Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » O altfel de istorie despre trecutul Gorjului (I)

O altfel de istorie despre trecutul Gorjului (I)

Submitted by on 2 October 2013articol citit de 1,661 ori | No Comment

În cele ce urmează, vă propunem câteva date despre originile satului Ceauru din judeţul Gorj, unul dintre cele mai vechi din judeţul Gorj. De foarte multe ori, o istorie a numelor locuitorilor ne dă o imagine foarte interesantă despre trecut.

Sătenii din Ceauru se botezau şi sfârşeau în biserica veche din sat

Sătenii din Ceauru se botezau şi sfârşeau în biserica veche din sat

Satul Ceauru la începuturi era alcătuit doar din familii de ţiganii ai Sfintei Mănăstiri Tismana, ţigani ce erau folosiţi la exploatarea moşiei pe care mănăstirea o deţinea aici ca danie de la diferiţi domnitori din vremuri foarte îndepărtate. Ulterior în acest sălaş de ţigani au poposit şi diferite familii de români unele dintre acestea fiind venite de peste munte din Ardeal iar altele din Muntenia, din cauza asupririi de către unguri a celor dintâi şi a boierilor pentru cei din Muntenia. Cel mai elocvent şi mai vechi exemplu este cel pe care îl găsim într-un document din anul 1636 prin care un anume NAN, strămoş al familiei NANU, a fugit din satul Moi şi s-a ascuns în satul Ceauru împreună cu alţi inşi. Multe familii se stabilesc însă aici şi din zona Corneşti – Copăceni de pe moşiile familiilor marilor boieri Viişoreni sau Rioşeni.

Istoria familiilor din Ceauru

Dintr-o evidenţă numită „Conscriptio districtus Syl Superioris” (Conscripţia judeţului Gorj) încheiată de austrieci în anul 1727, ce cuprinde nominalizarea capilor de familie şi averea acestora, aflată spre păstrare la Hofkammer Wien Archiv iar un microfilm al acesteia aflându-se spre păstrare la Arhivele Naţionale ale României din Bucureşti, colecţia Microfilme, Austria, rola 102, cadru 441-550, aflăm că satul Ceauru în acel an era proprietate a Mănăstirii Tismana şi avea în componenţa sa un număr de 49 familii fără moşie dar şi 8 văduve şi nevolnici. Toţi aceştia deţineau în proprietate un număr de 19 cai, 36 boi şi 66 vaci deci în total 121 animale.
După un secol şi mai bine, în perioada anilor 1832-1833 în urma unui recensământ făcut de Prefectura Judeţului Gorj, în satul Ceauru găsim un număr de 71 capi de familie care posedau un număr de 66 boi, 70 vaci, 14 capre, 11 cai, 14 iepe şi 80 de porci.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea satul Ceauru avea o suprafaţă de 1449 hectare teren din care 1200 hectare arabil, 120 hectare fâneţe, livezi cu pruni şi izlaz şi 129 hectare pădure. Locuitorii mai posedau 750 vite mari cornute, 60 cai, 2 bivoli şi 347 porci, folosindu-se în munca câmpului de cele 60 pluguri, 100 care cu boi şi vaci dar şi 2 căruţe iar în sat se mai aflau 25 stupi cu albine, o moară pe apa Poloaga, 2 fântâni şi 18 bunare sau puţuri pentru apă. Tot în această perioadă întreaga comună avea o suprafaţă de teren de 2449 hectare din care 2000 hectare arabil, 220 hectare fâneţe, livezi, vii, izlaz şi 229 hectare pădure din care suprafaţa de 1248 hectare era proprietate a locuitorilor comunei iar restul de 1201 hectare era proprietatea marelui moşier Mihail Constantin zis Dini din Craiova cumpărată de la Stat în urma secularizării averilor mănăstireşti. În total locuitorii de aici posedau 102 pluguri, 178 care cu boi, 3 căruţe cu cai, 40 stupi cu albine, o moară pe apa Poloaga, 2 fântâni şi 27 bunare iar ca animale în total erau 475 porci, 982 vite mari cornute şi 83 cai la o populaţie de 234 familii ce erau alcătuite în total din 1228 persoane.

Originea numelor

Fiind un sat de locuitori clăcaşi pe domeniul mănăstiresc, locuitorii de aici nu aveau nume de familie moştenite, ca de exemplu la moşneni, ci foloseau în special poreclele sau uneori „sânul/sinul” care pe vremuri însemna „fiul lui” sau „fiica lui”, adică prenumele părinţilor. Găsim însă în prima perioadă din acest volum cuprinsă între anii 1832-1864 şi câteva nume de familie mai vechi ale satului ca: AMAN provenit din „al Mani”, BRETOIU probabil transformat din Brat/Bratoi, care în trecut însemna „frate”, CEAURANU nume provenit de la denumirea satului, CHERCIU transformat din poreclă sau denumire comercială dată scrumbiei sărate şi conservate, CIZMAŞ/CISMAŞU veniţi probabil pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea din Ardeal din zona Hunedoara – Deva, vine de la lucrătorul unei cişmele, COJAN probabil poreclă devenită ulterior nume, CROICU venit probabil din zona Şomaneşti-Buduhala, CUCU poreclă devenită ulterior nume, veniţi probabil din satul Bălăceştii de Sus, DRUMEN provenit de la cuvântul „drum”, li se mai zicea şi „Drumin”, HOLT de la „holtei” ce însemna bărbat necăsătorit, în nici un caz de la locuitor venit din zona râului Olt, aşa cum s-a mai afirmat în alte lucrări cu toate că în unele cazuri apare şi Olt/Oltei, IRIMIA/EREMIA transformat din prenume, LUNGOCI transformat din Lungu, NANU transformat din Nan, fiind unul din cele mai vechi nume atestate în Ceauru şi cea mai mare familie la vremea respectivă, NEGREA provenit din Negru, RUSU posibil poreclă transformată în nume, SARAGEA apărut ulterior, venit probabil din zona Şomaneşti sau Corneşti şi TRĂNCĂU probabil poreclă devenită de la o persoană guralivă, limbută, palavragie sau vorbăreaţă fiind veniţi probabil din satul Bălăceştii de Sus. Tot aici întâlnim şi numeroase transformări de nume moştenite în funcţie de prenumele tatălui sau mamei cum avem de exemplu: AL IOANI, ANGHEL, ANUŢOI, CÂRSTEA, EANĂŞI, FLOAREA, GHERGHINA, IONICĂ, RADU, RUSTEA/RUSTOIU, SAMFIRA/SANFIRA, SANDU sau ŞTEFAN dar şi derivate ale acestor prenume ca: ALEXANDRESCU de la Alexandru, SAMFIROIU/SANFIROIU de la Samfira/Sanfira, ŞTEFĂNOIU de la Ştefan sau VOICHIŢOIU de la Voichiţa.
Dan Cismaşu

Comments are closed.