Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Tradiții, documente și fapte din trecut (II)

Tradiții, documente și fapte din trecut (II)

Submitted by on 2 October 2014articol citit de 1,470 ori | No Comment

În ultimii ani autoritățile gorjene fac eforturi considerabile pentru promovarea acestor meleaguri din punct de vedere turistic și cultural. Deși este prezentă la fiecare pas, istoria acestor meleaguri joacă doar un loc secund în aceste manifestări, o mare pierdere din toate punctele de vedere. De la Alexandru Ștefulescu cu un secol în urmă, gorjenii nu au mai primit în dar un tratat despre trecutul acestor meleaguri deși au existat încercări notabile în acest sens.

Satele Gorjului care s-au aflat sub stăpânire austriacă

Satele Gorjului care s-au aflat sub stăpânire austriacă

Făcând un recurs la istorie, să menționăm că din secolele XIV-XV datează și primele județe menționate pe meleagurile noastre. Astfel, apare menționat județul Jaleș într-un document din 5 octombrie 1385, un secol mai târziu găsim în documente județul „Gorji” (Jiul de Sus) pe locul vechilor județe Jaleș și Motru.

Începând cu epoca medievală, teritoriul de azi al Gorjului a cunoscut modificări și evoluții foarte importante. Harta stolnicului Constantin Cantacuzino însemnează, la 1700, un număr de 23 de orașe și târguri în Țara Românească: București, Craiova, Cerneț, Baia de Aramă, Târgu-Jiu, Râmnicu, Ocnele Mari, Caracal, Brâncoveni ș.a. În decembrie 1719 generalul Steinville enumera în Oltenia un număr de 7 localități urbane pe care le denumea ”târgușoare”: Râmnic, Ocna, Caracal, Târgu-Jiu, Cerneți, Craiova și Slatina.

Oltenia sub austrieci

Intrată sub stăpânire austriacă, Oltenia a fost așezată sub autoritatea directă a împăratului, care își exercita puterea prin intermediul unei instituții speciale alcătuită din reprezentanți ai Camerei Aulice și a Consiliului de Război al Imperiului. Încă din 1716 găsim în documente pe serdarul Barbu Brăiloiul ca Director superior al Olteniei, cu sediul la Râmnicu Vâlcea. Acesta era subordonat generalului austriac Stephan von Steinville și era ajutat de un director militar și unul economic. Doi ani mai târziu, în ianuarie 1718, în funcția de director politic și judiciar a fost numit Radu Golescu, pentru o perioadă scurtă de timp, revenind apoi serdarul Barbu Brăiloiul.
Mai reținem că directorul superior avea în subordine, pentru fiecare dintre cele cinci județe, câte doi boieri cu funcția de magistrați civili. Potrivit documentelor, la 22 februarie 1719, funcția de Director suprem al Principatului Olteniei a fost preluată de generalul Stephan von Steinville, iar administrația civilă revenea românilor: Gheorghe Cantacuzino-banul Olteniei; Grigore Vlasto, Staico Bengescu, Dumitrașcu Brăiloiu și Constantin Strâmbeanu. Bineînțeles, marii proprietari nu au avut nimic de suferit în această perioadă, pentru această zonă fiind amintiți: Obedeanul, Mateo Brăiloiu, Milo Lupoianul, Constantin Strâmbeanu, generalul Cantacuzino, Staico Bengescu, Barbu Rioșanu, Udrea Simionescu, Crăznaru, Vasile Cepleanul, Dumitrașcu Hobanul, Preda Orășanul, Mateo Glogoveanul, Dumitrașcu Urdăreanul ș.a.

Administrație și organizare

Sunt tot mai multe voci, în special ale cercetătorilor acestei perioade, care susțin că perioada 1718-1739 a fost foarte importantă în Istoria Olteniei și, implicit, a Gorjului. Acestei perioade îi datorăm enorm în modernizarea administrativă a zonei, lucru subliniat deja de specialiști.
Astfel, în fruntea fiecăruia din cele cinci județe au fost numiți la 15 octombrie 1719, câte un vornic care avea în sarcină foarte multe lucruri, printre acestea și aducerea populației refugiate în satele de origine, asigurarea justiției, construirea și repararea de drumuri, poduri și fântâni etc.
Vornicul avea în subordine câte patru ispravnici care conduceau cele patru părți care compuneau județele: partea superioară, numită Plasa de Sus; partea inferioară, numită Plasa de Jos; Plasa de Mijloc și Plasa de Margine. Ca atribuții, ispravnicii aveau mai mult sarcini administrative, de poliție, de strângere a impozitelor și de a judeca pricini judecătorești mărunte.
Tot în vremea stăpânirii austriece la conducerea fiecărui sat a fost numit câte un pârcălab secondat de un număr de jurați proporțional cu numărul locuitorilor. În cazul satelor cu un număr de 100 de case erau 4 jurați, doi jurați la 50 de case și doar unul pentru satele mai mici.
O organizare mai complexă o aflăm în cazul orașelor. La conducerea fiecărui târg se aflau un primar cu numele de județ, patru jurați, doi aprozi și un notar. Aceștia aveau rolul de a controla schimburile economice, evoluția prețurilor, securitatea împotriva incendiilor și răufăcătorilor, perceperea impozitelor ș.a.
Dar poate decizia care a modernizat din temelii administrația a fost cea luată în 1719 prin salarizarea întregului personal administrativ. Nu doar că austriecii au stabilit competența, atribuțiile și îndatoririle dregătorilor dar s-a stabilit și o ierarhie financiară clară: Banul olteniei aveau un salariu anual de 6000 de florini, consilierii 1500 florini anual iar vornicii 250 taleri anual. etc. (Va urma)

Comments are closed.