Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Din vremea când se pregătea Unirea Principatelor(II)

Din vremea când se pregătea Unirea Principatelor(II)

Submitted by on 20 January 2019articol citit de 782 ori | No Comment

Au trecut 160 de ani din momentul când s-a produs Unirea Principatelor Muntenia și Moldova, moment istoric  fără de care nu ar fi fost posibile marile realizări ale românilor de mai târziu, inclusiv România Mare. La 5 și 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza devenea domnitorul unirii. Anii care au pregătit Unirea Principatelor au fost foarte importanți iar oltenii și Oltenia ca și regiune istorică au jucat un rol foarte important. Perioada 1853-1854 și până la 1859 a fost una cu multe evenimente foarte interesante. Ocupația austriacă stabilită în 1854 încerca să se permanetizeze la București și Iași și  să își impună favoriții dintre oamenii politici români.

Urmărim în cele ce urmează informațiile austriece, cele furnizate în raportul Grafului Alfons von Wimpffen, ofițer austriac de stat major, privitor la candidații la tronul Țării Românești cu ocazia vacanței după anul 1856, întocmit în timpul ocupației austriece dintre anii 1854-1856. Atenția noastră se va concentra pe foștii domni Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, ambii frați și cu origini gorjene.

Familia boierească a Bibeștilor a pornit din Gorj, de la Bibești. Primul reprezentant al familiei, pe la 1520, a fost un anumit Micul Potârcan din Bibești iar ceva mai târziu, un Udrea din Bibești ar fi ajuns la Curtea lui Matei Basarab, domn al Țării Românești.

În a doua parte a secolului al XVIII-lea, Dumitrachi Bibescu, mare vornic în Bănie, a reuşit să ducă numele familiei în rândul boierimii de rangului întâi. După Pacea de la Kuciuk-Kainargi, Dumitrachi era om bogat, cu influenţă politică şi socială. Avea puterea. În 1794, s-a căsătorit cu Ecaterina Văcărescu, fiica lui Iorgu Văcărescu şi strănepoata Saftei Brâncoveanu, şi a intrat pe deplin în ceea ce era atunci crema societăţii. Cuplul Catinca Bibescu-Demetrius Văcărescu (aşa cum le spunea într-o biografie prinţul Gheorghe Bibescu, nepotul lor) a avut doi fii:pe Barbu Dimitrie (1799-1869) şi pe Gheorghe (1804-1873).

Continuăm în cele ce urmează cu date despre cei doi boieri gorjeni ajunși domnitori, informațiile sunt foarte interesante și în mare parte inedite.

 

Gheorghe Bibescu, în documente austriece

Aflăm astfel din scrierea lui Alfons von Wimpffen că Gheorghe Bibescu a devenit o stea strălucitoare după sfârșitul domniei lui Alexandru Ghica din 1842, ”om nou, cu puteri tinere, plin de speranțe, de un talent desăvârșit, cu o inteligență rară și un spirit și caracter ales, care deși din o treaptă de boeri mici, se ridică la cele mai înalte demnități și slujbe de Stat”.

”În timpul administrației inteligente și bine-făcătoare a lui Kisselef-spune Wimpffen-în vârstă numai de 25 de ani, tânărul Gheorghe Bibescu, dintr-o familie de boieri mici, din Craiova, în unire cu consulul general rus Minciachi, a luat parte activă atât la alcătuirea Regulamentului organic, cât și la toate proectele de legi, privitoare la justiția și administrația țărei.

Însărcinat cu diferite misiuni însemnate, aprig apărător al chestiunilor naționale și literare, secretar de Stat în timpul lui Alexandru Ghica șisecretar general activ al adunărei naționale-prin căsătoria cu o Brâncoveancă, încuscrit cu cele mai însemnate familii din țară și în posesia unei averi frumoase, aparținea Bibescu, încă din timpul domniei lui Ghica, clasei celei mai alese de boeri.

În timpul intrigilor pentru alegerile la Domnie, nu era nici vorbă de candidatura sa, până când el în  calitate de secretar general al Adunărei naționale  printr-o cuvântare înflăcărată și spirituală, care până astăzi încă a rămas o capo d-opera de stilistică românească , arătând toată seriozitatea chestiunei în cuvinte alese și sfătuitoare a îndemnat, spre binele patriei, pe alegători să  lepede orice personalitate de partid și orice coterie și să se gândească  numai la binele națiunei.

Până atunci voturile între candidați erau aproape egal împărțite-Marele ban Iordachi Filipescu, grecul, avea aproape 40. Constantin Cantacuzino, cam toate atâtea, Marele logofăt dela justiție Barbu Dimitrie Știrbei, cele mai multe, cam 60 de voturi-când deodată spre uimirea tuturor și bucuria majorităței poporului numele lui Gheorghe Bibescu, cu majoritate sdrobitoare, fu scos din urna de voturi.

Dacă guvernarea domnitorului Gheorghe Bibescu n-a corespuns așteptărilor, pe care țara ar fi putut, judecând după antecedente, să le aibă, cauza pe departe stă în strânsă legătură cu împrejurările externe ale mișcărilor generale ce au început să se ivească în Europa întreagă la 1848, iar pe dealta, nu mai puțin cu slăbiciunea caracterului său, care din pricina strălucitei lui iscusinți, nu se putea observa dintr-odată. Adesea ori el se lăsă să fie  influențat mai ales de soția cea de-a doua, despotica și răutăcioasa soție ce se despărțise de spătarul Ghica, și pe care Bibescu  când fu ales domn, după ce se despărțise de prima soție din pricină că era suferindă, o luă în căsătorie. Soția aceasta în tot timpul guvernării lui precum și după aceia, rămase geniul său rău, făcându-l să comită multe nedreptăți și înstreinându-l de mulți prieteni.

Cu toate acestea, guvernarea de șase ani a lui Bibescu, a fost pentru țară, una din cele mai binecuvântate-s-au clădit în orașe străzi, la țară șosele, s-a făcut reforma administrativă și judiciară, s-a dat imporrtanță literaturei și s-au ridicat cele mai însemnate clădiri în București.

Slăbiciunea generală a caracterului său, cu toate aceste servicii incontestabile, nu poate fi tăgăduită, cu atât mai mult, cu cât ea stă în strânsă legătură  cu toate actele sale de guvernământ.

O administrație însă, oricât ar fi fost ea de energică, n-ar fi fost în stare atunci să stea împotriva presiunei duble, care s-a desfășurat în evenimentele din 1848, pe deoparte agitațiunile crescânde ale partidului revoluționar , pe de alta uneltirile reprezentanților Puterilor protectoare.

Acțiunea revoluționarilor, cari ca pretutindenea lucră sub masca naționalismului, care a dat prilej să intervină misiunea importantă a Consulului general rus Duhamel, și în sfârșit revolta militară dela Islaz, Caracal și Craiova, au fost fapte în strânsă legătură cu mișcările revoluționare, cari pe atunci tulburau Europa, făcând imposibilă și în Muntenia, orice exercitare a autorității guvernului.

Oscilând între excesele partidului popular și îmboldirile influenței rusești , nu putu Gheorghe bibescu să se țină curat de orice bănuială, că ar încuraja în ascuns acțiunea partidului național, mai ales că prins de un îndrăsneț vis de mărire, începuse să cocheteze cu tendințele Daco-românismului.

În acelaș timp îi lipsea în momentele decisive curajul hotărârei, amenințat de fanatici, ș-a atras asupră-și o triplă presiune: pe aceia a principiului național, pe care măgulindu-l, îl făcu revoluționar, apoi prin purtarea sa, neîncrederea Rușilor și în sfârșit ura Porței, al cărui orgoliu, l-a suportat adeseaori, cu toată mândria imunităței naționale, ca odinioară când ieși întru întâmpinarea Sultanului la Dunăre.

Îngrozit de împrejurările momentului, plecă alesul poporului din București, părăsind puterea la Buzău, se îndreptă spre Brașov în așteptarea momentului favorabil, ce numai veni.”(Va urma)

 

 

Comments are closed.