La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-lea, în viaţa politică şi de sat a Ţării Româneşti s-a afirmat familia Brăiloiu. Dacă până atunci înaintaşii Brăiloilor figurau doar în rândul marilor şi micilor boieri, cu funcţii ce nu ajunseseră în Sfatul Ţării (Divan), Cornea Brăiloiu, pe lângă dregătoriile în care a fost ridicat, a ajuns pentru zece ani Ban al Craiovei, „intrând astfel cu toate forţele şi posibilităţile sale în slujba domnului Constantin Brâncoveanu”.
Succinta enumerare a dregătoriilor prin care a trecut Cornea Brăiloiu demonstrează competenţa şi autoritatea de care s-a bucurat în faţa domniei. În acelaşi timp este cunoscut – după cum afirmă istoricii Vasile Arimia şi Nicolae Mischie – că nu putea să fie mare boier decât dacă avea o situaţie materială bună.
La timpul său Cornea Brăiloiu a fost unul dintre boierii olteni cei mai bogaţi, având moşii cu sate atât de moştenire cât şi cumpărate de el. Majoritatea moşiilor le avea în Gorj, de unde era de origine şi anume în Drăgoieni, Vădeni, Preajba, Bălăneşti, Pişteşti, Curtişoara, Zorleşti, Aninoasa, Turburea, Săneşi, Borăscu ş.a.m.d., dar şi în judeţele vecine: Mehedinţi şi Dolj şi chiar Ilfov şi Ialomiţa.
Ctitor de biserici
Evalvios în aceeaşi măsură în care era bogat şi cu temere, Cornea Brăiloiu a reparat mânăstirea de la Ţânţăreni şi a făcut biserică nouă, în afară de cea de la Vădeni, la Baia de Aramă.
Pisania din pronaosul mânăsirii de la Baia de Aramă aminteşte ca fondatori ai fostei mânăstiri pe marele Ban Cornea Brăiloiu dimpreună cu jupân Milea Băiaşul. Construcţia bisericii a început în anul 1694, fiind terminată cu totul la 7 mai 1713, după moartea lui Cornea Brăiloiu.
Marele Ban a murit în anul 1705 şi înmormântat la mânăstirea Tismana, alături de soţia sa Stanca, decedată încă din 1699.
În necrologul său scris de Tănase Dascălul din Craiova se făcea o succintă evidenţiere a calităţilor lui Cornea Brăiloiu în slujba domnului şi a ţării „carele în viaţa sa cu multă slujbă dreaptă şi cu mare osârdie credincioasă au slujit domnului său […] şi de mare ajutor a fost şi ţării. […] Iar când a fost într-al 17 an de la domnia acestui blagocestiv şi de Hristos bun credincios domn Io Constandin Voevod, fiind trimis la scaunul său la Craiova, l-au lovit obşteasca boală a morţii şi cunoscând-o că va fi să-i fie sfârşitul vieţii sale, chematu-s-au toţi fiii săi şi fetele sale, anume Barbu spătar, Dumitraşco postelnic, Matei spătar, coconul Constandin i coconul Cornea i Vasile Monahul, Marica Argetoianca, Neacşa căpităneasa zo dărăbanţi. Şi aşa fiind toţi adunaţi împrejurul lui pre toţi i-a învăţat cu bune şi dulci învăţături şi bine casă şi s-au aşezat şi o au chivernisit. Şi când au fost la iulie 13, într-o vineri, la vremea chindiei, sufletul în mâna îngerului lui Dumnezeu s-au dat. A doua zi, sâmbătă, în tron trupul l-au aşezat şi părintele Chir Athanasie egumenul sfintei mânăstiri Tismana, împreună cu cucernicul întru ermonahi chir Pahomie, carele multe călătorii au făcut cu dumnealui la Ţaringrad şi la Odrii, avându-l rugător către Dumnezeu şi cu mulţime de egumeni şi de preoţi la sfânta mănăstire Tismana l-au dus…”.
Înmormântat la Tismana
În ceea ce priveşte mânăstirea Tismana, în foaia de danie din anul 1699 (care se păstrează) Cornea Brăiloiu solicitase sub blestem ca el şi familia lui să fie îngropat în biserica mânăstirii.
Decesul având loc în ziua de vineri 13 iulie 1705 la Vădeni, rămăşiţele lui pământeşti au fost duse la Tismana, slujba înmormântării acolo începând marţi la 17 iulie ora 800 .
În continuare cităm din Tănasie: „aşa, în vederea multora, deasupra trupului său, în cer, mare şi luminată stea s-au văzut şi pîn`s`au făcut slujba pagrebanii toţi la dânsa au privit. Şi după ce în pământ s-au astrucat, steaua nu s-a mai văzut”.
Cronica lui Tănasie poate fi cercetată şi în Manuscrisul Românesc nr. 1817, f. 99 AO (arhivele Olteniei) 1932. Evenimentul descris reprezintă o situaţie cu totul deosebită prin tipologie şi precizia informaţiei. (Va urma)
