum au fost ajutaţi să se urce pe purcoiul de bani, dar nu ca să-l împrăştie la prieteni ci să-l administreze judicios în interesul cetăţenilor, tot la fel vor putea primi un bobârnac, ce-i va face să se rostogolească din vârful grămezii, ba chiar să-şi rupă gâtul în cădere şi să nu mai mişte nici măcar un deget, câte zile or avea…

One Comment »

  • Golembiovski says:

    Iata un articol scris de un adevarat om de presa,care analizeaza pertinent noile tendinte ale celor alesi “sa administreze judicios in interesul cetatenilor” banul public.Am senzatia ca se potriveste perfect d nului director al scolii de arta din Tg jiu