Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Gorjul » Biserica Ceplea, de la ruină la schit monahal

Biserica Ceplea, de la ruină la schit monahal

Submitted by on 9 June 2009articol citit de 5,272 ori | 4 Comments
Restaurarea, terminată înainte de termen

Restaurarea, terminată înainte de termen

Cine n-a văzut de câţiva ani biserica „Sfinţii Împăraţi” din satul Ceplea, cu siguranţă n-o va mai recunoaşte. Ruina fără acoperiş, crăpată în patru, de care oamenii se mirau că nu se prăbuşeşte, este acum restaurată şi se lucrează la picturi. Primarul comunei, Grigorie Petre, spune că aceasta urmează să fie elementul central al unui aşezământ monahal, ce va deveni, în curând, un punct de atracţie turistică pe harta Gorjului.

Biserica din satul Ceplea, care a avut, iniţial, hramul “Sfântul Nicolae”, iar ulterior a primit şi hramul “Sfinţii Împăraţi”, e o clădire de patrimoniu foarte valoroasă, datată, potrivit listei oficiale a monumentelor istorice în anul 1836. În anul 2005, Consiliul Local Plopşoru  a hotărât să aloce bani pentru începerea restaurării sale, pentru ca localnicii să nu mai fie nevoiţi să parcurgă distanţe mari până la bisericile din satele vecine, mai ales că aceasta e înconjurată şi de cimiturul unde odihnesc strămoşii lor. A fost

Maica Domnului veghează din altar

Maica Domnului veghează din altar

făcut proiectul, a început lucrările de restaurare, dar acestea riscau să fie întrerupte, fiind necesari foarte mulţi bani. În urma demersurilor făcute de autorităţi, Ministerul Culturi şi Cultelor a alocat 200.000 lei pentru terminarea restaurării construcţiei şi, de curând, 100.000 lei, pentru pictură. Restaurarea construcţiei a fost încheiată chiar mai devreme decât termenul stabilit în contract, care este 19 iunie 2009, până la acest moment fiind realizată şi pictura în altar şi în jumătatea de sus a naosului.

Asa arata biserica Ceplea înainte de renovare

Asa arata biserica Ceplea înainte de renovare

Va deveni schit
Biserica din Ceplea a fost ctitorită de boierul Nicolae Cepleanu, în mijlocul moşiei lui, mormântul său aflându-se chiar lângă absidă. Edificiul seamănă cu Biserica “Sfânta Treime” a Mânăstirii Strâmba Jiu, de la care, se pare, că meseriaşii care au ridicat-o s-au inspirit.  Acesta e, probabil, motivul pentru care autorităţile locale au hotărât să deschidă aici un schit, care să funcţioneze sub coordonarea Mânăstirii Strâmba Jiu.

Consiliul Local Plopşoru a aprobat realizarea proiectului de sistematizare şi ambientare a locaţiei din jurul bisericii, unde vor fi construite chilii şi celelalte clădiri necesare, după care aici vor fi aduse măicuţe de la Mânăstirea Strâmba Jiu, care urmează să administreze noul Schit Ceplea. El urmează să fie introdus în circuitul turistic al Gorjului, aflându-se în loc uşor accesibil, pe Drumul European 79, care va fi dotat în dreptul schitului cu o parcare în care turişti pot opri să viziteze schitul.
Grigorie Petre Primar Plopşoru

4 Comments »

  • danut says:

    sunt din ceplea si ma incanta renovare ei. vreau sa ies preot

  • dan says:

    au inceput ultimile retusuri in august va fi sfintita

  • maria says:

    Biserica a fost ridicată în anul 1790 de Răducan Cepleanu.În mod cert trebuie să studiem mai multe surse istorice , pentru a prezenta adevărul.Pământul din jurul bisericii a fost transformat în islaz comunal prin legea din 1907, când A.C.Calotescu Neicu a dat acel pământ care era mai puţin bun,deci… aparţine locuitorilor din satul Ceplea.

  • avvathanasie says:

    cand va fi sfintita? data exact. cine stie sa ma contacteze urgent la nr d tel 0761 67 62 60 sau id avvathanasie. stau la 10 km de acest nou schit si vreau sa ma mult si mai aproape de el!!!!!!!!!!!!