În ultimii ani autoritățile gorjene fac eforturi considerabile pentru promovarea acestor meleaguri din punct de vedere turistic și cultural. Deși este prezentă la fiecare pas, istoria acestor meleaguri joacă doar un loc secund în aceste manifestări, o mare pierdere din toate punctele de vedere. De la Alexandru Ștefulescu cu un secol în urmă, gorjenii nu au mai primit în dar un tratat despre trecutul acestor meleaguri deși au existat încercări notabile în acest sens. Cei care vin în Gorj trebuie să fie atrași pe aceste locuri și de alte argumente decât tradiționalele festivaluri cu obiceiuri care, din nefericire, au dispărut de prin satele noastre. Încercăm pe parcursul mai multor săptămâni să aducem argumente istorice pertinente pentru ca cei care ne citesc din țară sau din afara ei să vină pe locurile unde s-au născut Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Constantin Brâncuși, Ecaterina Teodoroiu ș.a.
Cei care intenționeză să vină în Gorj trebuie să rețină faptul că primele urme ale prezenței omului pe aceste meleaguri se pierd în negura timpului și pot fi localizate de la Baia de Fier și Boroșteni la Polovragi, Turburea, Vârț, Bărbătești, Cătune și Bumbești-Jiu, la Săcelu, Bârsești, Telești, Brădiceni, Bălănești, Stoina, Runcu-Dobrița, Alimpești ș.a., despre toate se găsesc informații suficiente în colecția ”Vertical”.
Țara Litua
Desigur, Gorjul a avut pe teritoriul său cu secole în urmă ”Țara Litua”, primul stat feudal din sudul țării-așa cum găsim în ”Diploma Cavalerilor Ioaniți”(1247)-ale cărui hotare porneau de la depresiunea Tismanei, treceau Carpații și ajungeau până la Olt în timpul voievodului Litovoi. Dacă luăm ca bază de pornire informațiile din documentul amintit, condiderăm că în zona Gorjului s-au cristalizat pentru prima dată condițiile pentru crearea unui stat feudal de sine stătător. Ne gândim aici la faptul că avem deja și principiul succesiunii la tron deplin acceptată, dispariția lui Litovoi al II-lea în ultimele decenii ale secolului al XIII-lea și înlocuirea lui cu fratele său Bărbat, ambii nepoții primului Litovoi, se face normal și cu acceptul populației din zonă.
Poate că o cercetare mai complexă a Istoriei Gorjului ar putea lămuri multe dintre enigmele istoriei naționale, ne gândim aici că Gorjul a avut totdeauna un statut privilegiat din acest punct de vedere, cum ar fi dispariția Curții lui Vâlcan sau, și mai important, unde s-a aflat reședința lui Litovoi, datorită controverselor și lipsei suportului arheologic nici astăzi problema nu este lămurită. Ne putem imagina cât de importante ar fi aceste descoperiri pentru istoria națională dar și pentru turismul din această parte de țară. Pentru sfârșitul secolului al XIV-lea avem pe tot teritoriul Olteniei județe bine delimitate dacă domnul țării putea dărui mânăstirilor ”400 de găleți de grâu din județul Jaleșului pe fiecare an”, ca să cităm documente publicate.
Pentru o istorie a satului românesc
Ion Donat, un istoric care s-a ocupat de studiul satelor românești medievale, avansa o cifră pentru satele din Țara Românească din perioada 1352-1625 de 3220 de sate, dintre acestea un număr de 1223 se aflau în Oltenia. De evoluția acestor așezări se leagă progresul întregii societăți.
Potrivit izvoarelor istorice, numărul gospodăriilor ce alcătuiau localitățile rurale erau undeva de 12-15 în secolul al XIV-lea și a crescut progresiv în secolele următoare. Inclusiv prin Gorj se găseau însă mici așezări, numite cătune, cu doar câteva case.
Melentina Bâzgan, un cercetător atent al perioadei, caracteriza satul românesc medieval ca o comunitate rurală organizată care, în funcție de o serie de factori geografici, economici, politici și militari, a suferit o dezvoltare permanentă. În practică avem unele așezări care au evoluat în limitele acelorași zone geografice, poate cu modificări în privința vetrei satului, alte așezări care au înglobat sau au fost asimilate de alte așezări și altele care au dispărut, foarte multe și în Gorj și ați putut citi în ”Vertical” foarte multe exemple în acest sens.
În privința coordonării satelor remarcăm că dacă la începutul perioadei medievale avem o conducere colectivă, mai târziu se impune un conducător. La 1407, ca un exemplu, Mircea cel Bătrân își adresa porunca ”tuturor satelor care sunteți sub stăpânirea mânăstirii Tismana”. Trei secole mai târziu, Constantin Brâncoveanu trimițând porunci supușilor săi spunea ”voaoă căpitanilor dă păn târguri și voao pârcălabilor du pren sate”. Abia în 1719 avem un decret imperial austriac pentru Oltenia care stabilea ca în fruntea fiecărui sat din zonă să avem ”ca și mai înainte” câte un pârcălab ajutat de jurați. (Va urma)
