Cu ocazia Congresului PNL, şi-a făcut din nou apariţia figura pitorească a fostului lider liberal al anilor 90, cel care dădea, acum 20 de ani, tonul profilelor de oameni de afaceri noi. Uitându-mă atent la figura lui Cataramă, mi-am adus aminte instant de Al Bundy. Acelaşi jemenfischism primitiv, aceeaşi nepăsare în forma brută şi aceleaşi obiective irealizabile, nefezabile şi nerealiste. Prin faptul că el, Viorel Catarama, şi-a adjudecat steagul revenirii la guvernare alături de PD-L, a aruncat definitiv în desuetudine acest obiectiv politic posibil pentru unii liberali, o mână de oameni (mai degrabă o clică marginală), care mai mâraiu pe holuri. Mârâiu a foame şi dorinţă de revenire la guvernare, oricum, oricând, în orice fel. Bun, dar aveau şi omuleţii o limită. Nu puteau să se aseze sub steagul lui Al Bundy. Era clar că astfel nu vor ajunge nici la guvernare, nici în altă parte.
Nu cred că prezenţa lui Viorel Cataramă a dăunat atat de mult Congresului. El a facut un bine tuturor, adjudecându-şi proiectul revenirii la guvernare în alianţa cu PD-L şi dându-i un aer de definitivă imposibilitate. Dacă prezenţa sa a fost orchestrată de cineva, arată cât de naiv e de fapt acel altcineva. Dacă nu, atunci a fost cel mult o prezenţă amuzantă.
Uitându-mă la domnia sa, nu îmi mai puteam aminti toate acele merite prin care a contribuit la menţinerea PNL în picioare în vremuri grele. Uitasem şi de faptul că, poate, cândva, a adus contribuţii financiare necesare funcţionării acestui partid. Uitasem şi de posibila apartenenţă a sa la grade de ofiţer în structuri DIE, cu sarcini în comerţul exterior. Toate acestea, care ar fi indus o tentă serioasă şi gravă omului, cădeau şi păleau…În faţa mea era doar Al Bundy!
