Din vremea când se pregătea Unirea Principatelor(III)

Loading

Au trecut 160 de ani din momentul când s-a produs Unirea Principatelor Muntenia și Moldova, moment istoric  fără de care nu ar fi fost posibile marile realizări ale românilor de mai târziu, inclusiv România Mare. La 5 și 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza devenea domnitorul unirii. Anii care au pregătit Unirea Principatelor au fost foarte importanți iar oltenii și Oltenia ca și regiune istorică au jucat un rol foarte important. Perioada 1853-1854 și până la 1859 a fost una cu multe evenimente foarte interesante. Ocupația austriacă stabilită în 1854 încerca să se permanetizeze la București și Iași și  să își impună favoriții dintre oamenii politici români.

Finalizăm în acest număr serialul nostru dedicat unor documente austriece despre Țările Române. Sublinia trimisul german Wimpffen că ”Demnitatea de mare boer, rangul unui Vornic,-o vârstă de 40 de ani-dă dreptul după Regulamentul Organic, rămas încă lege de bază în Principatele dunărene, la mult dorita, invidiata și totuși de neinvidiat, demnitate de Domn, al cărui nimbus prin Convenția dela Balta-Liman, dela durata de viață, a fost mărginit la 7 ani”.

 

Apusul stelei lui Bibescu

 

Deși cu realizări concrete și cu o imagine bună, fostul domnitor Gheorghe Bibescu era ignorat de austrieci. Din Memoriul lui Wimpffen aflăm că: ”Dela părăsirea scaunului domnesc, se ținu Bibescu departe de chestiunile politice, petrecându-și timpul când la Paris, când la Viena.

Prin iscusința de netăgăduit, perfecta conștință a țărei, experiența, caracterul neprihănit și în sfârșit prin marea lui popularitate, câștigată prin gentilețe și prin lunga durată a slujbelor sale, are fostul Domn încă un loc însemnat printre oamenii țării. Cu toate acestea, până acum nu s-a arătat că ar dori să recapete demnitatea pierdută, n-a încercat nici măcar ca Alexandru Ghica, prin uneltiri împotriva fratelui său, actualul Domn, cu toate că ar fi avut de răsbunat oarecare înjurii-dacă nu trădare-cari au adus o încordare de neînlăturat  între frați.

Cine privește, cu toate acestea, netulburat de partidele politice, descoperă privind cu claritate printre simpatiile și antipatiile personale, cercetând pe oamenii liniștei, ai ordinei și ai situației, că numele lui Bibescu și Știrbei,ies la iveală. Și pentru aceasta trebue, când se va întâmpla să vie chestia despre viitorul țărei, ca numele fostului Domn,  să nu fie lăsat uitărei”.

 

Alternativa Barbu Știrbei

 

Wimpffen nu l-a neglijat nici pe domnitorul în funcție Barbu Știrbei, văzut ca o alternativă și pentru perioada următoare. Era normală imaginea bună pe care o avea Barbu Știrbei, fratele lui Gheorghe Bibescu. Astfel, tânărul  Dimitrie Bibescu, devenit prin înfiere Barbu Dimitrie Ştirbei, a avut parte de o aleasă educaţie. A fost numit la 26 august 1833 în postul de mare logofăt al treburilor bisericeşti. Aflat în această funcţie, a iniţiat mai multe lucrări de restaurare a mai multor mănăstiri şi biserici, monumente de artă medievală, precum Bistriţa, Tismana, Dealu, Curtea Veche şi „Sfântul Spiridon“ din Bucureşti. Datorită prezenţei familiei sale în viaţa Bisericii „Sfânta Treime“ din Craiova, aceasta s-a bucurat de cinstea de a fi paraclis voievodal, ea păstrând şi astăzi denumirea de Biserica Ştirbei. Ctitoria domnitorului de la Buftea rămâne un testament de neşters pentru posteritate.

”Barbu Dimitrie Bibescu, domn temporar, mai mare decât celalt frate cu 6-7 ani-scrie Wimpffen-prin adopțiunea unchiului din partea mamei, Știrbei, moștenitor al acestui nume și a unei averi însemnate în Oltenia, a condus în timpul lui Alexandru Ghica cu multă înțelepciune ministeriile de Culte și Justiție, iar sub fratele internele și apoi cu sfatul și fapta părtaș la multe chestiuni de administrație, instrucție, agricultură și comerț, cu toate acestea nu destul de curat de învinuiirea că prin uneltiri și tot felul de intrigi săvârșite în departamentul său a căutat să înlăture pe frate în folosul său personal, cu toate că nu l-au părăsit în momentele cele mai grele; dela 1849, prin convenția de la Balta Liman a fost numit și investit domn al țărei, pe timp de 7 ani.

Inteligent, activ, întreprinzător, bun administrator, prin lungi experiențe, căpătând încrederea oamenilor, acasăă bun gospodar și nu mai puțin minunat om de finanțe decât conducător, totuși nu scutit de acuzarea ”de nepotism” și de slăbiciunea de a fi lingușit; până la un grad energic, dar slab și iertător și în interesele sale proprii fără demnitate; caracter politic inviolabil și ân același timp foarte mândru față de oamenii țărei și arogant, pentru aceasta nepopular  în viața de toate zilele, totuș prin norocul  de a avea o minunată  soție, care prin virtuțiile salle personalle, știe să mai netezească nepopularitatea soțului, este actualul domn al Munteniei, un curios amestec de calități minunate cu altele foarte rele. Cu toate acestea, el este în actuala constelație prin calitățile sale de netăgăduit și forța împrejurărilor, omul momentului, omul necesităței”.

Re’inem că Barbu Dimitrie Știrbei (august 1799 – 12 aprilie 1869) a fost domnitor în Țara Românească în două rânduri, mai întâi între iunie 1849 și 29 octombrie 1853 și apoi între 5 octombrie 1854 si 25 iunie 1856.