Cu toate că încă așteaptă la porțile UNESCO o recunoaștere pe care omenirea i-a acordat-o, Ansamblul ”Constantin Brâncuși” merită o atenție deosebită din partea tuturor. La 79 de ani de la inaugurare(14/27 octombrie 1938), Guvernul României a găsit cu greu doar 2 milioane de euro pentru începerea lucrărilor de amenajare a Căii Eroilor. Cred că nici gorjenii și nici diriguitorii politici vremelnici nu realizează pe deplin imensa moștenire pe care a lăsat-o Constantin Brâncuși poporului roman. Sculptura „Coloana infinitului” de Constantin Brâncuşi a fost inclusă printre cele mai importante opere ale secolului XX, alături de lucrări semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse şi Andy Warhol, în publicații internaționale de prestigiu.
Născut în Gorj în 1876 și mort departe de țară în 1957, Constantin Brâncuși este recunoscut unanim ca părintele sculpturii modern. Potrivit specialiștilor, Ansamblul Brâncușian amplasat pe Calea Eroilor din Târgu-Jiu se constituie în ”testamentul său artistic, închinat neamului său și omenirii de mâine”. Și câtă dreptate avea Constantin Brâncuși când spunea că ”nu vă dați seama ce vă las eu aici”! Deși Târgu-Jiul deține trei dintre cele mai valoroase opere brâncușiene, nu reușim prea mult să profităm de acest tezaur. Se pare că modelul occidental de valorificare a operelor culturale nu se lipește de Târgu-Jiu.
Proiectul marelui sculptor
Constantin Brâncuşi, aflat în vizită la Poiana-Gorj, în iunie 1936, i-a prezentat Arethiei Tătărescu planurile unui ansamblu sculptural ce urma a fi amplasat la Tg-Jiu în onoarea soldaţilor români căzuţi în luptele din Primul Război Mondial. În ”Vertical” ați putut găsi informații în anii din urmă despre principalele momente de atunci. Astfel, în iunie 1937, Constantin Brâncuşi a făcut o vizită la Tg-Jiu, iar după alegerea pietrei pentru ”Poarta Sărutului”, în septembrie 1937, sculptorul a lucrat la definitivarea operelor din cadrul ansamblului sculptural.
În noiembrie 1937 arhitectul peisagist Frederic Rebhruhr va reamenaja Grădina Publică a oraşului. Cu acest prilej este trasată Aleea Scaunelor, ce face legătura între Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului. Aceasta se află în prelungirea Căii Eroilor care conduce la biserica ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Pe locul unui fost târg al oraşului a fost amplasată Coloana fără sfârşit, operă definitivată spre sfârşitul anului 1937. Reținem că Biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ridicată pe locul unei biserici ce data din 1777, a fost refăcută între 1927 şi 1938 şi sfinţită la 7 noiembrie 1937, când a fost inaugurată, în prezenţa lui Constantin Brâncuşi.
Pictura în stil neobizantin a fost realizată în frescă de către pictorul gorjean Iosif Keber, iar lucrările de construcţie au fost supravegheate de arhitecţii: Ion Antonescu, Anghel Păunescu şi Iullius Doppellreiter.
În iunie 1938 Constantin Brâncuşi revine la Tg-Jiu unde participă la amplasarea Mesei Tăcerii şi a celor 12 scaune în parcul central al oraşului. La 20 august 1938 au fost terminate lucrările de alămire a Coloanei fără Sfârşit.
La 14/27 octombrie 1938, cu prilejul comemorării luptelor de la Podul Jiului, a fost inaugurat ansamblul sculptural.
Ansamblul Monumental ”Constantin Brâncuși” alcătuit din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului se întinde pe distanţă de 1700 m în perfectă linie dreaptă pe Calea Eroilor. Important, lucrările au fost comandate marelui sculptor , ca monument funerar închinat eroilor ce s-au jertfit în Primul Război Mondial pe malul Jiului. Așa cum reiese din amintirile și memoriile din epocă, concepţia şi așezarea lor a făcut-o Brâncuşi în funcţie de Bisercia ”Sf. Petru şi Pavel”, aflată exact la mijlocul respectivului drum, zidită încă din 1927, pe locul unei biserci mai vechi. Ideea a fost că cine se reculege la Masa Tăcerii, aflată pe malul Jiului, privind peste Poarta Sărutului, zăreşte prin crucea bisercii amintite vârful Coloanei fără sfârşit. Părerea specialiștilor, integrarea armonioasă şi bine gândită a celor patru elemente “întru pomenirea celor morţi pentru întregirea neamului”, oferă monumentalitate şi conferă aspectul votiv al acestora.
Nedemni de o asemenea moștenire
Dacă Gorjul mai are aceste opera în present, doar lui Dumnezeu trebuie să îi mulțumim. Autoritățile au vrut să dispară acest ”simbol burghez” în primii ani ai dictaturii comuniste. O primă încercare de dărâmare efectivă a Coloanei Infinitului a avut loc în 1948 când primarul communist din vremea aceea a vrut să scoată opera din pământ cu ajutorul mai multor perechi de boi. A doua tentative s-a produs la cinici ani după acele evenimente. În 1953 la Bucureşti avea loc Festivalul Mondial al Tineretului, unde se va lua hotărârea de demolare a Coloanei Infinitului, iar fondurile obţinute prin valorificarea la fier vechi să contribuie la susţinerea festivităţilor. Sarcina respectivă revine Organizaţiei de Tineret a raionului Târgu Jiu. Presa de după 1989 a relatat episodul cu demolarea hotărâtă de prim secretarul Constantin Babalȋc care a revenit lui Tănasie Lolescu în vârstă 24 ani pe atunci. Nefericita încercare cu ajutorul unui tractor pe şenile, adus de la Şcoala de tractorişti din Vădeni, ruperea repetată a lanţurilor legarea lanţurilor mai sus s-a soldat doar cu uşoara îndoire a axului de oţel ce susţinea opera brâncușiană. Peste ani, Tănasie Lolescu avea să concluzioneze : “a fost o încercare copilărească şi lipsită de judecată, Brâncuşi a avut grijă să-şi înfingă opera sa în pământul românesc că să rămână nemuritoare”.
