Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Economic » Locuri de muncă în străinătate

Locuri de muncă în străinătate

Submitted by on 2 March 2012articol citit de 1,394 ori | No Comment

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, prin serviciul de ocupare EURES,  oferă peste 600 de locuri de muncă în străinătate în mai multe domenii de activitate. Țările care angajează sunt: Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Norvegia și  Republica Cehă.

Medicii și asistentele din România au căutare în Europa

Medicii și asistentele din România au căutare în Europa

Austria oferă 20 locuri de munca ca si drujbist. Se cere experiența in lucrul cu drujba si cunoștințe de limba germana . Se oferă salariu de 1300 euro net/luna.
Belgia oferă pentru cetățenii români 5 locuri de asistenți medicali, 2 locuri de inginer constructor, 2 locuri de lucrător în marmură și 1 loc de licențiat în comerț. Se cere calificare în domeniile menționate, cunoștințe de limba franceză ( pentru licențiatul în comerț se cer limbile franceză, engleză, olandeză și germană. Pentru asistenții medicali se oferă un salariu de aproximativ 2100 euro brut/luna în primul an de lucru, urmând ca acesta să crească în funcție de vechime.
Pentru Danemarca se caută 25 tineri romani absolvenți de liceu sau facultate cu profil agricol cunoscători de limba engleză, care să lucreze ca stagiari-lucrători calificați în ferme de creștere a animalelor, sere, ferme de cultivare legume/fructe. Se oferă contracte de munca pe o perioadă de 6-18 luni și un salariu de aproximativ 1260 euro brut/lună.
Germania oferă cetățenilor români 548 locuri de muncă în diverse domenii, astfel: 16 medici, 76 asistenți medicali/îngrijitori persoane învârstă, 30 sudori, 36 mecanici/specialiști în mecatronică, 56 electroniști/electricieni, 68 șoferi camion/mașină de mare tonaj, 36 stivuitoriști, 24 bucătari, 38 specialiști în domeniul hotelier/gastronomic, 16 agenți call center, 44 specialiști software, 90 ingineri, 34 lucrători CNC/frezor/strungar/șlefuitor/programator. Cei care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să aibă calificare în domeniile solicitate și să cunoască limba germană. Se oferă salarii cuprinse între 1500 și 6000 euro brut/lună.
Norvegia caută 11 ingineri în domeniile: control sistem, electric, automatist. Solicitanții trebuie să aibă studii superioare de specialitate și să cunoască limba engleză nivel avansat. Se oferă salarii cuprinse între 94.000 si 107.600 euro brut/an.
Republica Cehă oferă 30 locuri de sudor piese de oțel. Se cere experiență profesională în domeniu, calificări secundar/NTC cu licență de sudare/certificat, experiență de sudare TIG și cunoștințe de engleză sau rusă ( in cazul în care nu se cunoaște ceha sau slovaca). Se oferă salariu de 900-1100 euro brut/lună, plus sporuri de productivitate.
Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de munca trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Gorj din Târgu Jiu,  strada Lt. Col. Dumitru Petrescu nr.1. Informații suplimentare se pot obține la nr de telefon 0253/211568.

Comments are closed.