UMFST Tg-Mureș, o universitate internațională

Loading

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureş se află pe poziţia 79 în lume în clasamentul GreenMetric Ranking of World Universities, care a inclus 780 de universităţi, una dintre clasificările internaţionale recunoscute de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence.

Leonard Azamfirei, rectorul acestei prestigioase instituții de învățământ superior, a declarat: “Un mesaj pozitiv şi puternic vine din foarte recenta clasificare a universităţii pe poziţia 79 într-un important ranking mondial: GreenMetric Ranking of World Universities, care a inclus 780 de universităţi, aceasta fiind una dintre clasificările internaţionale recunoscute de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence. Am convingerea că asemenea recunoaşteri vor continua să vină pentru că acum am devenit o universitate care începe să conteze în clasamentele internaţionale”, a arătat Leonard Azamfirei, în “Mesajul rectorului” pentru anul 2019.

Potrivit documentului citat, postat pe site-ul universităţii, anul 2019 a fost cel al stabilizării instituţionale după realizarea unificării celor două universităţi, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş, în toamna anului 2018, şi anul restructurării academice şi administrative a UMFST Târgu Mureş, ocazie cu care s-a înfiinţat şi a şaptea facultate, cea de Medicină în limba engleză.

Anul 2019 a fost anul expansiunii internaţionale. Campusul de la Hamburg, pe care mulţi lau privit cu scepticism, chiar dintre cei care îl doreau sincer, este un succes. Un proiect complet novator, de la concept şi până la punerea lui în practică, de la un mod de organizare diferit şi până la asumarea unor decizii strategice. Şi nu vorbim aici doar de un proiect inedit, ci de o schimbare de paradigmă. O mână de oameni curajoşi, oneşti, inteligenţi şi, aş spune eu, patrioţi, au făcut ceva care stârneşte azi o asociere de simţire umană: admiraţie şi invidie. Vouă, celor 7-8 oameni dragi şi de încredere, cărora nu vă spun numele acum doar ca să vă protejez de cei care ar fi în stare să vă întrebe maliţios ce aţi câştigat, iar eu le răspund acestora: nimic în plus, necuvenit, doar respect; vouă vă mulţumesc din toată inima!, a arătat rectorul UMFST Târgu Mureş.

În ceea ce priveşte internaţionalizarea, la UMFST Târgu Mureş învaţă aproximativ 800 de studenţi din 55 de ţări, de peste 3,5 ori mai mulţi faţă de anul 2012.  “Este o şansă pe care o are România, de a înlocui exportul de medici cu exportul de cunoştinţe. O facem deja la Hamburg, dar cred că este nevoie şi este posibil ca acest proiect să fie dezvoltat şi la alte programe de studii”, a precizat Leonard Azamfirei.  Potrivit rectorului, în anul 2020 urmează finalizarea alegerilor noilor structuri şi funcţii de conducere academică, înfiinţarea unor noi programe de studii şi evaluarea obiectivă a celor existente.