În viaţă, cifra de jumătate de secol împlinită de orice muritor e un prilej nu doar de privire retrospectivă, în vederea unui posibil şi parţial bilanţ, ci şi unul de perspectivă, de intenţii şi planuri de viitor pentru perioada cea mai rodnică şi mai plină de satisfacţii din carierea oricărui om – cea a deplinei maturităţi creatoare, cea de dincolo de 50 de ani. „Finis coronat opus” – spune latinul, socotind că, într-adevăr, partea finală a vieţii şi a carierei unui om este întotdeauna cea mai importantă pentru configurarea întregii opere/a întregii vieţi.
Din nefericire, pentru una din personalităţile deja bucurându-se de recunoaşterea publică a tuturor celor interesaţi de muzica cultă în Ţara lui Brâncuşi – am numit-o pe regretata profesoară Carmen Frăţilă -, „timpul n-a mai avut răbdare”. A răpit-o, brutal, nemilos şi nedrept de prematur pe aceea care dăduse atâta strălucire catedrei de vioară de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brâncuşi”, dar şi compartimentului „Vioara I” a Orchestrei târgujiene de Cameră „Lyra Gorjului”.
Au trecut şase săptămâni…
La şase săptămâni de la despărţirea de Doamna Carmen, sentimentele de durere şi de frustrare ale celor care au cunoscut-o şi au apreciat-o sunt departe de a se fi estompat. Nici nu e de mirare, câtă vreme, vă spun, cu greu ar fi putut cineva găsi un om, un suflet, pe care bunul Dumnezeu să-l fi binecuvântat cu atâtea şi atâtea minunate însuşiri. Pentru că Doamna Carmen – un muzician plin de har şi de simţire, un dascăl de vioară înnăscut, cu rezultate extraordinare în plan profesional, dar şi în plan uman, o soţie şi o mamă de excepţie, un coleg desăvârşit, plin de solicitudine, întotdeauna gata să dăruiască celui de lângă el un zâmbet cald, un cuvânt de îmbărbătare, o glumă eliberatoare, spusă cu binecunoscutu-i simţ al umorului, Doamna Carmen, deci, a fost cu adevărat ceea ce numim un Om între oameni, un ziditor şi un dăruitor de linişte, împlinire sufletească şi bucurie pentru toţi cei pe care i-a cunoscut şi cu care a relaţionat.
Recunoaştere
Odată depăşit momentul acesta, al emoţiilor imediate, se cuvine să ne gândim cu toţii la necesarele reparaţii şi recunoaşteri postume, din păcate, pe care comunitatea târgujiană, dar şi autorităţile publice, didactice şi culturale ale urbei noastre, le datorează cu prisosinţă celei dispărute.
Şi, ca demersul acesta publicistic să nu rămână unul pur teoretic, iată ce propun pentru început:
-Atribuirea numelui „Profesor Carmen Frăţilă” Sălii de vioară de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu”, în care aceasta a predat;
-Premiul I la vioară din cadrul Concursului Internaţional „Orpheus” să poarte denumirea „Premiul Carmen Frăţilă”.
Sunt convins că, pe lângă aceste propuneri, vor apărea şi altele, întregind, astfel, un demers de suflet pentru un om de mare suflet, dispărut atât de prematur şi de tragic dintre noi.
Viorel Gârbaciu
