Toate școlile Gorjului vor avea directori cu concurs

Loading

După 8 ani de la ultimele concursuri în învățământul gorjean, în această toamnă vom avea concursuri pentru directori în toate școlile Gorjului. Potrivit Metodologiei recent aprobate, directorii de școli vor susține o probă scrisă comună la nivel de țară și o componentă orală care va viza condițiile specifice ale școlii. Concursurile sunt prevăzute să se desfășoare între 12 octombrie și 11 noiembrie 2016 și se desfășoară într-o perioadă în care salariile directorilor din mediul urban s-au redus substanțial prin efectul legii și ca urmare această funcție nu prezintă atracție.

Deși un mandate foarte scurt, ministrul Mircea Dumitru a decis organizarea de concursuri pentru directori
Deși un mandate foarte scurt, ministrul Mircea Dumitru a decis organizarea de concursuri pentru directori

În această toamnă consemnăm în învățământul gorjean o premieră, după mulți ani înregistrăm organizarea primelor concursuri. De văzut cât de atractive vor fi aceste concursuri pentru profesori, mai ales în mediul rural, unde numărul redus de clase și grupe nu face deloc atractivă o asemenea funcție. Mai mult, în ultima perioadă anumite instituții descentralizate ale statului, exemplu ITM Gorj, și-au centrat activitatea pe sancționarea școlilor pentru culpe cel puțin discutabile. Inspectorii ITM ignoră Legea Educației Naționale și sectorul reglementat de aceasta, la acest moment fiind pe rol zeci de procese cu școlile din Gorj.

Concurs pe 12 octombrie 2016

Potrivit ministrului Educației, Mircea Dumitru, a fost aprobată Metodologia și Calendarul pentru concursul de directori și directori adjuncți din învățământul preuniversitar. Astfel, la 12 octombrie 2016 urmează să se desfășoare proba scrisă la nivel național pentru toți candidații înscriși, cu subiecte realizate de Ministerul Educației. În perioada 13 octombrie-11 noiembrie 2016, cei care reușesc la proba scrisă vor trece prin celelalte probe în fața comisiilor de concurs din carefac parte: un reprezentant al inspectoratului școlar, 2 cadre propuse de Consiliul de administrație din școala din care vine candidatul și 2 reprezentanți ai consiliilor locale.
Ministru Educației a precizat într-o conferință de presă: „Una dintre componente va fi o probă scrisă națională, iar cealaltă componentă, cea județeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. În felul acesta vom respecta în integralitate și spiritul și litera legii. Vom trimite observatori, care să se asigure de desfășurarea în condiții de intransigență și corectitudine a acestor concursuri. Am aprobat deja metodologia de concurs”.
Acesta l a spus că mesajul trebuie să fie acela că, „după 10 ani de intruziune politică în școală”, este momentul pentru „reprofesionalizarea managementului școlar”. Dumitru a menționat că a primit numeroase sesizări, plângeri, mai ales în ultima săptămână, privind abuzuri din partea inspectoratelor școlare la numirea noilor directori și de aceea a decis ca, săptămâna viitoare, să înceapă evaluarea inspectorilor școlari generali.

Evaluare pentru toți

Ministrul Mircea Dumitru a anunțat că, în luna octombrie, se vor organiza concursuri pentru funcțiile de directori în toate școlile, iar din această săptămână va începe evaluarea inspectorilor școlari generali, ca urmare a numeroase plângeri. „Am primit în ultima vreme numeroase sesizări, mesaje publice, referitoare la ceea ce se întâmplă în școli sau în inspectoratele școlare. În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unitățile de învățământ, de la grădiniță la liceu”.
Din declarația deja citată a ministrului Mircea Dumitru am mai reținut: „Sesizările au fost primite în ultima săptămână, cele mai multe dintre ele, nu la preluarea mandatului, și ele au fost ocazionate de faptul că delegațiile pentru directorii care erau în funcție au încetat, iar inspectorii școlari generali au numit directori noi. Ceea ce semnalează aceste sesizări ar fi abuzuri din partea inspectoratelor școlare. Nu putem lua o decizie înainte de a verifica, trebuie să verificăm dacă ceea ce ni s-a adus la cunoștință corespunde realității. Dacă vor corespunde realității, vom lua toate măsurile pe care legea ni le permite. De aceea am spus că va fi o evaluare în perioada imediat următoare și vom vedea ce anume se impune din partea Ministerului Educației”.

Mircea Dumitru a precizat că evaluările inspectorilor școlari generali se vor face pe diferite componente: asigurarea calității, respectarea legalității, audit: „Echipe mixte din Ministerul Educației vor face aceste evaluări – și intervalul nu va fi foarte lung, deciziile nu se vor lăsa mult așteptate – și, în urma rapoartelor de evaluare, voi lua toate măsurile legale care se impun. Vreau să atrag atenția că am cerut ca evaluarea să fie obiectivă și intransigentă, în așa fel încât măsurile pe care le vom lua să fie foarte bine documentate și să nu fie rezultatul unor decizii arbitrare”.